Cum a ajuns Irina Begu o adversară de temut pentru toate jucătoarele din top 10 WTA? Maria Sakkari a explicat de ce i-a fost greu să se impună în fața româncei!

Irina Begu a fost eliminată de la turneul WTA Madrid de Maria Sakkari, scor 7-6(3), 4-6, 2-6, însă sportiva din România a impresionat-o pe grecoaica de pe locul 9 WTA.

Cum a ajuns Irina Begu o adversară de temut pentru toate jucătoarele din top 10 WTA? Maria Sakkari a explicat de ce i-a fost greu să se impună în fața româncei!

După ce a eliminat-o pe Irina Begu de la turneul WTA de al Madrid, Maria Sakkari, cea care se va lupta pentru un loc în finală cu Aryna Sabalenka (24 de ani, 2 WTA), a recunoscut că a avut o misiune dificilă în partida cu sportiva din România.

Stilul ei de joc a fost complet diferit de al oricărei alte jucătoare pe care am întâlnit-o în ultimii ani în circuit. Nu e ușor să primești acele mingi foarte înalte pentru că vrei să le lovești, dar nu poți în aceste circumstanțe.

Sunt bucuroasă că am câștigat, a fost un duel la nivel mental. Sper să practic un tenis mai bun în următoarele zile”, a spus Maria Sakkari, potrivit site-ului WTA.

Chiar dacă a fost eliminată de Maria Sakkari din sferrturile de finală ale turneului din Spania, Irina Begu și-a elagat cea mai bună performanță de la Madrid, atinsă în trecut în 2015 și 2016.

Irina Begu și Maria Sakkari s-au duelat de 4 ori în circuitul WTA

Irina Begu și Maria Sakkari s-au întâlnit pentru a patra oară în circuitul de tenis profesionist, sportiva din Grecia conducând cu 3-1 la meciurile „directe”. Înainte să se dueleze la Madrid, cele două sportive s-au mai întâlnit  în semifinalele turneului de la Sankt Petersburg din 2022, când Maria s-a impus cu scorul de 6-4, 6-7 (4), 6-4.

„În primul set, ambele jucătoare au avut dificultăți la serviciu, făcând schimb de breakuri. Sakkari a avut oportunitatea să câștige primul set când a servit la 5-3, dar românca a reușit să revină și să împingă setul în tie-break, pe care l-a câștigat și și-a trecut în cont primul act.

Setul secund a adus o mai mare precizie pentru Sakkari, deși aceasta a avut din nou probleme pe serviciu. Sportiva din Grecia a câștigat cu 6-4. Decisivul a adus probleme fizice pentru Irina Begu, de care Maria Sakkari a profitat și reușit să câștige, după două ore și 55 de minute, astfel că o va întâlni în semifinalele de la Madrid pe Arina Sabalenka”au scris jurnaliștii de la tennisuptodate.com.

Publicat: 03 05. 2023, 12:17