Thuringer a anunțat că Eliza Buceschi s-a accidentat serios! Tatăl jucătoarei liniștește pe toată lumea: „Va fi aptă de joc pentru turneul preolimpic”

Redactor:
Marius Hutu
Thuringer a anunțat că Eliza Buceschi s-a accidentat serios! Tatăl jucătoarei liniștește pe toată lumea:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Eliza Buceschi nu va juca sâmbătă în derby-ul din Bundesliga dintre Leipzig și Thuringer. Clubul la care este legitimată (Thuringer) a anunțat pe site-ul oficial că handbalista a suferit o accidentare, în urma căreia va sta cel puțin 3-4 săptămâni. În urma acestei vești au existat anumite temeri, că prezența tricolorei la meciurile cu Norvegia din preliminariile CE 2016 și mai ales la jocurile din cadrul turneului preolimpic ar putea fi pusă sub semnul întrebării.

Costică Buceschi, tatăl handbalistei dar și antrenor la Dunărea Brăila și la naționala feminină, a declarat pentru ProSport că accidentarea Elizei nu este atât de serioasă, precum a descris-o clubul german Thuringer. „Eliza a avut o inflamare a tendonului, dar a făcut o injecție cu plasmă pentru regenerare, iar de luni revine la antrenamente. Ea s-a pregătit și în aceste zile în sala de forță. Problema este că trebuie să schimbe săptămânal 3 suprafețe de joc. Thuringer face antrenamente într-o sală de liceu, joacă în campionat pe un alt tip de suprafață, iar în Champions League este vorba de a treia variantă de suprafață. Aceste schimbări dese te afectează”, a susținut Costică Buceschi.

În atare condiții, Eliza Buceschi ar putea reveni mai devreme pe teren și chiar să joace în returul partidei HCM Baia Mare – Thuringer programată în 19 februarie. Cât privește prezența jucătoarei la turneul preolimpic din 18-20 martie, Costică Buceschi a fost categoric: „Va fi aptă de joc pentru turneul preolimpic”. Deși în această perioadă are mai multe oferte de transfer, „Eliza se gândește momentan doar la meciurile cu Thuringer și la meciurile naționalei din luna martie”, după cum a mai spus „secundul” lui Tomas Ryde.

Eliza Buceschi a devenit o jucătoare foarte importantă pentru naționala României, la ultimul Campionat Mondial din Danemarca, unde România a câștigat medalia de bronz, reușind să-și câștige un loc în primul „7”.

România va juca în 9 și 13 martie cu Norvegia, prima partidă la Cluj, în preliminariile CE 2016, iar în 18-20 martie va fi prezentă la Aarhus la turneul preolimpic, unde va juca cu Danemarca, Muntenegru și Uruguay.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele