INTERVIU cu campioana olimpică Loredana Dinu: "Am visat acest moment, mi l-am întipărit în memorie, în exerciţiile mele de concentrare". Cum a trecut peste barierele fizice şi psihice

14 aug 2016 23844 afişări JO 2016
INTERVIU cu campioana olimpică Loredana Dinu: "Am visat acest moment, mi l-am întipărit în memorie, în exerciţiile mele de concentrare". Cum a trecut peste barierele fizice şi psihice
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

de Andru Nenciu

  • Spadasina Loredana Dinu (31 de ani), campioană olimpică la Rio cu echipa de spadă, vorbeşte într-un interviu pentru ProSport despre momentele grele depăşite, însemnătatea medaliei, unitatea unei reprezentative formidabile şi asaltul pe care l-a aşteptat o viaţă
  • ProSport a stat de vorbă şi cu soţul Loredanei, Bogdan Dinu, care povesteşte o secvenţă tulburătoare dintr-un antrenament obişnuit de dinaintea Jocurilor Olimpice 
  • Echipa feminină de spadă a României (Ana Maria Popescu / Simona Gherman / Simona Pop / Loredana Dinu) a cucerit aurul după ce a învins SUA în sferturi, Rusia în semifinale şi China în ultimul act. Fetele antrenate de Dan Podeanu şi George Epurescu au adus astfel prima medalie pentru România. După 9 zile de concurs, delegaţia tricoloră a urcat de patru ori pe podium

Loredana, Simona, Simona şi Ana Maria, de la stânga la dreapta

Felicitări, Loredana! Aş vrea să ne imaginăm că eşti un fan al sportului şi te uiţi la finala voastră. Ai vrea?

Mulţumesc, sigur. O să încerc!

Cum ai comenta, cum ai povesti unui apropiat finala voastră?

Dacă aş fi fost un spectator oarecare, m-aş fi lăsat dusă de trăirile sportivilor. Meciul a fost foarte strâns şi în orice moment scorul se putea inversa. Din această cauză starea de tensiune şi sfaturile de pe margine la noi nu contenesc să curgă către cel care se află pe planşă. Iar când vezi bucuria exprimată de toată echipa când se punctează, nu ai cum să nu intri în starea lor. Cel puţin ultimul asalt, când sportiva din China era foarte determinată să puncteze, iar Ana acuza dureri la glezna stângă, ne-a ţinut cu sufletul la gura. De obicei, încerci în orice condiţie fizică te-ai afla, să rezişti, să închei victorios asaltul. Asta reprezinta doar o mică parte din trăirile noastre de la antrenamente sau competiţii. Cu timpul, oricine poate fi familiarizat cu acest sport, dacă îl urmăreşte.

Cum e când te trezeşti din vis?

Acum, că au mai trecut emoţiile şi tensiunea generată de podium, pot spune că încă... Să ştii că încă mi se pare că visez. Dar după puţin timp, redevin conştientă uitându-mă la medalie: realizez că e a mea, e a noastră, îmi dau seama că noi suntem campioane olimpice!

Medaliaţii la Jocurile Olimpice obişnuiesc mereu să spună: "Am visat acest moment". Tu când ai început să-l visezi şi cât de des îţi invada mintea?

Să ştii că şi eu am visat acest moment, mi l-am întipărit în memorie de nenumărate ori în exerciţiile mele de concentrare şi pot spune că e aproape identic cu ce mi-am închipuit. Din visul meu lipseau doar coroniţele. Ştiam că visele devin realitate, dar în cazul meu, din ianuarie 2015, din momentul în care m-am reapucat, am reînceput să cred în acest vis, care pe 11 august 2016 s-a împlinit.

"Am avut tot timpul încredere că vor lua o medalie la Rio. Bine, hai să zic că la meciul cu SUA am avut ceva emoţii, însă acum, când le văd pe podium, mi se pare ceva ireal. A fost un drum lung, greu şi plin de momente dificile. Decesul domnului antrenor Dumitru Popescu, cel care a descoperit-o şi a format-o la Craiova, a fost unul dintre ele" Bogdan DINU, soţul campioanei olimpice

Lordedana, la plecarea spre Rio, alături de soţul ei, Bogdan Dinu FOTO arhivă personală

Ai avut un moment dificil anul acesta, o accidentare care ţi-ar fi putut anula visul de ajunge în Brazilia. Cum ţi-ai găsit resursele de a trece peste?

Accidentarea de la gleznă, din luna martie, a fost un moment crucial pentru mine, mi-a adus multe bariere fizice şi psihice exact înainte de Jocurile Olimpice. Dar, în timp, mi-am dat seamă că toate aceste bariere de fapt m-au întărit şi, încet-încet, am reuşit să-mi ridic nivelul de energie şi de încredere. A fost visul nostru, al tuturor, iar munca depusă, implicarea, devotamentul, ambiţia, sacrificiile noastre şi ale familiilor noastre, dar si puterea credinţei, ne-au dus acolo, la aurul olimpic.

În 2012 eraţi favorite la medalie şi aţi clacat, din păcate. Cât de greu v-a fost acum să porniţi din aceeaşi postură şi să vă ştergeţi din minte acea nereuşită?

Echipa de spadă a României a fost printre cele mai constante echipe din ţară. După nenumărate etape de Cupa Mondială câştigate, după campionate mondiale şi europene câştigate, ne doream să urmeze o medalie olimpică. Ar fi fost şi păcat ca această echipă să încheie ciclul acesta olimpic făra o medalie la Rio. În plus, această echipă se afla deja la vârsta maturităţii şi ne-am mobilizat. Suntem profesioniste şi am trecut, în timp, peste ceea ce s-a întâmplat la Londra.

"Domnul antrenor Dumitru Popescu mă păzeşte din Cer. Şi se vede"

La Londra ai fost rezervă, acum, Rio te-a regăsit în aceeaşi postură. Te-a afectat, ce ţi-ai propus?

Am plecat la Rio de Janeiro cu multe gânduri în cap, de tot felul... Schimbările survenite înainte de Jocuri m-au dezechilibrat puţin. Cu ajutorul fetelor am hotărât să mă pregătesc în continuare ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Mi-am dorit doar să fiu o concurenţă puternică şi să-mi susţin echipa oricum pot, pe planşă sau pur şi simplu psihic.

Şi a urmat ziua cea mare...

Pe parcursul întregii zile de competiţie am fost tensionată la asalturi, mai ales la meciul cu Statele Unite. Aşteptam pregătită momentul în care voi intra pe planşă. Iar când acesta s-a întâmplat, a fost ireal, a fost unic. Mi-am învins emoţiile şi am găsit energie şi putere în incurajările fetelor şi scandările galeriei României ce-mi striga numele. Rar se întâmplă la scrimă să avem aşa spectatori. După asalt, îmbrăţişarea fetelor m-a emoţionat enorm. Sigur o voi ţine minte mult timp de acum înainte.

În timpul unei ediţii a Jocurilor Olimpice, se spune că este foarte greu să închei competiţia în prima săptămână, cu un succes sau cu o dezamăgire, şi apoi să stai încă o săptpămână sau chiar mai mult până când ajungi să împărtăşeşti bucuria în ţară, alături de cei dragi. Ţie cum îţi este?

Astept cu nerăbdarea unui copil să ajungem în România şi să împărţim bucuria cu familiile noastre, dar şi cu cei care ne-au susţinut pe tot parcursul pregătirii. Personal, dedic această medalie colegelor mele de echipă pe care le iubesc, antrenorilor noştri, familiei mele, în special soţului  meu (n.r. - Bogdan Dinu), dar si domnului antrenor Dumitru Popescu (n.r. - unul dintre cei mai valoroşi antrenori români, a încetat din viaţă anul trecut) care m-a format ca sportiv şi care mă pazeşte din Cer. Şi se vede.

"Îmi aduc aminte că am venit la antrenamentul ei, undeva prin februarie, şi era una din zilele acelea când oricât de mult te-ai chinui să faci ceva, pur şi simplu nu iese. Era prima oară când am văzut-o izbucnind în lacrimi, de faţă cu colegele sale şi cu antrenorii"

"A venit apoi acea accidentare, în martie 2016, ce ne-a speriat serios. A urmat o perioadă de recuperare foarte grea timp de o lună. Din fericire, a trecut şi peste acest moment şi a ajuns pe podiumul la care a visat tot timpul"

"Urmează o perioadă foarte frumoasă pentru ele şi aş vrea să le transmit să se bucure de fiecare secundă. E dreptul lor, dreptul generaţiei de aur din spadă feminin"

Bogdan DINU, soţul Loredanei DINU

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.