Cel mai sincer interviu acordat de Șarapova după suspendare: „În ultimul an am băut mai mult decât în tot anii trecuți! Am avut întâlniri cu mai mulți bărbați…”

Cel mai sincer interviu acordat de Șarapova după suspendare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Șarapova e aproape de revenirea în circuitul WTA după suspendarea pentru dopaj primită în 2016, iar zilele acestea a acordat un interviu spectaculos revistei Vanity Fair, versiunea spaniolă, în care a făcut dezvăluiri din perioada în care a stat departe de tenis.

Rusoaica fost lider mondial e așteptată să revină la finalul lunii aprilie, la turneul WTA de la Stuttgart, și spune că nu e încercată de un sentiment de teamă înaintea întoarcerii în circuit după un an și trei luni: „Nu mă tem că voi eșua în încercarea de a reveni. Dacă mi-ar fi teamă nu m-aș mai întoarce. Nu va fi o dezamăgire dacă nu voi câștiga un meci, în trecut am avut sute de succese”, a spus Șarapova, pentru revista Vanity Fair înainte să facă dezvăluiri „picante” despre viața extra tenis: „În ultimul an cantitatea de alcool pe care am consumat-o e, probabil, mai mare decât toată cantitatea din anii trecuți, iar asta s-a întâmplat pentru că am avut o altfel de viață socială. Am avut întâlniri cu mai mulți bărbațî în această perioadă, nici măcar nu mai știam cum e. A fost ceva cu totul nou și mi-a plăcut”, este confesiunea rusoaicei.

„Cantitatea de respect pe care o am pentru Serena este imensă”

De-a lungul ultimelor săptămâni, mai multe staruri din ATP și WTA și-au exprimat public nemulțumirea față de wild-card-urile primite de Șarapova, inclusiv la turneul de la Ștuttgart, dar atitudinea colegilor din circuit nu o deranjează prea tare pe rusoaică: „Am o viață dincolo de tenis, am o familie, prieteni și cu cât mai puțin timp petrec în vestiar, cu atât am mai multă energie pentru ei. Sunt respectată pentru ce fac pe teren și asta are mai multă semnificație pentru mine decât faptul că spune cineva că nu sunt foarte simpatică în vestiar cu colegele mele”, a fostul lider mondial, care, mai apoi, s-a declarat nemulțumită de modul în care lumea sportului privește rivalitatea dintre ea și Serena Williams: „Din păcate, nu suntem văzute ca două femei cu trecuturi diferite care și-au creat singure drumul. În schimb suntem comparate, la nivel de joc, câștiguri, ceea ce este o prostie. Cantitatea de respect pe care o am pentru ea ca sportivă este imensă.”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×