SPECIAL | Cu părinţii la psiholog. "În momentul de faţă, în România, fiecare vede în copilul său un proiect". De unde pot veni răspunsurile la întrebarea: cum îl susţin pentru a deveni campion pe teren şi unde greşesc eu?

21 mai 2019 2751 afişări Alte Sporturi
SPECIAL | Cu părinţii la psiholog. "În momentul de faţă, în România, fiecare vede în copilul său un proiect". De unde pot veni răspunsurile la întrebarea: cum îl susţin pentru a deveni campion pe teren şi unde greşesc eu?  Andreas Hniatiuc, la unul dintre cursurile Asociaţiei pentru Psihologia Sportului
  • Curs pentru părinţi: Asociaţia pentru Psihologia Sportului şi-a propus să ne înveţe cum se creşte un copil sportiv.

"Mi-am dat seama că am greşit cu asta, când i-am promis că dacă va câştiga cinci turnee..." Este un fragment dintr-un dialog ce putea fi auzit, sâmbătă, pe holurile de la ASE. O primă concluzie "la cald", cu iz de revelaţie, în pauza cursului pentru parenting sportiv susţinut de Andreas Hniatiuc şi Ioan Popoviciu, prin Asociaţia pentru Psihologia Sportului (APPS).

Într-o ramură destul de recentă, dar care capătă din ce în ce mai mulţi adepţi în condiţiile în care staruri ale sportului mondial din diferite discipline au vorbit tot mai mult despre progresul înregistrat prin cooptarea în echipă a unui psiholog sportiv, noutatea APPS 2019 a venit sub forma unui curs pentru părinţii copiilor care fac sport.

Din perspectiva celor doi psihologi, articulată într-un dialog cu ProSport de Andreas Hniatiuc, preşedinte al Asociaţiei, ideea s-a cristalizat dintr-o serie de interacţiuni şi observaţii ale realităţii sportului la nivel de copii, cadeţi şi juniori. Motivaţia de a se adresa părinţilor, după ani de dialog cu sportivi, echipe sau antrenori, a prins formă într-o conferinţă de mai bine de zece ore. "Observând care este situaţia în sportul juvenil, din interacţiunea cu copiii cu care lucrăm, mergând pe la competiţii sportive - unde am observat anumite comportamente ale părinţilor pe care le-am considerat total contraproductive şi în urma interacţiunii cu foşti cursanţi pe care i-am avut de patru ani de zile la Cursul de Iniţiiere în Psihologia Sportului pe care le-am avut în multe oraşe ale ţării, puse cap la cap, toate aceste aspecte ne-au trezit cumva interesul şi ideea că ar fi bine să organizăm un curs dedicat părinţilor care au copii care practică sport", a explicat Hniatiuc.

Lucrând cu copii care fac sport v-aţi lovit, deci, de probleme existente de partea cealaltă? Incoerenţă la nivel de discurs?
Andreas Hniatiuc: Absolut. Copilul - se spune - este oglinda părintelui. Dacă vrei să schimbi copilul, trebuie să schimbi totodată părintele. Pe urmă, e foarte greu. De la o anumită vârstă e târziu, tânărul respectiv devine refractar la schimbare. Dacă vrem să reconstruim sportul şi să putem privi cu optimism spre viiitor, trebiue să schimbăm părinţii. Şi ei trebuie să fie mult mai temperaţi, să transmită nişte valori pozitive copiilor, să se echilibrezse pe ei înşişi, să aibă grijă de comportamentul lor în public şi să fie un model practic pentru copil.

E părintele unui copil român mai greu de strunit, pentru că există tentaţia în România de a spune - eu le ştiu pe toate şi de toate?
Andreas Hniatiuc: Da, şi este total contraproductiv. Pentru că un părinte nu poate fi un specialist în toate aspectele vieţii copilului. Părintele trebuie să fie un factor de educaţie şi atât. Să transmită copilului nişte valori care să îl ajute să se descurce în viaţă: responsabilitate, curaj, încredere, respect, fair-play, perseverenţă, ambiţie. Oricare te ajută, indiferent de disciplina sportivă pe care o practici. Şi, presupunând şi că, la un moment dat, copilul se opreşte din practicarea sportului respectiv, oricum rămâne cu plus valoare pentru dezvoltarea sa ca om.

Din partea cealaltă privind, cursul a răspuns unei necesităţii, nevoii de răspunsuri, dar şi curiozităţii.

"A fost o nevoie personală, ca să ştiu ce să vorbesc cu băiatul meu. Are 11 ani, face fotbal de la 5 ani şi el face pregătire cu psiholog, chiar cu domnul Andi. E normal să ştim şi noi, părinţii, anumite lucruri. Sunt mai multe întrebări de pus şi aici găsim răspunsuri. Băiatul meu chiar mi-a spus că ar renunţa la o activitate la şcoală, la o oră de meditaţii, la o ielşire în parc, la orice altceva, dar că nu vrea să lipsească de la psiholog. O dată pe săptămână merge şi ar merge şi de două-trei ori. Îl ajută foarte mult şi îl percepe pe psiholog ca pe un membru al familiei", este una dintre explicaţiile oferite pentru ProSport de Ema Eftimie, ocupanta unuia dintre cele 80 de locuri disponibile la cursul organizat în incinta ASE.

Când este mai greu, ca părinte, să găseşti cuvintele şi atitudinea potrivită: când trebuie să îl motivezi pe copil să facă pasul următor, spre un nou nivel, sau după înfrângeri?
Andreas Hniatiuc: Raportat la societatea din România, este mai greu să ne confruntăm cu eşecul. De multe ori, eşecul atrage sancţiuni, penalizări, comportamente agresive disfuncţionale şi asta determină copilul să renunţe mai târziu la sportul de performanţ. Însă, dacă tot am făcut comparaţia asta, şi în cazul unor succese pe care le obţin copiii, de cele mai multe ori ori ele sunt tratate ca hiperbole, sunt maximizate în mod exagerat, ceea ce slăbeşte pe termen lung. Cea mai bună atitudine este cea echilibrată, a progresului constant, calea de mijloc, aşa se pot vedea schimbări pe termen lung.

Andreas Hniatiuc şi Ioan Popoviciu le-au vorbit părinţilor despre nevoia de a acorda spaţiu în anumite momente, importanţa de a şti să comunici, dar şi cum se încurajează un copil pentru a identifica elemente-ancoră, greşeli sau valoarea unui moment de tăcere, atunci când primul impuls este acela de a declanşa o avalanşă de cuvinte.

Care sunt cele mai des întâlnite cinci greşeli pe care le fac părinţii în gestionarea relaţiei cu un copil care face sport?
Andreas Hniatiuc: Presiunea emoţională pe care o creează în mod artificial. Validarea prin premii şi medalii pe care le primesc copiii. Interferenţa cu cadrul tehnico-tactic - în sensul în care s-ar băga peste antrenor. Practica de a interveni în favorizarea succesului copilului prin mijloace necuvenite - ceea ce înseamnă că părintele cumpără beneficiile copilului, iar atunci când copilul nu se va mai bucura de suportul financiar al părintelui va claca. Pus: competiţia văzută ca şi orgoliu între părinţi - moment în care copilul devine un etalon în competiţia cu alţi părinţi, de tipul al meu rueşeşte, al tău nu, al meu e bun şi al tău nu. Părintele caută astfel să se valideze pe sine. În momentul de faţă, în România, fiecare părinte vede în copilul său un proiect. E ca o afacere. Şi afacerea respectivă trebuie să reuşească - iar asta răpeşte copilului şansa de a se dezvolta sănătos, armonios. 

"Am venit din dorinţa de a ajuta copilul, de a şti mai multe detalii despre reacţiile pe care le are şi despre cum pot eu să îmi îmbunătăţesc relaţia cu el, cum pot să îl sprijin ca să îşi atingă obiectivele. Fata are 17 ani şi face patinaj artistic. Îmi este clar că orice sportiv de performanţă are nevoie de îndrumare psihologică în anumite etape ale parcurgerii drumului spre performanţă. Nu este vorba despre un blocaj între mine şi copil, ci poate de un blocaj între ea şi ea, iar eu vreau ştiu în acele momente cum să o ajut să se înţeleagă mai bine. Cred că în performanţă intervin foarte, foarte mulţi factori. Unul dintre factori este părintele şi am stat întotdeauna să mă gândesc dacă decizia pe care eu o iau este bună sau nu."
Ion Claudia, părinte cursant

"Măcar atunci când pune mâna pe rachetă sau piciorul pe minge, copilul trebuie să simtă că e jocul lui, bucuria lui, fără să intervină părintele în mod decisiv"

Dacă aţi avea o baghetă magică să scoateţi cinci cuvinte din vocabularul părinţilor de sportivi, care ar fi acestea?
Andreas Hniatiuc: Sunt foarte multe. În general, reproşurile, etichetele pe care le pun imediat copiilor propii, dar şi altor copii, partenerilor de competiţie, jignirile, ofensele aduse altor părinţi, tot ceea ce înseamnă comportament disfuncţional. Pentru că privind strict legat de formarea copilului, dacă vrem să le dăm o şansă acestor copii trebuie să intervenim la nivelul părintelui. Copilul trebuie să simtă competiţia ca pe o joacă, să aibă plăcerea de a participa la acea competiţie, nu să fie o presiune venită din partea părintelui. Şi aşa e o groază de presiune de la şcoală, din cadrul social. Măcar atunci când pune mâna pe rachetă sau piciorul pe minge, să simtă că e jocul lui, bucuria lui, fără să intervină părintele în mod decisiv.

De ce vedem în România cazuri de părinţi care se bat la competiţiile copiilor, care se înjură?
Andreas Hniatiuc: Pentru că nu înţeleg fenomenul sportiv. Proiectul propriului copil este mai important decât orice, iar asta creează tensiuni. De asta am ajuns în situaţia în care suntem. Aceşti copii, când vor creşte şi vor avea discernământ, va apărea posibilitatea unei alegeri, vor renunţa şi se vor îndrepta într-o altă direcţie. Valorile care nu se regăsesc în faza de iniţiere nu se mai recuperează. Ai pierdut şi anii, şi timpul, şi energia, şi banii, toată investiţia în proiectul respectiv şi nu mai ai nimic. 

Vă loviţi de replica - eu nu sunt bolnav, nu trebuie să mă tratezi?
Andreas Hniatiuc: Da, de multe ori, dar, cumva, societatea de astăzi a devenit mai deschisă către dialogul cu un psiholog, pentru că au acces la informaţie şi văd cam cum se procedează afară şi atunci sunt mai toleranţi cu o colaborare de genul acesta. Însă nu există o expansiune şi o deschidere, aşa, fantastică, spre suportul psihologic de specialitate. Majoritatea părinţilor consideră că sunt îndreptăţiţi să asigure un astfel de demers, iar din punctul meu de vedere de multe ori ei fac greşeli, iar greşelile se văd apoi în atitudinea copiilor.

O altă categorie de părinţi este a celor care sunt, în paralel, şi antrenori. "Am două fete implicate în tir cu arcul, au performanţe, în loturile naţionale. În momentul ăsta sunt şi antrenorul lor. Este un dublu rol. În afară de a găsi soluţii pentru realizarea unui climat plăcut acasă trebuie să fie şi un mediu performant pentru a obţine performanţa în club. Vom vedea care vor fi conlcuziile  şi care va fi opţiunea după sfaturile pe care le primim la curs", a explicat Doru Danileţ pentru ProSport.

Şi, pentru că una dintre liniile generale în construcţia dialogului în cadrul cursului este acela de a explica prin exemple, ProSport l-a provocat, în final, pe Andreas Hniatiuc să le facă părinţilor o recomandare: trei titluri de filme pe care să le vizioneze împreună cu copiii, pentru mesajul motivaţional. "Hai să spunem Moneyball (2011, cu Brad Bitt în rolul principal, având ca subiect fotbalul) - ar fi foarte interesant pentru cum se construieşte o echipă. Nu ştiu dacă este, neapărat, un film pentru copiii la început de drum, dar aş adăuga Concussion (2015, cu Will Smith în rolul principal) - un film extrem de interesant, inspiraţional, pentru că ideea este de a avea grijă de cariera ta şi de a încerca să-ţi faci paşii cum trebuie. Şi Borg versus McEnroe (2017, cu Sverrir Gudnason şi Shia LaBeouf), despre a cincea finală de la Wimbledon jucată de Bjorn Borg, interesant pentru cei care practică tenisul.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.