La sfârșitul partidei, Radu Voina era extenuat. Avea ochii
injectați de oboseală, dar liniștit în adâncul sufletului că a
reușit în cele din urmă să ducă naționala României pe un podium al
unui turneu final. După a treia tentativă. În orice caz, 2010 i-a
aparținut în totalitate, având în vedere că a jucat și finala Ligii
Campionilor cu Oltchim.
Cum vă simțiți după finala cu Danemarca?
Conform bancului, nu mai pot, dar mă obligă părinții. După zile mai
urâte a venit și această frumoasă zi. Foarte puțini mai credeau în
răbufnirea fetelor, chiar și eu mă temeam că vor ridica piciorul
după înfrângerea cu Suedia. Personal, nu mă așteptam la o asemenea
reacție, în condițiile în care fetele au adormit abia spre
dimineață după meciul cu Suedia.
Cum priviți acest rezultat?
Locul 4 cred că este cel mai urât loc la un turneu final, iar
bronzul e cel mai meritat. Chiar dacă este mai puțin strălucitor
decât argintul, a fost obținut cu sacrificii extraordinare.
Iar acest scor 16-15?
Ca pe vremea când eram noi jucători (n.r. în 1974 Voina câștiga
titlul mondial), cu luptă și sacrificii, care poate că au lipsit în
unele jocuri de aici. Dar acum nu mai contează.
Ați făcut un cadou frumos românilor cu această
medalie?
Cadoul frumos este în primul rând pentru fete. Cine vrea, să se
bucure de această medalie, cine nu, să nu se bucure. Eu nu sunt
priceput la palmarese, dar cred că am obținut o medalie care ne-a
lipsit.¢