Tincu a fost ales în cea mai bună echipă a Cupei Mondiale din Noua Zeelandă:** „Mândru că sunt român”

De aproape două luni, numele României apare constant în coloanele presei internaționale sportive. Cuvinte pozitive, de laudă, o asociere de termeni un pic neobișnuită pentru felul în care România a fost percepută în plan extern în ultima perioadă. Totul, datorită unui singur om: Marius Tincu, căpitanul naționalei de rugby a României.

Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă a devenit istorie, însă ecourile ei nu s-au stins. Iar printre cei care continuă să anime valoroasa competiție se numără și un român: Marius Tincu. Inclus de specialiști în echipa ideală a grupelor, deși România s-a întors fără victorie, taloneurul de 33 de ani a primit aprecierea majoră: a fost ales de presa britanică în cea mai bună echipă a Cupei Mondiale, alături de șase neo-zeelandezi, trei francezi, patru galezi și un australian.

Campion al Franței cu Perpignan în 2009, singurul român ce a dat eseu Noii Zeelande, la Cupa Mondială din 2007, omul meciului cu Scoția, în debutul Cupei Mondiale din acest an și jucătorul român care s-a regăsit în toate clasamentele superlativelor ale competiției din Noua Zeelandă sunt doar câteva dintre bornele pe care Marius Tincu le-a presărat în cv-ul său impresionant. Un tip care nu trăiește însă din amintiri, după cum mărturisește, de o modestie specifică marilor campioni, jucătorul născut la Vânători (jud. Iași) a vorbit despre rugby, familie, sacrificii, laude și dorințe.

Marius, ai fost ales în cea mai bună echipă a Cupei Mondiale. Ce înseamnă pentru tine?
Este un lucru pozitiv pentru rugbyul românesc. Pentru mine e o satisfacție, însă este important ca rugby-ul românesc să iasă în evidență, să se vorbească despre noi de bine. Cred că România are foarte mult de câștigat ca imagine, pentru că se vorbește de românul Marius Tincu, nu de jucătorul lui Perpignan sau de Tincu care evoluează în Franța.

Ești singurul jucător ales în cel mai bun XV care face parte dintr-o națiune „minoră”…
E o surpriză. Nu știu care au fost criteriile întocmirii acestei echipe, însă ce știu sigur e că lumea din Noua Zeelandă a apreciat România. E adevărat că nu am avut victorii și nu ne-am îndeplinit obiectivul, însă prin ceea ce am arătat în meciul cu Scoția, cred că ne-am câștigat respectul tuturor pentru că avem o grămadă puternică și am fost capabili să jucăm de la egal la egal cu o națiune majoră.

Care e cea mai frumoasă amintire din Noua Zeelandă?
Meciul cu Scoția. Tot ce a însemnat acel meci, înainte de a intra pe teren, apoi ce s-a întâmplat pe teren și după meci. Poate unii dintre băieți nu și-au dat seama despre ce însemnătate a avut acel meci, însă a fost un moment mare pentru noi.

Presa britanică spune că ori ce câte ori vorbești tu promovezi rugby-ul…
Este normal ca toată viața să promovez acest sport, el m-a făcut să fiu cine sunt, datorez totul acestui sport, iar toți cei care îl practică o fac cu plăcere și onoare. Sper ca și băieții să își dea seama că au ajuns undeva tocmai datorită acestui sport și să nu uite niciodată de unde au plecat.

Ziarul irlandez Independent vorbește despre tine ca despre un erou. Tu te consideri un erou?
Nu, nici gând. Aș fi un erou dacă aș putea schimba fața rugby-ului românesc, pe când el e tot în suferință.

Dacă ai avea o superputere ce ai face?
Aș încerca să schimb mentalitatea tuturor, să învățăm să dăm mai mult pentru rugby, putem face asta, însă nu vrem, preferăm să stăm într-o stare de comoditate, să ne ocupăm mai mult de ce fac alții decât de ce facem noi. Ne place să criticăm, să protestăm, dar rareori cineva vine cu soluții. Apoi aș încerca schimba structura rugby-ului, felul în care este organizat. Sunt sigur că se încearcă și acum să se schimbe ceva, însă nu toți rugbiștii trag în aceeași direcție.

De ce se întâmplă asta?
Pentru că s-a schimbat mult gândirea, acum toți cer înainte să dea ceva. Eu întotdeauna am dat și apoi am primit, am primit chiar cât nu mă așteptam, niciodată nu am făcut ceva gândindu-mă la ce foloase sau la cât aș putea obține la final. Trebuie să fii mândru că joci, să fii demn de tricoul pe care îl porți, să dai tot ce ai mai bun și la timpul potrivit va veni și răsplata.

Ce crezi că ar trebui făcut ca rugbyul să revină la ce era odinioară?
Să fie mai mult promovat în școli, și să existe centre de formare în toate județele, ar trebui mai mulți bani investiți.

„De la părinți am învățat să apreciez munca”

Care e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut pentru rugby?
Familia mea. Pe tata l-am îngropat în 10 zile și pe mama, bătrână și bolnavă, o văd o dată pe an. Am știut ce am vrut în viață, am ales ce era mai bine pentru mine, însă e foarte greu ca la 22 de ani să lași familie, prieteni și să pleci în altă parte, să fii un necunoscut și să iei totul de la zero. Am avut și multe satisfacții, e drept, însă depărtarea de familie e cea mai grea.

Marius, vorbești de părinți. Ce datorezi copilăriei tale?
Am crescut la țară, e totul diferit de ce viață au copiii mei, azi. Am avut o copilărie frumoasă, am crescut într-o familie unită, unde exista mult respect. Mama și tata au muncit pământul și de la ei am învățat să muncesc, să nu fug de muncă, să nu dau înapoi în fața greutăților, să știu ce vreau în viață și să lupt pentru a realiza.

Ai trei fetițe. Cum e Marius Tincu, părintele?
Iubitor. Sunt foarte apropiat de fetele mele, îmi place să stăm cât mai mult timp împreună, să facem diferite lucruri, să ne jucăm. Majoritatea timpului îl petrec în cantonament și atunci când sunt acasă vreau să fiu cu ele.

Unde te vezi peste 10 ani?
Grea întrebare. Sincer, nu prea știu pentru că sunt la final de carieră, va trebui să iau niște decizii, însă îmi doresc ca familia mea să fie sănătoasă, oriunde ne-am afla atunci sau orice am face.

E greu să fii căpitan?
Sunt din zodia Berbec, îmi place să conduc, să iau decizii, să îmi asum aceste decizii. Niciodată nu mi-a fost frică să ies în față și să vorbesc deschis.

Care e diferența dintre Marius Tincu jucătorul și Marius Tincu căpitanul?
Când nu ești căpitan îți vezi numai de jocul tău, însă atunci când ești căpitan trebuie să îi faci pe toți băieții să înțeleagă, să tragă în același sens, să le arăți calea, să îi ajuți să creadă în ea.

Spuneai mai demult că nu trăiești din amintiri. Cum reușești asta?
Trebuie să dovedești de la meci la meci că ești cel mai bun. Nu te poți gândi la trecut pentru că riști să vină alții din urmă și să te depășească și te trezești că rămâi cu amintirile.

Care a fost cel mai greu moment din rugby?
Când m-am operat de hernia cervicală. Am stat șapte luni și mă gândeam tot timpul că niciodată nu voi mai putea face sport de performanță.

„Cetățenia franceză nu schimbă ce simt”

Ce simți când se cântă imnul?
Multă mândrie și satisfacție. Este greu să fii acolo, deși sunt mulți cărora li se pare că este ușor. Mă gândesc de multe ori la câte am lăsat în urmă și câte am trăit ca să ajung în momentul în care se aude imnul.

De ce nu ai refuzat niciodată naționala?
Pentru că nu am avut ideea asta că nu mai vin. Am avut și eu momente de criză, dar întotdeauna satisfacțiile au fost mari și am mers mai departe. Nu îi condamn pe cei care nu vin, au și ei problemele lor, trebuie vorbit cu ei și ascultați.

Marius, te consideri un bun român?
Da. Încerc să rămân cât mai apropiat de țară, mă interesează ce se întâmplă acolo, nu doar în sport, ci în întreaga societate. În plus, de fiecare dată în Franța am reprezentat România, niciodată nu am ascuns că sunt român, am vorbit deschis despre asta și mă mândresc că vin din România.

Cum ești tratat în Franța?
Bine. Eu mi-am căutat tot timpul de treabă, nu am avut probleme, am fost la locul meu. Sunt conștient că sunt și oameni care mă judecă și îmi atribuie judecăți cu care nu am nicio legătură, însă încerc să fac abstracție. Realitatea e că e greu să trăiești printre străini, e mai ușor să stai acasă, să nu suferi de nimic, să ai totul acolo.

Are dublă cetățenie

Cum promovezi tu România în Franța?
Vorbesc cu toată lumea, încerc să le explic că România nu e așa cum se vede acolo. Am colegi care au jucat în România și le-au plăcut Bucureștiul, viața de noapte, atmosfera, mâncarea. Lucrurile acestea pozitive trebuie scoase în evidență.

Ai și cetățenia franceză. La ce te ajută asta?
Îmi este mai ușor cu toate formalitățile pe care le am de făcut în Franța. Dacă nu ai cetățenie, pentru un lucru banal trebuie să te plimbi destul de mult, pe când așa e mai simplu. Eu m-am născut român și o să mor român, un simplu act nu va schimba asta.

Care este cel mai profesionist antrenor cu care ai lucrat la naționala României?
Bernarnd Charreyre, pentru că el lucra pe detalii. Pleca de la ideea că toată lumea știe rugby și lucra pe chestii de finețe, pe sistemul de joc. Mulți am progresat cu el, ne-a influențat foarte mult și tot datorită lui mulți jucători au ajuns în Franța, printre care și eu.

Care este cel mai frumos meci cu România?
Cel din toamna anului trecut, de calificare la Cupa Mondială, cu Uruguay. A fost un meci cu 6.000 de spectatori, a venit și mama la meci, apoi la final am aflat că a născut și soția mea. Totul a fost incredibil!

Dar tu ai jucat cu Perpignan și în fața a 50.000 de spectatori…
Uite, vezi, aici greșim noi, că începem să comparăm. În România au avut o cu totul altă însemnătate acei 6.000 de oameni care au venit să se ne susțină. Am jucat în țară cu 300 de oameni în tribună, sau au fost meciuri în care spectatori erau familiile noastre și câțiva prieteni. Când vezi la un meci 6.000 de oameni care au venit să te încurajeze, e un sentiment uriaș.