Radu Voina, atac dur la antrenorii străini din handbalul românesc! „N-ar fi mai simplu invers? Ar fi o dovadă de respect”

Radu Voina, fostul mare jucător de handbal, nu înțelege de ce tehnicienii din alte țări care antrenează în Liga Florilor nu învață limba țării noastre.

Fostul selecționer al României și antrenor la CSM București crede cp este o dovadă de respect ca să te comporți de o asemenea manieră.

În vîrstă de 70 de ani, cu nenumărate trofee cucerite ca antrenor și jucător, Radu Voina a dat nenumărate exemple de cazuri similare din handbal și fotbal în sprijinul afirmației sale.

Radu Voina, atac dur la antrenorii străini din handbalul românesc! „N-ar fi mai simplu invers? Ar fi o dovadă de respect”

În plus, a povestit și cum a ajuns el să antreneze pe Racing Strasbourg, grupare pe care a condus-o în intervalul 1991-1996, neștiind la momentul semnării niciun cuvânt în limba franceză.

„La Rapid când aud că vorbește antrenorul spaniolă… Adică 18 jucătoare să înțeleagă spaniolă! N-ar fi mai simplu invers? Ca antrenorul să învețe limba română…

Se cere ca în contract să vorbești limba din țara în care ești, asta în termen de 3-6 luni. Am înțeles că Florentin Pera ia lecții de limba rusă la ȚSKA Moscova…

Exemplu cu cazul său la Racing Strasbourg

Vă spun cazul meu! Am antrenat în Franța, acum mai bine de două decenii, și nu știam limba când am ajuns acolo. Avem toți pereții plini de hârtii, mă uitam prin dicționare, i-am rugat pe cei de la club să mă ajute cu profesor, i-am rugat pe elevi să mă corecteze dacă greșesc…

Nu e nicio rușine! Ce să fac? Nu puteam să le spun să învețe ei limba română, nu? E o dovadă de respect față de țara respectivă…

Am văzut chiar contigentul de vedete de la Gyor care învățau limba maghiară. Și cred că limba maghiară e mai complicată ca a noastră. Cazul Guardiola din fotbal e elocvent, a învățat germana înainte să ajungă la Bayern Munchen”, a declarat Radu Voina la Radio Sport Total FM.

Radu Voina este campion mondial cu echipa naţională de handbal masculin a României în 1974 şi medaliat la Jocurile Olimpice în 1972, 1976 şi 1980.

Radu Voina a debutat în 1966 la clubul Voința din Sighișoara iar ulterior, la cluburile Știința și, respectiv, Steaua București. A jucat de 242 de ori pentru naționala de handbal a României și a marcat 488 de goluri.

Publicat: 02 10. 2021, 12:20