„Ar fi prostește să spun că voi face mai mult decât Cahill!” Noul antrenor al lui Halep a sosit la București și anunță planul pentru Simona: „Asta mă interesează”

Thierry Van Cleemput (50 de ani), antrenorul cu care va colabora Simona Halep (27 de ani) în următoarea perioadă, a sosit luni dimineață la București. Tot de luni, contănțeanca este ocupanta locului 3 în clasamentul WTA. Antrenorul belgian a întărit ideea unei colaborări pe termen scurt în primă fază, pentru a vedea ambele părți dacă se înțeleg, dar a spus că e limpede că sportiva din Constanța are nevoie de ajutor.

„Nu am început să lucrez cu Simona. Abia am cunoscut-o în Australia și am stat de vorbă. După cum știți, are nevoie de ajutor, am venit aici și poate vom colabora. Acum doar vom sta de vorbă și poate vom încerca”, a spus Van Cleemput, la sosirea pe Aeroportul „Henri Coandă”, din București.

Simona Halep a pierdut două poziții în ierarhia feminină, dar, mai mult de atât, îi va fi foarte greu să revină pe primul loc în următoarele șase luni. „Îmi place mult jucătoarea, îmi place mult stilul ei de joc și dacă s-ar perfecta parteneriatul, cred că știu cum aș putea s-o ajut. Ar fi prostește din partea mea să spun că voi face mai mult decât cel de dinaintea mea. Ce mă interesează este munca”, a spus Thierry Van Cleemput, într-un interviu acordat pentru jurnalista Carole Bouchard.

Presa din Belgia a anunțat că Thierry van Cleemput va avea un salariu lunar de 17.000 de euro, adică un pic mai mult de 200.000 pe an. Suma anunțată este de cinci ori mai mică decât cea pe care o încasa Darren Cahill.

 

Publicat: 28 01. 2019, 10:23
Actualizat: 28 01. 2019, 11:48