VIDEO | "Absolutely insane!". Raliuri incredibile în finala feminină a CM de tenis de masă. Chinezoaica-fenomen a fost aproape de aur mereu în ultimii 10 ani. Cucerise de două ori argintul şi de trei ori bronzul

28 apr 2019 1812 afişări Tenis de masa
VIDEO | "Absolutely insane!". Raliuri incredibile în finala feminină a CM de tenis de masă. Chinezoaica-fenomen a fost aproape de aur mereu în ultimii 10 ani. Cucerise de două ori argintul şi de trei ori bronzul

Chinezoiaca Liu Shiwen a cucerit aurul în proba feminină de simplu a Campionatului Mondial de la Budapesta după o finală epică în faţa compatrioatei sale, Chen Meng, scor 4-2 (9-11, 11-7, 11-7, 7-11, 11-6, 11-9), sâmbătă seara, la complexul HungExpo, şi a urcat astfel pentru a doua oară pe prima treaptă a podiumului din Ungaria după ce obţinuse cel mai strălucitor metal şi la dublu mixt, alături de Xiu Xin. 

Shiwen (28 de ani, 1,61 m) devine astfel prima jucătoare de tenis de masă care face "dubla" de aur la un CM după performanţa din 2009, de la Yokohama, realizată de conaţionala sa Gui Yue (aur la simplu şi la dublu mixt), iar ambiţia cu care a ţintit aurul subliniază din nou caracterul puternic al sportivilor de pe Continentul Galben.

Shiwen se luptă pentru aur de un deceniu şi niciodată în ultimii 10 ani nu s-a situat mai jos de podium. "Dacă aş fi pierdut, nu aş mai fi avut niciodată şansă la aur", a spus Shiwen. Medaliata cu aur de la Budapesta pierduse finala în 2013 în faţa lui Li Xiaoxia şi în 2015 împotriva vedetei Ding Ning, iar în palmaresul atins în ultmul deceniu a mai adunat încă trei medalii de bronz la simplu. 

Interesant este de urmărt fiecare schimb de mingi, iar cei de la ITTF (video jos) au realizat un montaj cu momentele cheie ale finalei. "Absolutely insane", a descris comentatorul ITTF un raliu incredibil.


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.