Noua Zeelandă, favorită la un nou titlu Four Nations!

Reprezentativa Noii Zeelande poate câștiga un nou titlu de campioană, după victoria din etapa a cincea împotriva Argentinei, scor 15-33. Singura echipă care ar putea să îi fure titlu este Africa de Sud, gruparea Springboks s-a impus în acest weekend în fața Australiei, scor 28-8.

De nerecunoscut

O nouă partidă în Turneul celor Patru Națiuni, o nouă înfrângere pentru reprezentativa Australiei. Selecționata Cangurilor a înregistrat, sâmbătă, cea de-a patra înfrângere a sezonului împotriva Africii de Sud, scor 28-8. Trupa antrenată de Ewen McKenzie a început cu dreptul partida, după lovitura transformată de Christian Lealifano, însă a terminat dezamăgitor. La două minute după prima transformare Morne Steyn restabilește egalitatea după o altă lovitură de pedeapsă și din acest moment jocul merge într-o singură direcție. La pauză tabela indica 23-3 pentru reprezentativa Springbok, reușitele aparținând lui Adriaan Straus și Zane Kirchner, eseu și Morne Steyn lovituri de pedeapsă.

Repriza secundă a venit tot cu două eseuri, însă de această dată cele două echipe și le-au împărțit în mod egal, prima care a marcat a fost Africa de Sud, reușita i-a aparținut lui Willie Le Roux, iar pentru echipa Australiei încercarea a fost marcată de Chris Feauai-Sautia, aripa australiană a stabilit și scorul final 28-8, iar reprezentativa Australiei înregistrează un nou rezultat dezamăgitor.

Foarte aproape de un nou titlu

În cel de-al doilea meci al zilei campioana en-titre, Noua Zeelanda, a făcut deplasarea în Argentina pentru a întâlni echipa „Pumelor”. Prima repriză a fost destul de echilibrată cele două echipe au intrat la pauză 9-11 pentru echipa All-Blacks, singura încercare a primei reprize a fost marcată de aripa neozeelandeză Julian Savea. Pentru Argentina singurele puncte au venit din lovitură de pedeapsă, Nicolas Sanchez transformând trei lovituri.

După pauză Noua Zeelanda și-a garantat o nouă victorie cu bonus ofensiv în Turneul celor Patru Națiuni, după eseurile lui Sam Cane și Ben Smith, cel din urmă cu o dublă, scor 15-33.

Ultima etapă:

5 Noiembrie: Africa de Sud-Noua Zeelanda

5 Noiembrie: Argentina-Australia

Clasament

1.Noua Zeelanda 5 0 0 23pct

2.Africa de Sud 4 0 1 18

3.Australia 1 0 4 4

4.Argentina 0 0 5 2

Articol scris de Adrian EUGEN

Publicat: 29 09. 2013, 10:22
Actualizat: 29 09. 2013, 10:23