„Moartea” din Carpați

Luptătorul și-a dezvăluit și tactica favorită, năpustirea asupra adversarului, și spune că nu ar refuza o gală de wrestling

O discuție cu noua vedetă K1 din România, Cătălin Moroșanu, este cel puțin interesantă. Despre Amsterdam și nu numai. Despre trecutul său în rugby, dar mai ales despre viitorul în kickboxing.

De unde ai apărut?

(râde) Povestea mea este relativ simplă. Am practicat mult timp rugby și am avut norocul să fiu descoperit de domnul Mihai Constantin și astfel am ajuns acum să purtăm această discuție.

Unde anume te-a remarcat actualul tău antrenor?

Mă duceam la sală pentru a mai pierde din greutate. Domnul Constantin a văzut în mine viitorul luptător și, după ce i-am bătut pe toți cei cu care m-am confruntat acolo, m-am dus la o gală la Constanța, unde am învins doi bodyguarzi ai lui Radu Mazăre.

Și iată că acum ești la „porțile“ unei gale în adevăratul sens al cuvântului.

Într-adevăr, victoria de la Budapesta, cu Erhan Deniz, a făcut să fiu invitat la cea mai importantă gală de până acum, care îmi poate deschide porțile spre cea din Japonia, unde este lumea bună a acestui sport.

„În Japonia, e religie kickboxingul“

Ești un tip aparte în sporturile de contact din România…

Sunt un luptător total atipic. Neavând avantajul unei tehnici deosebite, am ales să mă năpustesc de fiecare dată asupra adversarului și să nu îi las niciun moment de respiro. Este foarte greu, dar doar astfel pot câștiga.

După Budapesta, ai fost într-un stagiu de pregătire în Thailanda, pentru a-ți perfecționa lovitura de picior. Cum a fost?

Kickboxingul de acolo nu se compară cu cel din România. Acolo este o adevărată religie. Din cauza nivelului de trai scăzut, mulți copii aleg să meargă la sală de la 7-8 ani.

În ce constă diferența dintre un luptător thailandez și unul român?

Dacă eu aș urma același program de pregătire ca al lor, aș slăbi enorm. Ei se antrenează mult mai mult decât noi, plus că mănâncă și foarte sănătos. De fapt, pot spune că se antrenează mult prea mult pentru cât se luptă. Eu nu aș putea.

Ai devenit un adevărat personaj în kickboxingul românesc. S-a petrecut în mod natural sau este o imagine construită în mod conștient?

Câte puțin din ambele. În primul rând, eu țin să impun teamă adversarilor cu mult înainte de luptă. Mă ajută și fața… (râde) Dar, de fapt, toate lucrurile pe care le fac vin din interior. Mie îmi place să fac show, să mă aflu în centrul atenției.

„Vacanța Mare mi-a dat porecla“

De unde denumirea de „Moartea din Carpați“?

De la Radu Pietreanu, de la Vacanța Mare. El s-a gândit că este un nume care va impune teamă, potrivit pentru sportul pe care îl practic, în același timp fiind și o metodă de a le reaminti străinilor de România.

Înfățișarea ta amintește de participanții la galele de wrestling…

Așa este, din acest punct de vedere ne asemănăm. Și eu țin foarte mult la imagine, dar asemănările se opresc aici

Ce vrei să spui?

Acei oameni nu sunt niște sportivi, wrestlingul nu e un sport, ci un show foarte spectaculos, pe care îl urmăresc cu mare plăcere, în care oameni de  toate vârstele vin să își vadă eroii sărind peste corzi sau luând pumni în cap.

Moroșanu dă un semnal greilor din wrestling: "Nu mă sperie nimeni!"

Ai fi dispus să participi la o gală de wrestling?

Bineînțeles, oricând. Ar ieși un spectacol de zile mari, dar deocamdată îmi place mai mult ce fac acum și am niște obiective de îndeplinit.

Crezi că „Moartea din Carpați“ este un nume de scenă bun pentru galele WWE de peste Ocean? Sub ce altă denumire ai intra în ring?

Niciuna. Aș fi tot „Moartea din Carpați“, desigur. Acesta va fi numele meu de scenă întotdeauna. Nu mi l-aș schimba pentru nimic în lume.

La ultima gală  Wrestlemania s-au vândut 74.653 de bilete. Nu ai avea emoții în fața unui public atât de numeros?

La nivelul la care am ajuns, emoțiile au dispărut de mult. Și la gala de la Budapesta au fost mulți oameni. Și la Amsterdam vor fi cam tot atâția, iar asta nu mă sperie deloc.

Dacă ai alege un luptător din wrestling împotriva căruia să-ți faci debutul, cine ar fi?

Nu am preferințe. Niciunul din acei oameni nu reprezintă vreun pericol pentru mine, pentru că, repet, acela nu este un sport, iar acei oameni nu sunt luptători, ci doar niște actori, dacă îi putem numi așa.

Dar câștigă mulți bani…

Banii nu sunt totul pentru mine. Eu vreau să am un trai decent și atât, nu urmăresc să trăiesc în lux. Decât să fac mulți bani la noi în țară și să nu mă cunoască nimeni, prefer să mă lupt „afară“ și să demostrez că merit să figurez cândva printre legendele acestui sport.

Unde vrei să ajungi, de fapt?

Aș vrea, dacă se poate, să ajung mai cunoscut decât Gică Hagi, să se vorbească și despre mine în lume. Deocamdată, însă, vreau  să mă calific la gala K1 din Japonia.

La Amsterdam vei lupta prima dată cu Freddy Kemayo…

Nu îi doresc nimănui să fie în pielea lui. Îl bat sigur! Nu îmi fac griji în legătură cu el.