ANALIZĂ‚ | Viitorul este acum pentru Halep. Serena dispare din circuit, întrebările curg. Scade nivelul în WTA? Profită Simona și ajunge numărul unu? Sever Dron anticipează: „Jucătoarele vor fi pregătite să utilizeze mai multe scheme tactice fără Serena”

ANALIZĂ‚ | Viitorul este acum pentru Halep. Serena dispare din circuit, întrebările curg. Scade nivelul în WTA? Profită Simona și ajunge numărul unu? Sever Dron anticipează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul feminin are în față un paradox. De luni, Serena Williams va reveni pe prima poziție în clasamentul WTA, din cauza loteriei punctelor pe care Kerber nu și le-a apărat față de 2016. De ieri însă, toată lumea încearcă să se obișnuiască cu ideea că Serena Williams dispare din peisaj, cel puțin până la finalul acestui sezon, după ce campioana de la Australian Open a anunțat că este însărcinată, printr-o postare pe rețelele de socializare. Iar jucătoarele aflate clar în urma Serenei,  s-au trezit căviitorul îndepărtat, în care șansele lor la cele mai importante trofee și la coroana mondială cresc prin retragerea liderului autoritar, a năvălit peste ele, contopindu-se cu prezentul.

  • Serena Williams a anunțat, miercuri, printr-o fotografie postată pe Snapchat, că este „însărcinată în 20 de săptămâni”
  • Kelly Bush Novak, purtătorul de cuvânt al americancei, a dat asigurări, la scurt timp, că Serena Williams și-a propus să revină în circuit în 2018
  • Lindsay Davenport a declarat imediat că, având în vedere vârsta, dar și accidentările multiple cu care s-a confruntat jucătoarea cu 23 de titluri de Mare Șlem, o revenire în tenis a Serenei Williams este puțin probabilă.

Dezbaterea lansată de americani: intră circuitul WTA în derivă?

Site-urile dedicate tenisul au început dezbaterile și vorbesc deja despre un vid imens care se arată la orizont, o lovitură uriașă pentru WTA, tocmai ntr-o perioadă în care, pe alocuri, tenisul feminin reușise să micșoreze distanța față de circuitul masculin.

O spunem de ceva vreme, avem nevoie de Serena Williams, să dea culoare tenisului feminin. Armele, calitățile și rezultatele Serenei Williams au făcut-o, de departe, reperul din tenisul feminin. Vrei să îți demonstrezi valoarea, să câștigi un turneu de Mare Șlem sau să devii numărul unu? Atunci ar trebui să o înfrunți pe uriașa Serena. Nivelul ei de joc, începând din 2014, le-a forțat pe toate celelalte jucătoare să își ridice nivelul de joc. Așa am ajuns să ne delectăm cu niște meciuri superbe între Serena și Azarenka, Garbine Muguruza, Simona Halep și Angelique Kerber. Dar cu Williams dispărută din peisaj, nivelul în circuit scade„, au scris editorialiștii de la Tennismash.

Sever Dron contrazice însă teuria lansată în mediul online.”Ziariștii americani văd totul prin prisma lor de cetățeni ai Americii și uită că orice jucătoare are posibilitatea acum, când s-a deschis „Cutia Pandorei”, să caute noi resurse pentrtu a arăta cât de sus se poate ridica tenisul mondial. Eu cred că meciurile vor fi mai interesante și mai variate, deoarece oricât o putem aprecia pe Serena, jocul ei era bazat pe multă forță pură și lipsea într-un fel fantezia„, a declarat pentru ProSport fostul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup.

  • Serena Williams tocmai a bătut recordul lui Steffi Graf, odată cu câștigarea celui de-al 23-lea titlu de Mare Șlem și este considerată cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile.

Tenisul retrăiește șocul produs în  2008, când Justine Henin își anunța pentru prima dată retragerea la fel de brusc, în plin sezon de zgură și de pregătire pentru Roland Garros. „A plecat fără avertisment dintr-un sport pe care îl domina net. În primele 12 luni după retragerea lui Henin, circuitul WTA a trecut printr-o tranziție în care cuvântul de ordine a fost incertitudinea. Cinci jucătoare (Șarapova, Ivanovic, Jankovic, Serena și Safina) s-au perindat pe primul loc. Tenisul feminin va fi, acum, mai deschis decât a fost vreodată în ultimele decade„, mai scriu jurnaliștii americani.

CÂND va fi Halep numărul unu mondial? Viitorul e acum

Visul de a avea în premieră un număr unu mondial dat de tenisul feminin românesc.o urmărește și a început să pună presiune pe Simona Halep încă din 2014 și de la finala e la Roland Garros, pierdută dramatic, în set decisiv, în fața Mariei Șarapova. Susținut de exemplele recente, cu succesele Flaviei Pennetta, a Francescăi Schiavone și chiar a nemțoaicei Kerber, Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep insistă că întrebarea trebuie evitată, pentru că Simo este încă o jucătoare tânără, cu destui ani în tenisul de performanță în față, și că atât primul succes într-un turneu de Mare Șlem, cât și numărul unu mondial pot fi atinse oricând, mai ales atunci când te aștepți mai puțin.

Cele mai bune foste jucătoare de tenis ale României, Virginia Ruzici și Irina Spîrlea, au oferit un răspuns similar marii întrebări care privește viitorul Simonei, care, în contextul formei Serenei Williams, oferea un „deadline” liniștitor pentru Simona: „când se retrage Serena”.

„Simona va ajunge lider mondial, dacă se retrage Serena… Da! O văd menținându-se în Top 5 destul de ușor, nu o văd să întâmpine probleme cu cine e în spate. Dacă nu va fi în Top 5, se va menține în Top 6″, a spus Irina Spîrlea într-un interviu eveniment pentru ProSport, în noiembrie 2014.

Serena se află deasupra tuturor. Dacă se retrage, bineînțeles că există o șansă și pentru Simona pentru că a dovedit deja că are valoare de primele jucătaore ale lumii, terminând anul 2016 pe locul 4 WTA, 2015 pe locul 2 mondial și 2014 pe locul 3 mondial„, a admis și Virginia Ruzici, într-un interviu ProSport realizat în luna februarie a acestui an.

Pentru Sever Dron, situația însă nu se ușurează pentru Simona Halep. „Virginia și Irina au făcut o analiză obiectivă din punctul lor de vedere, dar eu cred că orice jucătoare dorește și se antrenează pentru a deveni numărul unu mondial indiferent de numele și renumele celor care sunt prezente pe teren. Simona poate deveni numărul unu„, a declarat Dron, pentru ProSport.

În circuitul WTA se va produce o schimbare a mentalității jucătoarelor prin faptul că foarte multe vor avea șansa să își arate calitățile de a deveni numărul 1. În consecință, jucătoarele vor fi pregătite să utilizeze mai multe scheme tactice, nemaiavând unica temă de a o contracara constant pe Serena într-o întâlnire directă. Simona trebuie să continue sa aiba incredere in steaua ei. Simona are calitățile necesare de a castiga un turneu de Grand Slam„, a concluzionat Dron.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele