David Nicholas Ionel și perechea Bogdan Apostol/ Nicolae Frunză, câștigătorii turneului Inedit Open Tour de la Brașov

David Nicholas Ionel și perechea Bogdan Apostol/ Nicolae Frunză, câștigătorii turneului Inedit Open Tour de la Brașov
  • Publicat:
  • Actualizat:

David Nicholas Ionel a câștigat turneul Inedit Open Tour, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 7-5, 6-4, pe Oleksii Krutykh (Ucraina).

„A fost prima oară când câștig un turneu de acest grad și cred că au fost cele mai grele meciuri din anul acesta. Am dat totul pe teren de la primul până la ultimul meci. Cel mai greu meci l-am avut în sferturi. Și ieri au fost destul de mulți spectatori la terenuri, dar astăzi au fost și mai mulți. M-au ajutat în momentele grele când am căzut și nu mai puteam să joc la fel de bine. Organizarea a fost foarte frumoasă. Îmi place foarte mult Brașovul și m-am simțit foarte bine. De la arbitru la copii de mingi, toată lumea a fost superbă”, a declarat David Nicholas Ionel.

„Atunci când ai un asemenea copil de 16 ani care are atâta talent, precum Nicholas, merită toate eforturile să organizeni un așa turneu. În care baza este una care poate să concureze cu orice alta din lume și unde vin foarte mulți spectatori. La un moment dat de pe strada aceasta a castelului, din primii 10 jucători din România, 8 erau din Brașov de aici. Aici s-a construit un turneu foarte frumos și sunt foarte mulți iubitori ai tenisului care vin cu plăcere la un asemenea eveniment. Fără sponsor (n.r. – Dr. Oetker România- Inedit bunătăți din soia) nu se poate. Cu atât mai mult când în România avem legistlația care încurajează si creează facilități pentru sport. În momentul în care ai parteneri care vin și care te ajută să organizezi un asemenea turneu este un eveniment deosebit. Dacă nu se organizează asemenea turnee, nu ai cum să păstrezi performanța sau să o duci mai departe”, a declarat și Directorul turneului Inedit Open Tour, Dumitru Hărădău.

  • Perechea Bogdan Ionut Apostol/ Nicolae Frunză a câștigat turneul Inedit Open Tour de la Brașov, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-2, dublul Cezar Crețu/ Dan Alexandru Tomescu.

„A fost un turneu foarte frumos, cu meciuri strânse încă din primul tur. Suntem foarte fericiți că am câștigat această competiție, pentru că este primul nostru turneu la dublu împreună și sperăm la multe altele. Adversarii au fost foarte bine pregătiți. Este chiar unul dintre turneele noastre preferate. Totul este foarte bine organizat, ne-am simțit ca acasă de fiecare dată când am venit aici și îmi pare rău că nu am reușit să câștig la simplu”, au spus câștigătorii probei de dublu.

„A fost cea mai echilibrată competiție din circuitul organizat anul acesta în România, prin aceasta înțelegând faptul că toți participanții de pe tabloul principal au fost clasați în clasamentul ATP. Favoritul numarul unu a fost Dragoș Dima, practic al doilea jucător al nostru în echipa națională de Cupa Davis. O ediție foarte reușită din punctul de vedere al organizatorilor pentru că din 48 de sportivi prezenți în calificări, 30 au fost români. Pe tabloul principal, din 32, au fost români 21. Lucru care arată că peste 50% dintre jucători sunt români. Practic această competiție și-a atins scopul pentru că majoritatea punctelor au revenit sportivilor români. Astfel încat ei pot urca în clasamentul ATP și pot în perspectivă să treacă la o nouă categorie de turnee. Doresc să mulțumesc tuturor sponsorilor. În primul rând sponsorului principal, partenerului principal Dr. Oetker care practic a organizat și acest turneu, Inedit Open Tour. Fără sponsori este practic imposibil să organizezi o competiție de nivel national, ce să mai spunem de nivel internațional. Practic sunt esențiali în organizarea acestor competiții Organizarea turneului ca de fiecare dată a fost foarte bună. Brașovul este un oraș cu tradiție în organizarea acestor competiții. Prima competiție organizată în Brașov a fost în 1995 când am început cu un challenger, care s-a desfășurat pe durata a 19 ani”, a anunțat George Cosac, vicepreședintele F.R. Tenis.

  • Turneul Inedit Open Tour, care este dotat cu premii de 15.000 $ și face parte din calendarul competițional al ITF Pro Circuit, se dispută la Baza Sportivă Olimpia din Brașov. Partenerul oficial Inedit Open Tour de la Brașov a fost Dr. Oetker România – Inedit bunătăți din soia, iar organizatorii turneului sunt CS Dinamo Brașov si Federația Română de Tenis.
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele