România a câștigat World Nations Cup! „Stejarii” au învins Argentina Jaguars, scor 23-0. Cătălin Fercu a fost desemnat jucătorul turneului

România a câștigat World Nations Cup!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de rugby a României a câștigat pentru a treia oară World Nations Cup, după ce a învins, duminică, pe stadionul Național Arcul de Triumf, Argentina Jaguars, cu 23-0 (7-0), în ultimul meci al competiției. „Stejarii” termină neînvinși  turneul de la București și fără a primi vreun eseu în cele trei meciuri disputate. Fundașul României, Cătălin Fercu, ce evoluează în Anglia la Saracens, a fost declarat jucătorul turneului.


Fercu a primit trofeul „Jucătorul Turneului” de la președintele FRR, Hari Dumitraș FOTO: Alexandru Andreea

Naționala de rugby a României a arătat duminică seara, că meciul bun reușit cu Namibia, miercuri, nu a fost o întâmplare. Deși au jucat pe un teren greu, îmbibat cu apă, care nu a permis un joc în viteză și spectaculos, pe o ploaie măruntă ce a căzut  tot timpul întâlnirii,  „stejarii” au reușit încă un meci bun, în ciuda unor mici greșeli în tușă. Suverani în grămadă, cu o apărare ermetică, ce a întors de două ori echipa Argentinei de pe linia terenului de țintă, elevii lui Lynn Howells au dominat categoric întâlnirea.

Argentina, periculoasă doar pe finalul reprizei
De altfel, în prima repriză, „stejarii” s-au aflat permanent în atac, cu sud-americanii reușind să intre în terenul de 22 tricolor doar cu câteva minute înainte ca arbitrul să fluiere pauza meciului. Pressingul continuu al românilor i-a determinat pe oaspeți să greșească în repetate rânduri, însă Vlaicu a ratat transformarea a două penalități. Primele puncte au venit după ce Argentina a rămas în 14, după eliminarea temporară a flankerului Lucas Maguire. A fost o margine bătută bine, balonul a ajuns la Lucaci, care a înaintat cu molul, iar pilierul Mihăiță Lazăr a culcat balonul în terenul de țintă, ca Vlaicu să-și regleze șutul și să transforme, 7-0. Pe final, românii au redus intensitatea jocului, iar „pumele” au mutat jocul în terenul nostru, însă nu au reușit să fructifice penalitatea primită, Novillo ratând transformarea.

Surugiu, eseu la prima atingere a balonului
În a doua repriză, România a jucat pragmatic și a ales să dea la bețe loviturile de penalitate primite, astfel Vlaicu a mărit scorul la 16-0, prin cele trei reușite ale sale (min, 46, 49 și 52). „Stejarii” nu s-au mulțumit însă cu rezultatul înscris pe tabelă și au continuat să atace. În urma unei grămezi, la 5 metri de terenul de țintă al „pumelor”, Florin Surugiu, abia intrat, a marcat un eseu spectaculos la primul contact cu balonul, iar Vlaicu a transformat (min. 59). Pe finalul meciului, Argentina a avut o ocazie de a marca punctele de onoare, însă românii s-au apărat bine și scorul nu a suferit modificări, 23-0.

România intră astfel în linie dreaptă pentru pregătirea Cupei Mondiale, după o scurtă vacanță, „stejarii” urmând să înceapă primul cantonament montan.

Au marcat Lazăr (1e), Surugiu (1 e), Vlaicu (2t, 3lp)

În primele două meciuri, România a trecut cu 35-9 de Spania și cu 43-3 de Namibia.
 

România: 1. Mihăiță Lazăr (Castres), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Vlad Bădălicescu (CSM Olimpia București), 4. Marius Antonescu (Tarbes), 5. Marian Drenceanu (Timișoara Saracens), 6. Viorel Lucaci (Steaua București),8. Mihai Macovei (Colomiers), 7. Vlad Nistor (Castres),  9. Valentin Calafeteanu (Timișoara Saracens), 10. Michael Wiringi (Știința Baia Mare), 11. Ionuț Botezatu (Știinta Baia Mare), 12. Florin Vlaicu (CSM Olimpia București), 13. Csaba Gal (Universitatea Cluj), 14. Adrian Apostol (Stiinta Baia Mare), 15. Cătălin Fercu (Saracens)
Rezerve: 16. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristăviță (Știința Baia Mare), 18. Alexandru Gordas (CSM Olimpia București), 19. Dorin Lazar (Timisoara Saracens), 20. Stelian Burcea (Timișoara Saracens), 21. Florin Surugiu (CSM Olimpia București), 22. Dănuț Dumbravă (Steaua București), 23. Florin Ioniță (Steaua București)

Argentina Jaguars: 1. Roberto Tejerizo (Tucuman Lawn Tennis), 2. Facundo Bosch (CUBA), 3. Guido Randisi (Duendes RC), 4. Gerónimo Albertario (Pucara), 5. Aníbal Panceyra Garrido (Tala RC), 6. Lucas Maguire (CUBA), 8. Martín Chiappesoni (Atletico del Rosario),7. Gonzalo Paulín (Tala RC),  9. Gonzalo Bertranou (Los Tordos RC), 10. Juan León Novillo (Tucuman RC), 11. Franco Cuaranta (Tala RC), 12. Joaquín Paz (Cordoba Athletic), 13. Juan Cappiello (Pucara), 14. Augusto López (Tucuman RC), 15. Tomás Carrió (Duendes RC).
Rezerve: 16. Santiago Garcia Botta (Belgrano Athletic), 17. Tomas Baravalle (Jockey Club Rosario), 18. Nicolas Mirande (Tucuman RC), 19. Franco Baldoni (BAC&RC), 20. Miguel Urtubey (Newman), 21. Lucas Alcacer (San Isidro), 22. Brian Ormson (Pucara), 23. Bautista Alvarez (Hindu Club)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele