Marian Drăgulescu a dezvăluit ce rentă viageră încasează, după ce s-a retras din gimnastică: „Îţi asigură un trai cel puţin decent”

Fostul gimnast Marian Drăgulescu (42 de ani) a decis să se retragă în 2021, după ce a participat ultima dată la Campionatele Mondiale de la Kitakyushu. În timpul carierei, el a adunat 31 de medalii la campionatele europene, mondiale și jocuri olimpice. Pentru performanțele sale în gimnastică, Marian Drăgulescu primește o rentă viageră de la statul român.

Marian Drăgulescu a dezvăluit ce rentă viageră încasează, după ce s-a retras din gimnastică

În toamna lui 2021, Marian Drăgulescu a decis să se retragă din activitatea sportivă și și-a început cariera de antrenor la CSA Steaua. De-a lungul carierei sale, el a câștigat mai multe medalii importante și a fost de opt ori campion mondial la gimnastică.

Într-un interviu, Marian Drăgulescu a dezvăluit cât primește de la statul român, lunar, pentru performanțele sale. Suma nu este una deloc de neglijat, atingând pragul maxim prevăzut de lege. Așadar, fostul sportiv încasează 16.000 de lei.

„Nu se poate spune că din gimnastică strângi o sumă de bani să poţi să stai acasă. Nu sunt o persoană care să stea acasă, mie îmi plac provocările, îmi setez obiective pe care să le ating.

Sunt publice aceste rente viagere. E un mare avantaj pentru noi, că o avem când ne retragem din activitate. Cât eşti în activitate, nu beneficiezi de ea. Sunt anumite criterii pentru acordarea acestei rente viagere.

Ele se acordă pentru cei care sunt campioni mondiali, europeni, iar la Jocurile Olimpice intră toate medaliile, aur, argint, bronz. Fiecare medalie are o cotaţie dintr-un salariu mediu brut pe economie. Există un prag, nu poţi trece de el. Pragul este 16.000 de lei. Îţi asigură un trai cel puţin decent”, a declarat Marian Drăgulescu, conform AS.ro.

Ce funcție are în Armată

Totodată, el a dezvăluit și ce funcție ocupă în Armată.

„Sunt patriot de țară, patriot de club, îmi place țărișoara în care am crescut, aici m-am dezvoltat, aici am reușit să evoluez, astfel încât să-i batem pe toți din lume. Locotenent-colonel este gradul meu. Pot opta și acum pentru o carieră civilă. Dar, ca angajat al MApN primești automat o funcție și un grad. Eu sunt pe funcția de sportiv. Va urma funcția de antrenor. Vrem să fim buni ambasadori ai sportului”, mărturisea Drăgulescu, într-un interviu mai vechi.

Vrea să se căsătorească anul acesta

Deși a trecut prin două mariaje eșuate, Marian Drăgulescu tot mai crede în căsătorie, iar anul acesta are planuri mari. De mai bine de doi ani se iubește cu Simona Corina și are de gând să o ia de nevastă.

„Ne dorim copii. Bineînţeles că vrem să fim un cuplu şi din punct de vedere legal, să ne căsătorim. Le luăm uşor, nu ne grăbeşte nimeni, nu ne aleargă nimeni. Important este că noi ne simţim bine. Viaţa e frumoasă şi merită trăită. Cred că sportul te învaţă foarte bine acest lucru. Am avut şi multe ratări, dar am trecut peste. Întotdeauna am încercat să-nvăţ din lucrurile pe care le-am greşit şi să îmbunătăţesc pe viitor”, a mărturisit Marian Drăgulescu la PRO TV.

Publicat: 24 02. 2023, 08:51