Cele mai bune afaceri realizate de Nike în lumea tenisului! Pe ce loc e Simona Halep în acest top: „A fost tocmai la fix”

Simona Halep e în topul parteneriatelor realizate de Nike cu protagoniștii din lumea tenisului. Cei de la baseline.tennis.com au realizat clasamentul, iar românca e depășită doar de Serena Williams și legendarul Pete Sampras.

Simona Halep primește 1.7 milioane de dolari anual din partea gigantului american , de cinci ori mai puțin ca Naomi Osaka, în prezent numărul unu mondial și sportiva care a ținut capul de afiș zilele acestea după ce a renunțat la Adidas și a semnat cu Nike. Dar, într-un clasament al celor mai profitabile afaceri ale companiei de peste Ocean conduce Serena Williams, Pete Sampras și Simona e pe locul trei.

„După ce parteneriatul de durată cu Adidas a luat sfârșit, Halep a început 2018 fără un sponsor de echipament. Demonstrând că hainele nu definesc jucătoarele, a câștigat primul turneu al anului de la Shenzhen și a ajuns în finala de la Australian Open. Nike a intrat în scenă imediat după și a fost tocmai la fix, înainte ca Simona să câștige primul său Grand Slam la Roland Garros”, se arată pe baseline.tennis.com.

  •  Totuși, Serena Williams ia 13 milioane de dolari din partea Nike, top cinci fiind încheiat de Sloane Stephens și Jim Courier.


„Sunt mândră să devin membră a familiei Nike și încântată să mă implic în tot ceea ce Nike are de oferit. Nike are o istorie legendară și abia aștept să fiu parte a acestor momente în anii mulți care vor veni”, a declarat Osaka, cea care i-a refuzat pe cei de la Uniqlo pentru a-și lega cariera de gigantul american de pe piața de echipament sportiv. Mutarea s-a realizat la data de 5 aprilie.

Publicat: 10 04. 2019, 10:33
Actualizat: 10 04. 2019, 10:34