CM de scrimă | Medaliatul wireless. Dolniceanu a cucerit bronz în proba de sabie. E pentru prima dată la o ediţie a CM când se renunţă la clasicul fir

18 iul 2014 2099 afişări Scrima
CM de scrimă | Medaliatul wireless. Dolniceanu a cucerit bronz în proba de sabie. E pentru prima dată la o ediţie a CM când se renunţă la clasicul fir 6 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/26986/12941693/3/dolniceanu22.jpg

UPDATE 20:15 Competiţia din Rusia e prima ediţie a unui campionat mondial în care sportivii nu au folosit tradiţionalul fir electric care-i cupla cu tabela de marcaj. La Kazan s-a inaugurat sistemul wireless, care a eliminat clasica "instalaţie". Astfel, Tiberiu Dolniceanu a devenit primul medaliat al României la o competiţie mondială în care se foloseşte sistemul wireless.


UPDATE 19:45 Tiberiu Dolniceanu (26 de ani) a cucerit în această seară al doilea bronz consecutiv la Mondialele de scrimă, după ce reuşise să urce pe treapta a treia a podiumului şi anul trecut, la Budapesta, în proba individuală de sabie. Elevul lui Mihai Covaliu e unicul sabrer rămas în activitate din echipa care lua argintul la Jocurile Olimpice de la Londra, unica medalie pentru România, la scrimă, la ultima ediţie a balului celor cinci cercuri.

 


UPDATE 19:30 România rămâne fără medalie de aur în probele olimpice la Campionatele Mondiale din 2014. Tiberiu Dolniceanu (bronz în proba de sabie la Kazan) ar fi putut aduce primul loc întâi pentru Romţnia, la o competiţie de un asemenea nivel cu doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Rio. Dolniceanu şi colegii lui de la sabie (Badea, Teodosiu şi Gălăţanu) sunt favoriţi la podium şi luni, în proba pe echipe de la sabie.


UPDATE 19:19 Tiberiu Dolniceanu a ratat în această seară calificarea în finala probei de sabie din cadrul Mondialului de scrimă de la Kazan. Sportivul de la CS Dinamo a pierdut duelul cu rusul Nikolay Kovalev, scor 9-15, dar a rămas cu medalia de bronz, prima pentru delegaţia României la această ediţie a Campionatului Mondial. Adversarul ieşeanului s-a desprins la două lungimi (8-6), iar apoi a legat tuşă după tuşă, luând un avans consistent (12-8). Tibi a părut că reaprinde scânteia, (9-12), dar sabrerul rus a declanşat un nou asalt eficient (13-9). La următorul asalt, Dolniceanu a cerut reluare video, dar punctul i-a revenit rusului, care s-a distanţat decisiv, (14-9). Mai rapid şi mai inspirat, Nikolay a punctat pentru o victorie care-i asigură argintul. Kovalev e medaliatul cu argint de anul trecut, de la CM din Budapesta.


UPDATE 19:12 Kovalev este primul sabrer care se desprinde în semifinală. La două şi apoi trei tuşe


UPDATE 19:00 Semifinalele şi finala probei individuale de sabie masculin sunt transmise în direct de Eurosport.


UPDATE 18:45 Tiberiu Dolniceanu are deja un succes important în Rusia, în 2014. În martie, Dolniceanu a câştigat etapa de Cupa Mondială de la Moscova. În primăvară, s-a impus fără să fie nevoit să joace împotriva unui sportiv reprezentând ţara gazdă. Pentru aurul de etapă, Dolniceanu i-a învins: în finală pe coreeanul Junghyun Kim (15-10), în semifinale pe germanul  Matyas Szabo (15-14) - adversarul din turul secund de la CM Kazan, în sferturi pe italianul Luigi Miracco (15-12), în optimi pe francezul Nicolas Rousset (15-10), în turul secund pe italianul Gabriele Foschini (15-7) şi în primul tur pe japonezul Tomohiro Shimamura (15-7). La Kazan însă, Dolniceanu ar putea trage şi în semifinale şi în finală împotriva sabrerilor ruşi.


UPDATE 18:30 Hai România! La începutul zilei, spadasina Ana Maria Brânză, care va trage în concursul individual de spadă, duminică, a fost în sala din Kazan. Multipla campioană a postat pe reţele de socializare o fotografie, dar şi un mesaj prin care îşi îndemna fanii să fie alături de cei trei sabreri care au acces pe tabloul de 64, la sabie masculin.

 

 

 

 


UPDATE 18:18  Tiberiu Dolniceanu a fost desemnat scrimerul anului 2013 în România. Sabrerul este aproape de a-şi îndeplini visul, dar şi obiectivul auto-impus încă de anul trecut pentru acest Campionat Mondial care marchează punctul culminant al sezonului de scrimă. " În 2014 îmi doresc să fiu campion mondial. Vreau să-i bat pe ruşi chiar la ei acasă", declara Dolniceanu ]ntr-un interviu acordat ProSport, în decembrie 2013.


UPDATE 18:02 Tiberiu Dolniceanu s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de scrimă de la Kazan, Rusia, după victoria, scor 15-5, în faţa germanului Max Hartung, în sferturi de finală. Sabrerul care va aduce astfel prima medalie delegaţiei României trage în semifinalele programate să înceapă la ora 19:00, împotriva reprezentantului gazdelor, Nikolay Kovalev.

Cei patru sportivi rămaşi în lupta pentru medalii au o pauză de aproximativ două ore înainte de asalturile decisive. Organizatorii au amânat pentru prima zi a tablourilor principale ceremonia oficială de deschidere a Campionatului Mondial, iar de la 18:20, reintră pe planşă sabrerele, pentru semifinalele feminine.


UPDATE 17:55 Dolniceanu e singurul sabrer rămas în activitate din cvartetul care a cucerit argint la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir şi Alexandru Siriţeanu s-au retras.


Fotografii realizate la Londra pentru ProSport şi sport.ro, imediat după cucerirea argintului olimpic


UPDATE 17:50 Format la Iaşi de profesorul Iulian Biţucă, Tiberiu Dolniceanu e antrenat la lot de Mihai Covaliu, preşedintele FR de scrimă. "Cova" a cucerit aurul în proba de sabie la JO 2000, iar opt ani mai târziu, la JO din Beijing, a urcat pe treapta a treia a podiumului. Din postura de antrenor al lotului de sabie, Mihai i-a condus pe Dolniceanu şi colegii lui până pe treapta a doua a podiumului la JO 2012.


Covaliu e omul-orchestră: preşedinte de federaţie, şef de delagaţie în Rusia şi antrenor


UPDATE 17:45 Rusul Nikolay Kovalev (locul 15 în clasamentul mondial) este adversarul lui Tiberiu Dolniceanu din semifinale. Rusul a furnizat surpriza  concursului individual de sabie, învingându-l în optimi pe liderul mondial Junghwan Kim, principalul favorit la medalia de aur.

A doua seminifinală îi aduce faţă în faţă pe planşă pe Bongil Gu (Koreea de Sud), cel care l-a eliminat în optimi pe Alin Badea şi pe Alexey Yakimenko (Rusia).


Dolniceanu e unul dintre performerii sportului românesc care nu s-au retras după JO de la Londra


UPDATE 17:18 Tiberiu Dolniceanu şi-a egalat cea mai bună performanţă din carieră la un Campionat Mondial. Sportivul de 26 de ani a defilat în faţa lui Max Hartung, cel mai dificil adversar întâlnit de român până în această fază a tabloului principal, ţinând cont de poziţiile ocupate în ierarhia mondială, califcându-se în seminifinale graţie victoriei, scor 15-5. Neamţul a punctat primul pe tabelă, însă a fost singura realizare notabiilă a lui Hartung, elanul germanului fiind domolit ferm de elevul lui Mihai Covaliu. 


UPDATE 17:00 Germanul Max Hartung (locul 13 în lume) este adversarul lui Tiberiu Dolniceanu în sferturile de finală. Învingătorul are asigurată o medalie


UPDATE 16:40 Tiberiu Dolniceanu a rămas singurul reprezentant al României în concursul individual de sabie, în faza sferturilor de finală. Liderul cvartetului de sabie condus de pe margine de Mihai Covaliu s-a impus cu 15-13 în prima optime cu participare românească.  Sportivul tricolor a dat senzaţia că a făcut suficient în primele trei minute pentru o calificare lejeră, după ce a pus cinci tuşe în faţa veteranului coreean Eunseok Oh, însă a pierdut ritmul atacurilor, fiind egalat şi chiar condus la o tuşă de Oh. Diferenţa de valoare s-a văzut însă pe final, românul legând trei atacuri decisive pentru a închide conturile şi a se apropia de a doua medalie mondială a carierei.

Al doilea duel româno-coreean a adus bucurie în tabăra asiaticilor. Alin Badea nu a reuşit surpriza, reuşind să stea aproape de Bongil Gu doar în primele trei minute, când a şi condus, însă niciodată la mai mult de o tuşă. Pauza a adus o schimbare majoră a raportului de forţe, Gu lăsând o singură lovitură a românului să îşi atingă ţinta.


UPDATE 16:10 Antrenament pentru concursul pe echipe. Optimile de finală le aduc ca adversari sabreri sud-coreeni şi lui Tiberiu Dolniceanu şi lui Alin Badea. Badea are misiunea mai dificilă împotriva lui Bongil Gu, aflat în Top 10 mondial, pe poziţia a şasea, în timp ce Tiberiu Dolniceanu porneşte favorit, conform calculelor hârtiei, în faţa lui Eunseok Oh (locul 16 în clasamentul mondial).


UPDATE 15:55 România trage cu doi sportivi în optimile Mondialului de scrimă, de la Kazan. Alin Badea i s-a alăturat pe tabloul de 16 lui Tiberiu Dolniceanu. Al 29-lea sabrer al lumii a reuşit o revenire de senzaţie în turul secund al tabloului principal, în faţa americanului Daryl Homer, scor 15-14. Evoluţia duelului a fost demnă de un scenariu din Cetatea Filmului. Sabrerul de peste Ocean, care a sărbătorit împlinirea celor 24 de ani chiar în timpul Campionatului Mondial, pe 16 iulie, a prins trei minute apropape perfecte la debut, înregistrând opt puncte pe tabelă, cu o singură tuşă validă intrată în contul lui Alin Badea. După pauză, asalturile câştigătoare i-au aparţinut românului, care l-a prins din urmă pe american, atunci când acesta se afla la trei lungimi de victorie. La 12-12, se înregistra prima egalitate, iar după câteva secunde, Alin prelua prelua în premieră conducerea, 13-12. Pentru un final cu adevărat incendiar, câştigătorul s-a decis la tuşa decisivă, obţinută de Alin Badea, spre bucuria antrenorului Mihai Covaliu.

În optimi, Tiberiu Dolniceanu trage împotriva veteranului coreean de 31 de ani, Eunseok Oh, cel care devenea campion în finala olimpică de sabie pe echipe, la Londra în 2012, chiar în faţa României. 


UPDATE 15:00  Tiberiu Dolniceanu s-a calificat pe tabloul de 16 cu o nouă victorie fără emoţii, 15-11, în faţa lui Matyas Szabo. Sabrerul de 22 de ani din Germania a început decis, reuşind să puncteze primul pe tabelă. Dolniceanu a recuperat, neamţul reuşind să rămână aproape doar până la prima pauză. La reluare, Dolniceanu a pus rapid patru lungimi distanţă fîn faţa adversarului, misiunea sa până la final fiind doar de a gestiona avantajul.


  • Ziua a patra a Campionatului Mondial de Scrimă de la Kazan programează partidele de pe tablourile principale ale concursului individual de sabie, masculin şi feminin, iar România intră în concurs prin Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea şi Iulian Teodosiu
  • Tiberiu Dolniceanu are cele mai multe şanse la o medalie, fiind al cincilea sabrer al lumii

România speră la o primă medalie la Campionatul Mondial de Scrimă, de la Kazan, din Rusia, în concursul individual de sabie, masculin. Imediat după tragerea la sorţi, Tiberiu Dolniceanu a declarat pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Scrimă că tabloul îl avantajează. "Este accesibil, nu am niciun rus şi niciun italian până la medalie. Depinde doar de mine", a spus Dolniceanu, cel care la Europenele din Franţa a fost încurcat de o accidentare care i-a limitat antrenamentele înainte de competiţie.

Victorie 15-6 pentru Dolniceanu pe tabloul de 64. Badea avansează şi el

Tiberiu Dolniceanu a trecut fără emoţii de începutul concursului, în faţa sabrerului venezuelean Jose Quintero, un junior care abia a atins limita locului 150 în clasamentul general. Liderul cvartetului de sabie al României s-a desprins încă din prima repriză, la patru tuşe, terminând cu patru puncte consecutive, pentru a-şi asigura accederea pe tabloul de 32. În al doilea duel al zilei, Dolniceanu va trage împotriva germanului Matyas Szabo (al 26-lea sabrer al lumii).

Alin Badea şi-a respectat şi el statutul de favorit în faţa argentinianului Ricardo Alberto Bustamante, calificându-se pe tabloul de 32 cu o victorie 15-5. Următorul său adversar este americanul Daryl Homer, al 12-lea scrimer al lumii.

Iulian Teodosiu a părăsit competiţia în primul tur al tabloului de 64, fiind învins de 8-15 de al doilea sabrer al lumii, rusul Veniamin Reshetnikov.

O singură medalie mondială a obţinut Tiberiu Dolniceanu, în carieră, în concursul individual: bronz, în 2013, la Budapesta

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.