Copilul, motor sau frână pentru marea performanță?

Copilul, motor sau frână pentru marea performanță?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer, supercampionul elvețian care a intrat într-un oarecare con de umbră în ultimul timp, susține că venirea pe lume a copilului său îl va motiva din nou și că performanțele sare vor redeveni cele din perioada de vârf a carierei sale.

Există două teorii care gravitează în jurul acestui punct de vedere: una care spune că paternitatea are un efect pozitiv asupra carierei unui sportiv, alta care, dimpotrivă, spune că interesul cel mare este pentru educația copilului, de aici o evidentă descreștere a șanselor de a atinge vârful sportiv. În plus, nu este clar dacă este vorba despre un efect pur psihologic sau, în cazul femeilor spre exemplu, de un efect pur biologic, deoarece după naștere schimbările intervenite în organism conduc către posibilitatea unei regenerări cu consecințe pozitive din punct de vedere pur sportiv. Din punct de vedere psihic și strict în cazul lui Federer, doamna Isabelle Inchauspe, doctor în psihologie, taie din start avântul jurnalistic către senzațional.

"Este imposibil de prevăzut efectele paternității asupra lui Roger Federer. Va exista, desigur, o influență dar nimeni nu poate ști dinainte în ce fel se va petrece acest lucru. Un subiect este un non-subiect, de fapt. Trebuie făcute analize comparative și extrase date statistice de la sute sau mii de cazuri, dar chiar și așa nu se poate da un pronostic sigur. Este ca la loterie", spune doamna doctor.

Depresie post-natală

În cazul femeilor se constată anumite probleme după naștere, dar efectul poate fi benefic după trecerea unui an de la apariția pe lume a copilului. Magali di Marco, triatlonistă, spune că i-a fost greu după nașterea fetiței sale. "Dintr-o dată, m-am simțit ca fiind pe altă lume. Pe cât de fericită eram atunci când mă jucam cu fetița mea, pe atât de rău mi-era în timpul concursurilor. Aveam amețeli și un sentiment că nu am ce căuta acolo. Abia după doi ani am revenit la același nivel", își amintește ea.

Kim Clijters se ascunde

Un alt sindrom post-natal, dar care s-a manifestat oarecum diferit, a fost resimțit de tenismena belgiancă Kim Clijters care, după ce a născut o fetiță, nu a ieșit din casă timp de un an de zile. Acum, veștile despre ea spun că se pregătește cam șase ore pe zi și așteaptă să revină în circuitul profesionist. Există și situații în care sportivele au revenit imediat, și au făcut-o chiar la cel mai înalt nivel. Paula Radcliffe, prietena bună a lui Gabi Szabo, a câștigat celebrul maraton de la New York la 10 luni după ce născuse, Marion Jones a străbătut chiar niște recorduri, iar Sonia O’Sullivan alerga 15 km în fiecare dimineață deși era gravidă în luna a patra. Pe urmă există teribila amintire a laboratoarelor estgermane, care recomandau nemțoaicelor să rămână gravide pentru a stimula creșterea hormonală și a îmbunătăți performanțele sportive.

"În realitate", spune doamna Akira Namba, doctor în ginecologie, "nu există nicio ameliorare semnificativă a masei musculare", susține ea în Herald Sun. "Dar, într-adevăr, este posibil ca nașterea să aibă un efect pozitiv în ceea ce privește creșterea încrederii în sine."

Tenisul masculin contrariază

Dacă ne referim la marii campioni de ieri, americanii John McEnroe și Ivan Lendl, observăm că după nașterea primului copil al fiecăruia dintre ei (25 și 30 de ani), aceștia nu au mai câștigat niciun turneu de Mare Slam. Dar, asta nu s-a mai repetat în cazul lui Agassi, care a câștigat primul său turneu de Grand Slam după nașterea fiului său, Jaden Gil. Tim Henman, însă, a avut niște reacții mult mai ciudate. Aflat în timpul unui turneu, a abandonat și a plecat acasă după ce a auzit-o pe fiica sa plângând la telefon. Dar, cea mai interesantă este declarația boxerului profesionist Enrico Scacchia, care admite că îi este frică să mai urce în ring după ce a devenit tată.

"înainte mă uitam la filme horror și mă prăpădeam de râs. Acum, dacă mă uit la un desen animat, încep să plâng", zice el.

Golful este un pic diferit

Americanul Tiger Woods, cel mai bogat sportiv de pe planetă, susține că el a trecut prin ambele stări. "Într-adevăr, la început nici nu mai vroiam să plec de acasă, dar acum e OK. Oricum, de câte ori sunt plecat, comunicăm pe Skype. Chiar nu îi înțeleg pe sportivii care nu se folosesc de avantajele unei camere web", Woods dixit. Deci, nu se poate susține sus și tare că venirea pe lume a unui copil îmbunătățește performanțele sportive, nici în cazul taților, nici în cazul mamelor. Totul este de la caz la caz și, oricum, nu s-a făcut niciodată o studiu, cazurile de mai sus fiind doar punctuale. În concluzie, cei care susțin că bebelușul este un fel de doping moral pentru sportivi pot fi departe de adevăr.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele