Alize Cornet a explicat gestul emoționant de la finalul meciului cu Simona Halep și a făcut-o să plângă și pe cea care i-a luat interviu: „Aproape am murit pe teren!” VIDEO

Alize Cornet (Franța, 61 WTA) s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, scor 6-4, 3-6, 6-3 cu Simona Halep (România, 15 WTA), iar franțuzoaica a izbucnit în plâns la final.

Meciul Simona Halep – Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6, s-a jucat în condiții extreme, pe o caniculă insuportabilă: 33 de grade Celsius au fost la Australian Open în timpul jocului.

Cele două au jucat până la epuizare, dar Cornet a fost mai inspirată în momentele importante! După ce a a convertit a treia minge de meci pe care și-a creat-o, Alize a plâns de bucurie.

Alize Cornet a explicat gestul emoționant de la finalul meciului cu Simona Halep: „Aproape am murit pe teren!”

Alize Cornet a explicat gestul făcut la finalul meciului cu Simona Halep! Sportiva din Franța a fost intervievată de australianca Jelena Dokic, ocupantă a locului 4 WTA în trecut: „Scuze că am fost atât de emoționată! Îți explic mai târziu de ce! Doamne, acum 13 ani am fost atât de aproape să joc un sfert de finală cu tine, iar acum iată-ne pe amândouă pe acest teren. E ceva incredibil! Iar bătălia pe care am avut-o cu Simona a fost una teribilă din cauza căldurii! Aproape că am murit pe teren! Am continuat să luptăm două ore și jumătate! Felicitări Simonei, pentru că știu că s-a chinuit, e o luptătoare, un exemplu pentru mine, iar să o înving astăzi este un vis devenit realitate!”

Atât Simona Halep, cât și Alize Cornet au fost afectate de temperatura ridicată: „Nu știu cum am depășit momentul, eram epuizată din toate punctele de vedere! Mâinile îmi tremurau, dar mi-am dat seama că nici ea nu se simțea prea bine. Cei din echipa mea, dar și spectatorii mi-au fost alături. De asta joc tenis și încă nu îmi vine să cred că am câștigat! Organizatorii mi-au făcut cadou un tort de ziua mea și am energie pentru o săptămână după ce am mâncat din el!”, a mai spus Alize Cornet, care se va duela cu Danielle Collins din SUA în sferturile de finală.

Alize Cornet a făcut-o să plângă și pe Jelena Dokic, cea care i-a luat interviu pe teren

Iar Alize Cornet nu a fost singura care a plâns după meciul cu Simona Halep! Jelena Dokic s-a emoționat după ce franțuzoaica i-a transmis un mesaj superb: „Stai puțin! Vreau să te felicit și eu pe tine pentru modul în care ai luptat în viață! Ai fost o jucătoare extraordinară, iar acum ești o comentatoare foarte bună!”, i-a spus Alize australiencei! „Tocmai m-ai făcut să plâng”, a fost reacția Jelenei Dokic, aceasta îmbrățișând-o pe franțuzoaică. Jelena Dokic, fost număr 4 mondial, are o poveste de viață cutremurătoare!

Dokic a mărturisit recent că nu și-a vindecat nici acum traumele provocate de tatăl său! Jelena a vrut să se sinucidă în urmă cu mai mulți ani, deoarece era terorizată de Damir Dokic. Sportiva care s-a retras din tenis în 2014 și-a făcut publică povestea în cartea ei autobiografică. Damir Dokic i-a fost australiencei, pe rând, tată, antrenor și aducător de coșmaruri. Jelena Dokic a fost supusă de acesta la violență fizică și psihică, iar sportiva nu a mai suportat și vrut să își pună capăt zilelor la un moment dat.

Publicat: 24 01. 2022, 09:04
Actualizat: 24 01. 2022, 09:35