Reacția Juliei Sauter după ce românca a plâns la Campionatul European de Patinaj Artistic
Julia Sauter, patinatoarea cu cetățenie germană și română, a avut o reacție incredibilă după ce s-a prăbușit în lacrimi la Campionatul European de Patinaj Artistic de la Sheffield (Marea Britanie), câștigat de estonianca Niina Petrokina.
Dacă la programul scurt rezultatul său a fost unul modest, doar locul 18, la cel liber a avut o evoluție excelentă, cu care s-a clasat pe locul 6, iar în urma rezultatului final, 121,94 de puncte, Julia Sauter a terminat pe poziția 11.
Reacția Juliei Sauter după ce românca a plâns la Campionatul European de Patinaj Artistic
Julia Sauter este legitimată la Corona Brașov, iar antrenamentele le face în Germania (în vârful sezonului competițional), respectiv în SUA și Elveția (în afara sezonului), potrivit ISU.
Julia Sauter (28 de ani) a plâns la Campionatul European de Patinaj Artistic, pe care l-a încheiat pe locul 11, cu 121,94 de puncte. La finalul evoluției sale din programul liber, una excelentă, cu a șasea cea mai bună notă, Julia Sauter a îngenunchiat pe gheață, cu lacrimi de bucurie pentru exercițiul pe care l-a etalat în fața arbitrilor și a publicului de la Sheffield (Marea Britanie).
Românca a reacționat și pe pagina sa de Instagram, unde s-a declarat mulțumită de reușită, dar a și anunțat că următoarea sa oprire va fi la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina, care vor debuta în 6 februarie.
„Mulțumesc, Sheffield. Un moment pe care îl voi prețui în inima mea pentru totdeauna. Nu am cuvinte să mulțumesc echipei mele pentru că îmi este alături la fiecare pas și că aveți încredere și credeți în mine.
Sunt foarte mulțumită că după programul scurt, provocator, am revenit în forță! Sunt atât de mândră de mine. Cred că următoarea oprire e la Jocurile Olimpice Milano Cortina!”, a fost mesajul pe care Julia Sauter l-a postat pe contul său de Instagram, unde a publicat și câteva cadre din timpul evoluțiilor sale, dar și momentul de la finalul programului liber, când a îngenunchiat, în lacrimi, pe gheață. De asemenea, printre poze apare și una în care este împreună cu cei doi antrenori ai săi, Roxana Hartmann și Christopher Boyadji.
„Sper că știi cât de mult te iubesc românii, abia așteptăm să te revedem pe gheață, reprezentându-ne țara la JO. Suntem atât de norocoși să te avem. Programul tău liber a fost magic, iar prezentarea ta a fost fantastică. Emoțiile… Plângeam cu tine, atât de mândri de tine, fiecare punct era atât de meritat”, a comentat un fan la postarea respectivă.
„Ambele programe au fost atât de puternice și de grațioase. Felicitări!”, „A fost fascinant. Lacrimi de bucurie când te-am urmărit evoluând. Felicitări!”, „Incredibil de privit”, „Ai lucrat din răsputeri pentru asta! Suntem mândri de tine”, „Un patinaj incredibil”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care Julia Sauter le-a primit la postarea sa.
Cine este favorită la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina
Titlul de campioană europeană a fost cucerit de Niina Petrokina (Estonia), cu 216,14 puncte, podiumul fiind completat de Loena Hendrickx (Belgia), cu 191,26 puncte și Lara Naki Gutmann (Italia), cu 186,87 puncte.
Lupta pentru titlul olimpic este una foarte aprigă, iar principala favorită este americanca Alysia Liu (20 de ani), cea care a revenit recent în circuit și a făcut-o la cel mai înalt nivel, cu câștigarea „Mondialului”, revenirea sa fiind considerată „cea mai mare din istoria sportului”.