Ce performanță! **Cîrstea, în turul III la Wimbledon, după o victorie de senzație în fața lui Na Li!

Ce performanță! **Cîrstea, în turul III la Wimbledon, după o victorie de senzație în fața lui Na Li!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Performanță senzațională pentru Sorana Cîrstea (22 de ani, 52 WTA) în turul secund la Wimbledon. Jucătoarea din România s-a calificat în turul trei la turneul de la All England Lawn and Tennis and Croquet Club, după c a reușit să o învingă pe Na Li 30 de ani, 11 WTA, cap de serie 11), scor 6-3, 6-4.

După doar 90 de minute petrecute pe iarba londoneză în primul tur, când a trecut cu 6-4, 6-1 de franțuzoaca Pauline Parmentier (70 WTA), Sorana a repetat isprava (93 de minute a durat partida contra chinezoaicei), de data aceasta în fața unei jucătoare care îi pusese mari probleme în confruntările precedente. Asiatica a îngenuncheat-o de două ori pe Cîrstea, pe zgura de la Roland Garros. În 2011, în turul al treilea, românca i-a smuls doar patru gameuri, pentru ca în acest sezon să-i ia în manșa de debut doar trei gameuri. Pe iarbă însă, întâlnirea a căpătat o altă turnură.

Partida a fost una echilibrată, Sorana reușind să își păstreze nervii tari în momentele cheie (a convertit 4 mingi de break din 9, față de adversară, care a fructificat doar 2 șanse din cele 12 oferite de româncă).

În turul următor, Cîrstea va da piept cu Maria Kirilenko (Rusia), care a trecut în turul secund de Lourdes Dominguez Lino (Spania), de-o manieră categorică: 6-1,6-2. Sorana o conduce pe jucătoarea rusă în întâlnirile directe cu scorul de 2-1, ultima partidă consemnându-se pe iarbă. În 2008, la turneul de la Hertogenbosch, tenismana noastră s-a impus cu 7-5, 6-4.

Prin calificarea în turul trei, românca și-a asigurat 38.875 de lire sterline.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…