Minaur Baia Mare nu i-a prelungit contractul lui Raul Fotonea! Un francez este favorit să devină antrenor principal al echipei în sezonul 2019-2020

Redactor:
Marius Hutu
Minaur Baia Mare nu i-a prelungit contractul lui Raul Fotonea! Un francez este favorit să devină antrenor principal al echipei în sezonul 2019-2020
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minaur Baia Mare a anunțat oficial că va avea un nou antrenor principal pentru sezonul 2019-2020. Raul Fotonea va fi înlocuit, cel mai probabil, cu francezul Stephane Plantin, campion mondial în 2001 cu naționala țării sale.

Minaur a ratat calificarea în play-off în ultimul sezon, iar acest lucru a contat, probabil, decisiv pentru despărțirea de Raul Fotonea.

„Echipa masculină de handbal CS Minaur va avea un nou antrenor din sezonul 2019-2020. Raporturile contractuale dintre antrenorul principal Raul Fotonea și clubul Minaur s-au încheiat la finele sezonului trecut, iar înțelegerea nu a fost prelungită. Fotonea a condus echipa masculină în ultimele două sezoane din Liga Zimbrilor, echipa terminând întrecerea internă pe locul 8 (sezonul 2017-2018), respectiv pe locul 9 (sezonul 2018-2019). De asemenea, CS Minaur a obținut locul 3 în Cupa României în 2018. Clubul îi mulțumește pentru activitatea desfășurată și îi dorește mult succes în continuare.

În cel mai scurt timp va fi anunțat și noul antrenor al echipei masculine CS Minaur, echipa urmând să se reunească în mai puțin de două săptămâni”, a anunțat clubul pe site-ul oficial.

Baia Mare a discutat în această perioadă cu mai mulți antrenori, dar lista finală s-a redus la două nume, Ovidiu Mihăilă (Steaua) și Stephane Plantin (Nancy). Din informațiile ProSport, ultimele are cele mai mari șanse de a fi numit viitorul antrenor al echipei. Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a făcut parte din naționala Franței care a câștigat titlul mondial în 2001, iar de curând a intrat în posesia licenței Master Coach.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de furtuni electrice în România. Pe ce dată încep
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Toți românii vor fi verificați! Decizie la granițele României
Toți românii vor fi verificați! Decizie la granițele României
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Ai voie să conduci mașină cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16 ani?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×