POVESTE CUTREMURĂ‚TOARE! Campionul de lângă ghenă

Un fost campion român trăiește o mare dramă. Indiferența
oamenilor din sport, dar mai ales greșelile personale l-au aruncat
pe fostul voleibalist Mihai Slabu, fost câștigător în 1981 al Cupei
Campionilor Europeni cu Dinamo, în brațele hazardului. Nu mai are
casă, trăiește din datorii, iar la 49 de ani arată de 60!

Ca mulți câștigători de Cupe ale Campionilor Europeni, printre
care Majearu, Duckadam, Bălan (Steaua), sau fotbaliști care au
făcut istorie pentru echipa națională, Mihai Slabu se confruntă cu
drama campionului care nu a putut trece peste perioada tranziției. Un divorț, o
casă pierdută la partaj și alte câteva dezamăgiri i-au schimbat
destinul. Neavând unde să mai locuiască, s-a mutat într-o anexă a
blocului, lipită de ghena de gunoi. După o perioadă, a ajuns în
subsolul blocului din sectorul 3 în care a locuit, dar locatarii
l-au dat afară, pe motiv că îi deranja. În prezent, fostul
voleibalist locuiește într-un vestiar din incinta unui institut de
cercetare-proiectare la care lucrează.

Trei
fotografii,câteva medalii și degete
fracturate

Mihai Slabu a acceptat discuția fără rețineri. Ne-a așteptat
așezat pe un scaun, având în mână o plasă cu trei fotografii și
câteva medalii. „Zestrea mea cea mai de preț”, spune fostul
voleibalist. Imaginile surprind clipa sa de glorie: câștigarea
Cupei Campionilor Europeni la Palma de Mallorca în 1981, după o
finală cu rușii de la ȚSKA Moscova, scor 3-2.
Prima impresie pe care ți-o lasă când te uiți la mâinile lui este
aceea că a avut mult de suferit de pe urma voleiului. Are degetele
strâmbe, iar inelarul de la mâna dreaptă nu îl poate nici îndoi,
dar nici îndrepta prea mult. Are două degete bandajate, deoarece
și-a prins mâinile în ușă.

Amintirile îi umezesc ochii

Îmbrăcat într-un trening alb-roșu, cu o șapcă în aceleași
culori, Slabu ne-a invitat în camera în care doarme. În încăperea
de vreo 16 metri pătrați tapetată cu postere te lovești de un miros
greu de suportat, unde Mihai Slabu și-a atârnat pe pereți toate
medaliile pe care le-a câștigat în carieră, iar pe un televizor
Telecolor care abia mai funcționează stau cele câteva cupe care
i-au mai rămas. „Am păstrat toate medaliile, unele dintre cupe
le-am mai dat, pentru că nu aveam loc unde să le mai țin”, a
completat fostul sportiv.
Înalt de 1,90 metri, poate puțin mai slab decât în perioada în care
activa ca jucător, Slabu începe să-și depene amintirile, iar ochii
i se umezesc când începe să vorbească despre trofee și familie.
Barba din zona gurii are o culoare roșiatică din cauza
nenumăratelor țigări pe care le fumează zilnic și sare de la o idee
la alta. „Am atât de multe de povestit, încât nu știu cu ce să
încep”, se destăinuie Slabu.

Cea mai frumoasă amintire de la națională a fost cea
din 1984, când am inaugurat sala de la Paris
Bercy
Mihai Slabu, fost voleibalist

Mihai Slabu a fost, la un moment dat, o speranță a voleiului
românesc pe postul de coordonator de joc, dar a avut o fire prea
rebelă
Marius Căta-Chițiga,câștigător al CCE în 1981 cu Dinamo

„Viața de sportiv m-a făcut să îmi pierd
familia!”

Mihai Slabu a început voleiul în 1972, la Școala Generală 39 din
București, însă consacrarea a venit după trecerea la Dinamo. Poate
alta ar fi fost viața lui acum, dacă nu ar fi plecat la Dacia
Pitești, renunțând la gradul din Ministerul de Interne.

Cum a fost anul în care ați câștigat Cupa
Campionilor?
Am câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1981 la Palma de Mallorca,
iar pe 19 februarie, când am făcut 20 de ani, am luat trofeul. A
fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea. În
turneul final le-am întâlnit pe Olympiakos Atena și ȚSKA Moscova.
În finală i-am bătut pe ruși dramatic. Am condus cu 2-0, am fost
egalați, iar în decisiv am câștigat cu 15-5. În anul următor, rușii
ne-au bătut în semifinale. Cu ei ne băteam tot timpul. Mâncam
parchetul când jucam cu ei.

Cât a fost prima pentru câștigarea CCE?
Am primit 1.000 de lei de la federație, 1.000 de lei de la galeria
lui Dinamo și 5.000 de la club. 7.000 de lei toți banii, iar eu
aveam 2.300 de lei salariu la Circa 1. Mă duceam pe 25 și semnam
statul, dar până atunci nu mă vedea nimeni. Și acum la fel se
face.

Care este marele regret al carierei de
voleibalist?
Că nu am fost cu naționala la ruși la Jocurile Olimpice, când am
ieșit pe locul 3. E cea mai mare performanță a voleiului românesc
la nivel de naționale. Am avut o operație în talpă, la piciorul
stâng, cel de bătaie. M-am tăiat, m-am certat cu domnul Nicu Sotir,
Dumnezeu să-l ierte! Eram în cantonament la Galați și i-am zis că
plec, că nu mă pot pregăti, și am plecat. Mi-a dat o suspendare de
un an, dar după două luni mi-a retras-o, că aveau nevoie de mine la
club.

„Jucătorii de acum
vor numai bani”

Era frumoasă viața de sportiv?
(voce tremurândă) Da, dar m-a costat, pentru că mi-am pierdut
familia din cauza asta. A fost o viață frumoasă, dar îmi pare rău
pentru familie. Când ne urcam pe munte câte trei luni, iar la
întoarcere vedeam o babă de 60 de ani, spuneam că e frumoasă.

Ați fost căsătorit de două ori…
M-am despărțit de prima soție pentru că stăteam maximum o lună și
jumătate pe an acasă. Am doi copii: Claudiu, de 29 de ani, care
lucrează în Spania, și Cristina, de 22 de ani, care e la facultate
în București. M-am întâlnit o dată cu ea, dar nu m-a recunoscut. Am
avut un apartament, dar mi l-a luat la divorț. De atunci, fiecare
cu viața lui.

De ce a ajuns voleiul românesc atât de jos?
Jucătorii nu-și mai dau interesul, vor doar bani. Nici nu se
investește în ei. Înainte se făcea performanță pentru că ieșeai
afară. Noi nu plăteam nimic, acum toată lumea vrea bani. Înainte
alergam câte 28 de kilometri în fiecare zi, în fața autocarului, cu
șoferul în urma noastră. Ne punea antrenorul să înotăm într-un lac
care era atât de rece încât în congelator ți-era cald. Înainte
știam doar muncă, muncă, muncă, dar aveam și condiții.

Are și intrarea României în UE un rol important în
decăderea sportului din țara noastră?
Mă uit la Vaslui că are cei mai mulți jucători străini, alături de
CFR. E o echipă hibrid. Noi, când ne-am dus la Dacia Pitești, eram
considerați mercenari, pentru că unul singur era din Pitești, în
rest toți eram străini de oraș.

S-a mai interesat cineva de la Dinamo de
dumneavoastră?
Nu, nimeni! Nu mai țin legătura cu nimeni. Aș vrea să mă întâlnesc
cu foștii colegi.

Mai mergeți la meciuri de volei?
Am fost anul trecut la fete, când Dinamo a bătut niște sârboaice.
M-am întâlnit cu fostul meu antrenor, Constantin Chițigoi, care
acum e la Rapid, la fete.

„Tutovan a vrut casă,
căruță și cal!”

Cu cine vă înțelegeați cel mai bine de la
Dinamo?
Cu Mircea Tutovan. E la Mediaș acum. După ce am câștigat CCE în
1981, i s-a propus să rămână afară, dar a refuzat și s-a dus la
Zalău. A primit o casă, căruță, cal, că asta ceruse el. Mă
înțelegeam bine și cu Günther Enescu, dar nu am mai dat de el. De
23 August, când trebuia să defilăm, puneam faianță la el. Günther
Enescu și Gârleanu făceau cel mai bun blocaj din lume.

Ați avut probleme la Dinamo cât timp ați fost
jucător?
M-a prins antrenorul Wili Schreiber cu o fată și m-a trimis 10 zile
în arest. Nu am făcut niciuna, că stăteam acasă. I-am dat
locotenentului care răspundea de noi, e actor acum, cinci pachete
de Rothmans International. S-a dus antrenorul la el și l-a întrebat
unde sunt, iar el i-a răspuns că sunt pe teren la instrucție.

De ce v-ați lăsat de volei?
M-am lăsat în 1991, pentru că am suferit a doua fractură la
piciorul stâng. Prima a fost în 1984, înainte de meciul cu CUS
Torino, când am căzut pe piciorul unui coleg. A doua oară, mi-a
căzut un capac de fontă de la canal, de 125 de kilograme, pe
picior, iar degetul mare e terminat. În 2005, l-am rupt a treia
oară și am trei tije de titan în picior și trei în umăr. Cei de la
muncă spun că mă vor duce la REMAT ca să ia banii pe mine și să
cumpere o mașină.

Înainte, la americani, care acum au luat-o înaintea noastră, jucau
patru băieți și două fete în aceeași echipă. Era un sport de
distracție, iar acum au ajuns mai tari ca noi
Mihai Slabu, fost voleibalist

La câte operații am, colegii de la muncă spun că mă vor
duce la REMAT ca să ia banii pe mine și să cumpere o
mașină
Mihai Slabu, fost voleibalist

Nume și
prenume:

Slabu M. Mihai

Post: ridicător/coordonator

Data nașterii: 19 februarie 1961

Înălțime: 1,90 metri

Greutate: 72 kg

A evoluat la Dinamo, Dacia Pitești, IRUC București, IMEB
București, a jucat peste 250 de partide la echipele naționale de
juniori, tineret și seniori.

A obținut nouă titluri de campion al României, o Cupă a
Campionilor Europeni (1981), un loc 3 în CCE (1982), o Cupă
Balcanică, toate cu Dinamo, iar cu naționala României – o Cupă
Balcanică

ARTICOL SCRIS DE ANDREI
MAZURCHIEVICI