Acasa » Alte Sporturi » Handbal » HC Dobrogea Sud Constanța, umilită în EHF European League! Eșec rușinos suferit cu Wisla Plock | VIDEO

HC Dobrogea Sud Constanța, umilită în EHF European League! Eșec rușinos suferit cu Wisla Plock | VIDEO

Andrei Preotu
HC Dobrogea Sud Constanța, umilită în EHF European League! Eșec rușinos suferit cu Wisla Plock | VIDEO

HC Dobrogea Sud Constanța a fost umilită în preliminariile EHF European League și mai are șanse minime să continue în competiție.

După ce a trecut fără probleme de modesta Csurgoi KK, Constanța n-a avut nicio șansă în Polonia. Câștigătoarea Supercupei României a pierdut la 11 goluri pe terenul celor de la Wisla Plock, scor 14-25, în prima manșă a turului doi preliminar din a doua competiție europeană.

Cei de la Wisla au răzbunat-o astfel pe Kielce, care a pierdut recent confruntarea cu Dinamo, din Liga Campionilor.

HC Dobrogea Sud Constanța, umilită de Wisla Plock în EHF European League

Deși a început foarte bine campionatul și a produs surpiza în Supercupa României, acolo unde a trecut de Dinamo, HC Dobrogea Sud Constanța a avut parte de un meci de coșmar în Polonia.

Favorita meciului, mai ales că a jucat în fața propriilor suporteri, Wisla a arătat ca o echipă de Champions League în duelul cu HC Dobrogea Sud.

Meciul n-a început rău pentru formația din Constanța. La pauză, echipa noastră a fost condusă la doar un gol diferență (6-7), după o primă parte în care apărările au funcționat foarte bine.

A urmat însă un adevărat dezastru în repriza secundă. Wisla s-a întors decisă de la cabine și a vrut să rezolve calificarea încă din tur, iar HC Dobrogea Sud Constanța a încasat nu mai puțin de 18 goluri.

Dobrogea Sud și Wisla se vor întâlni și la Constanța, pe 28 septembrie, însă echipa noastră are nevoie de un miracol pentru a trece mai departe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]