Premieră cu importante semnificații politice la Sala „Dinamo”: handbaliștii tricolori întâlnesc Kosovo, țară pe care România n-o recunoaște. Oaspeților nu li se va cânta imnul și nu le va fi arborat steagul

Redactor:
Marius Hutu
Premieră cu importante semnificații politice la Sala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal masculin a României se află în fața unui moment istoric: este prima reprezentativă tricoloră care va susține un meci oficial cu Provincia Autonomă Kosovo. Jocul se desfășoară, miercuri, de la ora 18:30 (Sala Dinamo), în preliminariile Campionatului European din 2018.

Evenimentul depășește granițele sportive cu mult și are importante conotații politice. România face parte din grupul țărilor care nu recunosc independența provinciei care, cu ajutorul Occidentului, și-a declarat secesiunea față de Serbia în 2008. 23 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au recunoscut independența Provinciei Kosovo. Pe lista celor cinci care au spus „NU” se regăsește însă și România, alături de alte patru țări: Cipru, Grecia, Slovacia și Spania. Motivele țin de geopolitică, dar situația s-ar putea schimba din 2015, în contextul unui nou regim politic în țară, cel puțin acestea au fost informațiile care au circulat în mass-media românească în urmă cu ceva timp.

1,8 milioane de locuitori sunt în Kosovo

Până în prezent, poziția României s-a corelat cu cea a Belgradului atunci când a fost vorba de Kosovo. Presa de specialitate a menționat însă faptul că țara noastră a acționat prudent în această privință, având în vedere contextul politic din zonă. Teama României a fost, cel puțin până la această dată, ca precedentul Kosovo să nu fie aplicat și în Transnistria. România n-ar putea reacționa într-o astfel de situație dacă ar recunoaște Kosovo.

Revenind la meciul de handbal România – Kosovo, contextul politic își va pune amprenta asupra evenimentului de miercuri, din Sala „Dinamo”.  Imnul Provinciei Kosovo nu va fi intonat, iar steagul nu va fi arborat, în condițiile în care România nu a recunoscut independența acestei provincii. „Nu este un lucru care ține de noi. Treaba noastră este doar ce vom face noi în teren. Iar miercuri, România trebuie să arate altfel decât în ultima vreme”, a declarat selecționerul Aihan Omer.

Federația Europeană de Handbal, care a primit Kosovo ca membru cu drepturi depline la un Congres în septembrie, a fost înștiințată de FRH despre problemele politice. Forul european a oferit un răspuns în această situație, îndemând la o soluție de compromis: nici imnul României, recomandă EHF, n-ar trebui intonat la această partidă. De asemenea, steagul tricolor ar urma să nu fie arborat! „Așteptăm un răspuns de la Ministerul Afacerilor Externe. EHF ne-a făcut o recomandare, nu ne-a obligat să procedăm astfel. Este vorba despre fair-play, o formă de respect pentru atrenorii și jucătorii adverși”, susțin oficialii FRH.
În același timp, absența însemnelor naționale, și încă la un meci de pe propriul teren al unei reprezentative tricolore, nu s-a mai întâmplat vreodată.

Tricolorii își pun deja semne de întrebare cum va fi meciul retur, din 1 noiembrie, care se va desfășura la Priștina, în tot acest context politic. „Sper să nu se întâmple nimic, însă probabil că ne vor huidui. Aceste probleme ne depășesc pe noi”, a spus pivotul Marius Novanc (33 de ani), revenit la echipa națională.

Kosovo și-a declarat independența față din Serbia în 2008 și a fost recunoscută de 108 țări, dar și de alte organisme internaționale, precum Banca Mondială.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen