Wiederer vine în România să pună piatra de temelie la noua Sală Polivalentă din București, care va avea o capacitate de 12.000 de locuri

Luna august este foarte importantă pentru viitorul handbalului și a sportului românesc, în general. Secretarul general al Federației Europene de Handbal (EHF), Michael Wiederer, va veni pe 21 august în București pentru a pune piatra de temelie la construcția noii Săli Polivalente din București, alături de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și președintele FRH, Alexandru Dedu. Viitoarea arenă va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de locuri și va fi gata, cel puțin pe hârtie, în mai 2016.

Alexandru Dedu este convins că după finalizarea acestei construcții, România își va putea depune candidatura pentru organizarea unor competiții internaționale de prim rang, Campionate Europene și chiar Campionate Mondiale. Prima competiție majoră ar putea fi însă organizarea turneului Final 4 al Ligii Campionilor la handbal feminin în 2017, întrecere pe care CSM și-o dorește foarte mult în București în respectiva ediție. Wiederer va fi prezent și la prima ediție a turneului Bucharest Trophy, care se va desfășura în perioada 21-24 august cu șase echipe la start: CSM București, Buducnost (finalista Ligii Campionilor), Rostov, Astrakhan, Bietingheim și Muratpasa Belediyesi.

Publicat: 30 07. 2014, 23:10
Actualizat: 31 07. 2014, 00:48