Djokovic – Anderson e finala eroilor la Wimbledon 2018. De la „este atâta furie aici pentru Djokovic, încât și-ar putea rupe degetul”, la revenirea desăvârșită. VIDEO | Un moment cum rar se vede: imaginile care spun totul despre „Nole”

Djokovic și Anderson sunt călăii și supraviețuitorii tabloului masculin la Wimbledon 2018. Cei cărora serviciul și psihicul le-a rezistat în cele mai strânse momente.
Djokovic - Anderson e finala eroilor la Wimbledon 2018. De la "este atâta furie aici pentru Djokovic, încât și-ar putea rupe degetul", la revenirea desăvârșită. VIDEO | Un moment cum rar se vede: imaginile care spun totul despre "Nole"

Novak Djokovic – Kevin Anderson este meciul care va pune punct la Wimbledon 2018. Finala masculină este una a eroilor: Djokovic și Anderson au jucat, laolaltă, 11 ore și 51 de minute pentru biletele cele mai râvnite de cei 128 de jucători aflați la start pe tabloul principal și tot ei sunt cei care i-au scos din turneu pe Rafael Nadal și Roger Federer, primii doi jucători ai lumii, oamenii care și-au împărțit, totodată, ultimele șase titluri de Mare Șlem.

Djokovic și Anderson sunt călăii și supraviețuitorii tabloului masculin. Cei cărora serviciul le-a rezistat în cele mai strânse momente.

Kevin Anderson a scris istorie, supraviețuind unor maratoane consecutive (cu Federer, apoi Isner). De partea cealaltă, Novak Djokovic a pus ultima cărămidă în costrucția revenirii sale, cu un meci fantastic, în care cel mai impresionant a fost modul în care a terminat.

Intrat în semifinala cu Nadal mai agresiv, cu un plan tactic și execuții superioare, Djokovic a trecut în primul rând testul mental și, o dată cu el, pe cel al măreției.

La 14 ore de la momentul întreruperii semifinalei, la scor favorabil pentru sârb (2-1 la seturi), Rafael Nadal și Novak Djokovic au reușit să intre în meci reproducând exact tenisul-spectacol cu care au răsfățat spectatorii într-o superbă demonstrație de virtuozitate, vineri seară. Liderul mondial a început în apărare, pe serviciu, iar determinarea și stilul fizic l-au menținut pe linia de plutire, după un game-maraton de 18 puncte și două oportunități de break salvate.

Ibericul a exploatat serviciul doi al lui Novak Djokovic în game-ul următor, atacând fără menajamente și arătând, o dată în plus, că este un redutabil zid la fileu în acest moment al carierei. Cu lovituri grele, Nadal a reușit un prim break, confirmat rapid cu game alb. Djokovic a săpat adânc, a revenit, doar pentru a se îngropa apoi în frustrare, după un passing ratat, la minge de break. Novak s-a văzut învins pe serviciu pentru a doua oară în setul patru și a fost aproape să clacheze. S-a lovit cu o forță colosală, cu racheta în picior.

Este atâta furie aici pentru Djokovic, încât și-ar putea rupe degetul cu forța cu care lovește acum cu racheta”, a comentat pentru BBC Annabel Croft. Atât de tare s-a înfuriat Djokovic, atât de rău a arătat răbufnirea dinaintea decisivului.

Decisivul a adus însă suprema demonstrație a faptului că dubiile din capul lui Djokovic s-au risipit. Sârbul a impresionat prin felul în care a reușit să servească în fața lui Nadal de-a lungul întregului meci. În final de semifinală, loviturile sale au câștigat procente la capitolul explozie, imprevizibil, revenind la acel standard autoimpus în perioada în care elevul lui Vajda câștiga la rând patru turnee de Mare Șlem. Djokovic a rezistat psihic, a salvat cinci mingi de break ale lui Nadal, a îndurat umil scurta de geniu a liderului mondial care i-a șters apăsat prima minge de meci. A așteptat o nouă șansă, apoi a luat-o cu determinarea care l-a consacrat.

Djokovic și Nadal au încheiat războiul de cinci ore și 15 minute cu câte 73 de lovituri câștigătoare, sârbul având un plus la ași (23-9). Scorul a înclinat însă în favoarea lui Djokovic, din nou Djoko-minator, 6-4, 3-6, 7-6(9), 3-6, 10-8.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro