Dinamo și Rapid, gonite din Sala Polivalentă în cel mai important meci al sezonului din Liga Campionilor! Motivul incredibil pentru care trebuie să plece din București | EXCLUSIV

Meciul de handbal feminin dintre Rapid Bucuresti si Storhamar Handball Elite, contand pentru Grupa B a Ligii Campionilor, desfasurat Sala Polivalenta din Bucuresti, duminica 23 octombrie 2022. © FOTO:Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo și Rapid sunt gonite din Sala Polivalentă în cel mai important meci al sezonului din Liga Campionilor! În bătrâna arenă din București ar urma să se dispute în martie o competiție internă de tenis de masă.

Dinamo și Rapid, OUT din Sala Polivalentă! Ministerul a închiriat sala pentru tenis de masă

În săptămâna 20-27 martie, Dinamo și Rapid ar urma să joace pe teren propriu prima manșă a play-off-ului pentru sferturile Ligii Campionilor. Doar că nu pot evolua în Sala Polivalentă.

ProSport a aflat că MTS a închiriat Sala Polivalentă pentru o competiție internă de tenis de masă, asta chiar dacă știa din timp de programul celor două echipe care speră să atingă Final Four-ul Ligii Campionilor.

Vestea este una teribilă atât pentru Dinamo, cât și pentru Rapid. Formația din Giulești a jucat cu casa închisă ultimele meciuri din Europa și a vândut deja toate biletele pentru partida cu Krim, după ce n-a luat în calcul că nu poate juca în Sala Polivalentă.

Rapid se mută iar la Mioveni, Dinamo speră să joace în „Ștefan cel Mare”

Rapid caută deja soluții pentru meciul tur cu Krim, care ar urma să se dispute la Mioveni, acolo unde a jucat și cu Esbjerg, în grupele Ligii Campionilor.

Campioana Dinamo speră să joace în sala din „Ștefan cel Mare” în următoarea fază a competiției, însă EHF ar putea să nu fie de acord cu asta, având în vedere că arena „dulăilor” are o capacitate mică, de aproximativ 2.000 de locuri.

Dinamo mai are de jucat două meciuri în faza grupelor, însă este deja sigură de calificarea mai departe: echipa antrenată de Xavi Pascual va da joi peste GOG, în „Match Of The Week” din Liga Campionilor, iar apoi merge în Germania pentru duelul cu Magdeburg.

Galeria celor de la CSM București, în Sala Polivalentă

CSM București a scăpat de calvar și este sigură că va juca în Sala Polivalentă

În schimb, CSM București a scăpat de calvar și este sigură că va juca în Sala Polivalentă, după ce a evitat play-off-ul și va juca direct în sferturile Ligii Campionilor.

Rivala Rapidului nu și-a aflat deocamdată adversara pe care o va întâlni în ultima dublă înaintea Final Four-ului de la Budapesta.

Publicat: 21 02. 2023, 13:25
Actualizat: 21 02. 2023, 13:27