Simona Halep e îndrăgostită iremediabil. Primul loc la care s-a oprit la Paris: românca își trăiește revenirea în WTA în orașul iubirii

Simona Halep e îndrăgostită iremediabil. Primul loc la care s-a oprit la Paris: românca își trăiește revenirea în WTA în orașul iubirii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep e îndrăgostită iremediabil de Paris și le-a prezentat fanilor ei de pe rețelele sociale primul loc în care s-a oprit la revenirea în capitala Franței!

Românca visează în continuare la Roland Garros și la Jocurile Olimpice care se vor disputa în Hexagon, dar șansele par să scadă pe zi ce trece.

Simona Halep e îndrăgostită iremediabil

Revenită pe tărâm franțuzesc, Halep le-a împărtășit urmăritorilor săi primele imagini din călătoria sa, iar o oprire a fost făcută într-unul dintre obiectivele turistice emblematice ale Parisului.

Românca s-a oprit direct la Muzeul Louvre, pe care l-a imortalizat și l-a publicat pe contul ei de Instagram.

Halep a revenit la Paris în pregătirea pentru turneul Trophee Clarins, unde i-a fost acordat un wildcard și va concura astfel la competiția ce se va desfășura în perioada 13-19 mai, chiar cu o zi înainte de startul Roland Garros.

După mult așteptata revenire în urma scandalului de dopaj, românca n-a apucat să joace decât un singur meci, împotriva Paulei Badosa, la Miami Open. Problemele fizice i-au dat bătăi de cap Simonei Halep, după o lungă perioadă de inactivitate.

Ce spunea Mihai Covaliu despre prezența Simonei Halep la JO de vară

„N-am idee în ce perioadă s-ar putea accepta această cerere. Important de știut este că există un deadline, iar acesta este 5 iulie. Atunci se închide procesul de calificare pentru Jocurile Olimpice, inclusiv wildcard-uri pentru anumiți sportivi și așa mai departe. O comisie va analiza totul.

De când s-a ridicat această suspendare a Simonei Halep, lucrurile au mers într-o direcție pozitivă pentru sportiva noastră. Ea a realizat deja un prim pas, iar noi avem speranțe importante. Am avea încă un sportiv de mare valoare la Jocurile Olimpice. Iar Simona ar putea să lupte chiar pentru medalii, în condițiile în care vedeți faptul că este din ce în ce mai greu să ai șansa să participi la o astfel de competiție. Deocamdată, nu pot avansa însă un procent pentru participarea ei la Paris”, a mărturisit Mihai Covaliu, pentru ProSport.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×