Melinda Geiger a evidenţiat o problemă: "Ne este frică de victorie, cred că mentalul nostru nu funcţionează aşa cum ne dorim". Cât de mult a afectat-o accidentarea Cristinei Neagu şi cum vede viitorul naţionalei

15 dec 2018 3284 afişări Handbal
Melinda Geiger a evidenţiat o problemă: "Ne este frică de victorie, cred că mentalul nostru nu funcţionează aşa cum ne dorim". Cât de mult a afectat-o accidentarea Cristinei Neagu şi cum vede viitorul naţionalei
SORIN PANA / MEDIAFAX FOTO

Melinda Geiger va disputa duminică, în faţa Olandei, în finala mică a Campionatului European de handbal feminin (ora 15:00), meciul personal cu numărul 33 la această competiţie. Interul dreapta îşi face, astfel, intrarea într-un Top 5 all-time al jucătoarelor din România cu meciuri jucate la această competiţie. Mai multe partide au jucat au doar Cristina Neagu – 39 de jocuri, Aurelia Brădeanu – 38 de jocuri, Valentina Ardean Elisei – 36 de jocuri (extrema stângă va atinge numărul de meciuri cu această ocazie) şi Oana Manea – 35 jocuri.

Ce sentinment o încearcă pe Melinda Geiger înaintea partidei cu Olanda, cât de mult a afectat-o accidentarea Cristinei Neagu, dar şi cum vede viitorul naţionalei feminine, puteţi citi în interviul pe care l-a acordat pentru cititorii ProSport

Melinda, cum a trecut seara după semifinala cu Rusia?
Am fost toate triste, ne-am dorit foarte mult victoria, în principiu pentru Cristina, dar şi pentru noi, pentru toţi românii care ne urmăresc. Dar nu a fost să fie, iar eu nu am putut să dorm. Cred că am adormit la 3-4 dimineaţă. Presupun că nici alte fete nu au putut să doarmă. Când joci într-o sală atât de mare, ai aşteptări de la tine, de la toată lumea, îţi doreşti atât de mult şi pur şi simplu îţi dai seama că nu poţi. Am jucat cu o echipă foarte puternică, ne-am bătut o repriză, dar în partea secundă nu ne mai găseam pe teren şi s-a văzut, din păcate.

De pe margine, senzaţia a fost că ai fost una din cele mai afectate jucătoare de accidentarea Cristinei...
Da, ştiu cum e, am trecut şi eu prin aşa ceva şi evident m-a deranjat şi m-a afectat foarte tare accidentarea Cristinei. Sunt sigură că dacă o aveam pe ea la meciul cu Rusia ar fi fost total diferit. Şi oricum, este o persoană care ţine foarte mult la echipa României, care ne ajută foarte mult, prin modul ei de a fi, cu sfaturi, cu jocul. Ne-a lipsit la un moment dat în teren cu Rusia şi asta s-a văzut.

Mai aveţi meciul cu Olanda, dar per-total cum a fost turneul final pentru tine?
A fost OK, m-am bucurat de el. Ce mai poţi să faci, decât să te bucuri de turneul final, să joci cât de bine poţi şi să dai totul pe teren. Eu chiar l-am trăit intens şi merg acasă destul de mulţumită. Mai avem un joc, într-adevăr, pentru mine este foarte important să ne batem, dar şi dacă se întâmplă ceva şi nu vom câştiga medalia, eu tot o să fiu mulţumită, pentru că toate am jucat foarte bine, ca o echipă în prima fază. Au apărut apoi mici probleme, dar s-a văzut că putem evolua aşa cum trebuie să joace România, motivate, împreună, ca o echipă.

Ai trecut de graniţa celor 30 de jocuri disputate la Campionatul European şi ai intrat într-un Top 5 all-time al handbalistelor din România cu cele mai multe meciuri la această competiţie. Înseamnă asta ceva pentru tine?
Nu am stat să calculez aşa ceva. Nu m-a gândit la acest aspect, pentru mine e foarte important să mă simt bine la echipa naţională şi văd că toate fetele sunt OK, fericite.

Priviţi meciul cu Olanda şi ca pe o revanşă?
Nu ştiu dacă va fi chiar o revanşă, va fi un meci total diferit, am înţeles că s-au accidentat câteva fete şi de la ele. În schimb, cred că va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte, pentru că fiecare ne dorim să câştigăm o medalie. Vom vedea ce va ieşi.

Mai aveţi resurse pentru încă o bătălie?
Încercăm să le găsim pe undeva. Da, vom încerca să dăm tot ce putem, ca la fiecare meci, chiar dacă uneori nu ne iese.

Eşti deja o jucătoare cu mare experienţă. Cum vezi viitorul naţionalei feminine?
Sunt multe jucătoare tinere care vin din urmă, iar eu tot ce le doresc este să fie unite. Dacă nu sunt unite, nu ai cum să faci rezultat. Trebuie să ştii să te ridici când e greu, să ştii cum să te comporţi ca echipă, să fim cu capul sus, să nu mai fim cu capul jos, plecate. Tot ce am trăit în anii aceştia la echipa naţională cu alţi antrenori, ştiţi şi voi, a fost destul de greu pentru noi. Şi presupun că încă ne este frică de victorie, cred că mentalul nostru nu funcţionează aşa cum ne dorim.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.