EMOȚII ÎN FAMILIE | „Tată, merg la Mondiale!”. Ana Maria Berbece calcă pe urmele tatălui Dumitru Berbece în handbalul românesc, după ce a fost selecționată în premieră pentru a juca la un Campionat Mondial de senioare

Redactor:
Marius Hutu
EMOȚII ÎN FAMILIE |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ambros Martin și Horațiu Pașca au definitivat lotul României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin (1-17 decembrie) și au reținut în echipa care face deplasare în Germania și câteva jucătoare care se află în postura de debutante la un turneu final. Între acestea și Ana Maria Berbece, extrema dreaptă a Universității Cluj, în vârstă de numai 18 ani!

Numele Berbece are deja o rezonanță puternică în handbalul românesc. Dumitru Berbece (56 de ani) a fost una din cele mai bune extreme dreapta din istoria naționalei masculine. Fostul handbalist are medalie la Campionatul Mondial din 1990, dar și la Jocurile Olimpice din 84. Ana Maria Berbece este nimeni alta decât fata legendei vii a Stelei. Practic îi calcă pe urme, mai ales că ajunge la un turneul final la o vârstă la care majoritatea jucătoarelor își fac griji dacă au vreo șansă, merită să mai facă handbal mai departe sau nu. Răspunsul l-a dat chiar extrema dreaptă de la Cluj: DA!

Ascensiunea tinerei jucătoare până la prima reprezentativă a fost spectaculoasă în ultimele luni. Cariera ei s-a schimbat brusc după ce a decis în vară să plece de la Brașov cu direcția Cluj, unde spera să înceapă să joace mai mult la nivel de senioare. A fost o „mutare” câștigătoare, pentru că la Corona îi era aproape imposibil să prindă echipa într-o concurență cu Laura Chiper și Marinela Neagu. A jucat meci de meci ca titulară la Cluj, iar acum a ajuns într-o situație de vis pentru orice tânără handbalistă. „A fost o mutare bună, a fost decizia ei până la urmă, știind faptul că va juca. Este mulțumită la Cluj, s-a acomodat foarte repede, fetele au primit-o extraordinar. A fost totul bine până acum”, a susținut tatăl jucătoarei.

  • Este pentru prima dată în ultimii ani când România merge la un Campionat Mondial de senioare cu o handbalistă de 18 ani. Ultimele au fost Denisa Dedu (18 ani neîmpliniți) și Eliza Buceschi, cooptate de Radu Voina în lotul pentru Campionatul Mondial din 2011. Cele două jucătoare sunt azi titulare la prima reprezentativă.

Extrema dreaptă a naționalei masculine în anii 80-90 nu s-a așteptat ca fiica lui să ajungă atât de repede la lotul de senioare. Dar Ana Maria? „Ea mi-a spus că îi vine chemare la lot, nu se aștepta însă de la senioare, ci de la tineret. S-a făcut lotul lărgit de senioare, iar antrenorii au inclus-o și pe ea, a prins și echipa pentru Trofeul Carpați. A fost surprinsă plăcut. Fetele au primit-o bine la echipa națională, la fel Ambros Martin și Horațiu Pașca, toți au încurajat-o, i-au explicat ce are de făcut”, a răspuns tatăl tricolorei. Când Ana Maria i-a transmis: „Tată, merg la Mondiale!”, Dumitru Berbece a fost copleșit: „Cred că am avut eu mai multe emoții decât ea, eu și cu soția. Mi-a zis și Ambros aseară (n.r. duminică), gata, vă luați gândul 2-3 săptămâni de la ea, e cu noi!”

Prin această decizie a antrenorilor, Ana Maria Berbece și-a depășit tatăl la cel puțin un capitol, merge la un turneu final cu 5 ani mai devreme. „Eu am fost în lotul lărgit pentru Mondialul din 82, dar nu am plecat, aveam 21 de ani. Am prins abia apoi Supercupa Mondială din 83, Jocurile Olimpice din 84 și Campionatul Mondial din 86. Supercupa Mondială din 83 a fost prima competiție majoră la care am participat, acolo m-am lansat eu de fapt la echipa națională mare. Nu la lotul B, acolo eram de ceva timp”, ne-a relatat Dumitru Berbece.

Fiica, dar și tatăl au ajuns în situația de a ajunge la un turneu final de seniori cam în același timp după numărul de ani de handbal. „La vârsta la care merge la un Mondial, așa e, m-a întrecut, dar eu m-am apucat de handbal la 15 ani. Ea la aceeași vârstă era deja sătulă de handbal. O pui și invers, ca ani de handbal tot acolo suntem, ea face de 8 ani, eu am ajuns la Jocurile Olimpice tot după vreo 8 ani”, a râs cu poftă Dumitru Berbece.

  • Mă bucur că i s-a dat încredere, mă bucură faptul că au selecționat-o antrenorii, că e mezina echipei. Și chiar dacă stai lângă lot și nu joci, înseamnă mult, știi ce vrei pentru viitor”, Dumitru Berbece, extremă de legendă a naționalei masculine
  • I-a spus să rămână modestă, cu picioarele pe pământ și așa o știu pe ea. Este inteligentă, o duce capul, probabil și asta se pune în balanță”, Dumitru Berbece, extremă de legendă a naționalei masculine

Din postura de fostă extremă dreapta la echipa națională, dar și ce a antrenorului (Dumitru Berbece este azi antrenor secund la SCM Craiova), legenda vie a handbalului masculin a caracterizat-o pe Ana Maria: „Comparând-o cu mama ei (n.r. Cristina Berbece-Tache), care la rândul ei a fost extremă, are forță mult mai mare, viteză mult mai mare, mai are de lucrat la partea de execuție. A avut probleme cu semicercul la meciul cu Brazilia, a dat gol, dar l-a călcat. Aici trebuie să-și îmbunătățească partea asta și încă o execuție-două de pe extremă. Pe apărare, pe repliere se achită bine, numai că acum trebuie să intre în sistem, la lot i se cere altceva. Dar ea este destul de puternică pe apărare”.

  • Familia Berbece devine prima din handbalul românesc, cel puțin din ultimele decenii, cu tată, mamă și copil în postura de participanți la Campionatul Mondial. Dumitru Berbece a fost la Mondialele din 1986, 1990 și 1995, Cristina Berbece Tache, la Mondialul din 1986, iar Ana Maria Berbece, la Mondialul din 2017
  • „Ana Maria este puternică, are personalitate. Acum la început a avut ceva emoții, la primele apariții, dar e stăpână pe ea”, Dumitru Berbece, extremă de legendă a naționalei masculine

În finalul discuției, Dumitru Berbece i-a transmis fiicei „să câștige medalii, nu numai pentru ea, ci și pentru țară”. Antrenorul de la SCM Craiova a mărturisit că în trecut i-a povestit și despre rezultatele de excepție al generației sale: „I-am povestit când era mai mică, m-a întrebat ce am făcut noi, ce ați jucat voi? I-am spus că noi nu am jucat, dar am câștigat aia, am câștigat aia, am câștigat aia. Apoi s-a interesat, deci are habar de ce am făcut și noi”.

  • „De când a plecat la Cluj doar o încurajez, o întreb de sănătate, dar de handbal nu prea vorbim. Am lăsat-o să-și ia singură deciziile”, Dumitru Berbece
  • Ana Maria Berbece a crescut ca handbalistă la Brașov, în cadrul Centrului de Copii și Juniori de la Corona, sub comanda antrenoarei Mariana Tîrcă. În 2016, ea a devenit campioană națională la junioare II

Naționala feminină va pleca miercuri la Campionatul Mondial din Germania, care va debuta vineri cu partida Germania – Camerun. România va juca în Grupa A de la Trier, cu Franța, Slovenia, Spania, Angola și Paraguay.

Campionatul Mondial de handbal feminin este transmis pe canalele Telekom Sport în România

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen