Gheorghe Tadici a spus pentru ProSport că în opinia sa formatul actual al CM de handbal feminin, cu 32 de echipe, s-a diluat foarte mult valoric în jos.
Danemarca a învins naționala României de handbal feminin cu 39-31, iar tricolorele noastre au terminat grupa preliminară pe locul 2. Elevele lui Helle Thomsen au câștigat grupa, iar pe locul trei s-a clasat Japonia, după victoria obținută împotriva Croației, 25-19.
Astfel că, cele trei naționale de handbal feminin au obținut calificarea în grupele principale, acolo unde se vor intersecta cu Ungaria, Eleveția și Senegal. Danezele vor inta în grupa principală cu 4 puncte, România cu două puncte, iar Japonia cu zero puncte.
După calificarea României în grupele principale, ProSport a stat de vorbă cu Gheorghe Tadici, 73 de ani, fostul mare selecționer al naționalei României de handbal feminin, medaliat cu argint la CM din 2005.
„Am urmărit meciurile cu mare interes, dar vă pot spune că după părerea mea acest format al CM cu 32 de echipe a dus foarte mult la diluarea în jos valoric a aceste competiții. Au fost 16, apoi 24, iar acum 32 de echipe. De ce spun că s-a diluat foarte mult valoric în jos? Nu mi se pare normal ca la o competiție de o asemenea anvergură să vedem scoruri cu diferențe de 20-30 de goluri. Consider că Europei îi trebuie alocate mai multe locuri, iar prelimnariile să fie un pic mai grele pentru unele echipe.
Trebuie cumva să facem ca la CM să se califice echipe mult mai valoroase. Competiția începe cu adevărat la Campionatul Mondial abia din grupele principale. Iar acum vreți să vorbim despre România, nu? Până în acest moment am făcut un turneu bun, cu două victorii previzibile. Însă, dacă vrem calificarea în primele opt, atunci trebuie să tragem și mai mult de noi și să câștigăm toate cele trei mecuri din grupa principală”, și-a început discursul Gheorghe Tadici.
În continuare, Gheorghe Tadici ne-a declarat: „Revenind la meciul cu Danemarca, vă pot spune că România a făcut un joc bun cât a putut. Din păcate, nu ne putem lupta în acest moment 60 de minute cu o echipă de calibrul acestei naționale de primă mână din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Danemarca ne-a bătut cu jucătoarele din campionatul nostru intern. Cele două extreme ale lor au fost senzaționale, iar Mette Hansen de la CSM București a făcut un meci extraordinar. Noi le-am permis prea mult danezelor să își deschidă unghiurile pe extreme, iar acolo ele ne-au mâncat. Nu o mai avem nici pe Cristina Neagu, iar acum încercăm să dezvoltăm un joc mult mai colectiv pe echipă. E un lucru bun.
Dar, paradoxal vă pot spune că de această dată la actualul CM România a jucat și ea mult mai bine cu extremele. Și nu uitați că o lungă perioadă Kerekes și Mihaela Mihai nu puteau să joace mai mult în campionatul nostru, iar motivele le știți. Însă, se va rezolva acum și această problemă, după ce Legea Novak a fost votată în Parlament. Consider că Kerekeș, extrema stânga, și Mihaela Mihai, extrema dreapta, se află într-un real progres, dar trebuie să joace și mai mult la echipele lor de club. Și Sonia Seraficeanu este o jucătoare bună pe postul de extremă dreapta. Pentru mine extremele noastre au fost surprize plăcute până în acest moment. De ce nu avem după atâția și atâția ani la națională și un inter dreapta de valoare, cea care să arunce cu mâna stângă la poartă? O avem pe Alicia Gogîrlă, dar consider că ascensiunea ei a fost blocată în ultimii ani de jucătoarele străine pe care le tot aducem în România. Și cu ce au fost ele mai bune decât Alicia? Ea se află acum la o a treia echipă în prima noastră ligă, iar cât a fost la CSM, echipă care juca la un nivel ridicat în Liga Campionilor, nu a primit șanse mai multe de joc. La fel i s-a întâmplat și în campionat. Nu mi se pare deloc în regulă.
Iar, dacă lui Alicia nu i s-au dat șanse mai multe de joc pe la CSM, atunci cum vreți ca ea să progreseze pentru echipa naționață dacă a fost ținută prea mult pe bancă? De asta vă spun că Legea Novak e în favoarea sportivelor și sportivilor din România. Să sperăm că de acum ea, dar și alte handbaliste din România vor primi șanse mult mai multe de joc și astfel că vom avea posibilități mult mai mari să scoatem și interi dreapta de valoare”.
Gheorghe Tadici a vorbit cu ProSport și despre partida România-Ungaria. „Din punctul meu de vedere România are armele necesare să învingă această națională a Ungariei, dar ne trebuie un joc colectiv foarte bun și o apărare foarte bună. Deși mulți o văd poate favorită pe Ungaria, totuși eu cred că șansele sunt 50/50.
A venit vremea să începem să batem și noi la porțile primei urni valorice. Dacă nu acum, atunci sunt convins că după ce se vor schimba lucrurile și în campionatul nostru intern, iar fetele noastre cu valoare de echipă națională vor juca mult mai mult, atunci să fiți siguri că România o să revină acolo unde îi este locul.
Trebuie să facem cumva și să intrăm în primele opt. Și locurile 9-10 te pot ajuta cumva ca să intri în acele jocuri preolimpice de calificare. De peste cinci-șase ani tot stăm după locurile 10 și nu mai putem să emitem pretenții de calificare la Olimpiadă”, a spus Tadici.
În final, Gheorghe Tadici a vorbit și despre actualul selecționer al naționalei României de handbal feminin, Ovidiu Mihăilă. „Ovidiu este colegul meu, iar dacă s-a decis să se meargă pe mâna lui, atunci trebuie să îl susținem. Nu uitați că nu e ușor să preiei o națională cu o lună și ceva înaintea unui Campionat Mondial, iar eu nu înțeleg cum de s-a ajuns la o asemenea situație.
Ovidu este capabil să continue o reconstrucție începută de Pera, dar îi trebuie și lui timp și nu în ultimul rând continuitate. Nu e ușor să faci minuni în două luni. Însă, multe vor depinde de cum ne vom reorganiza acum în campionatul nostru intern. Eu le doresc tuturor celor de la națională multă baftă”, a spus Tadici, pentru ProSport.
2005 este anul în care România a obținut medalia de argint la CM de handbal feminin sub conducerea lui Gheorghe Tadici
Între 2006 și 2008 Gheorghe Tadici a câștigat 5 trofee. Titlul în Liga Națională, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Supercupa Europei.
1996 este anul în care Gheorghe Tadici a fost făcut cetățean de onoare al municipiului Zalău
Peste 30 de ani din carieră Gheorghe Tadici a antrenat-o și pe HC Zalău, cea cu care a câștigat trei titluri naționale și City Cup