Dacă la fotbal nu, poate la handbal! Dinamo joacă AZI, de la ora 18:00, un meci pentru istorie în Liga Campionilor

Redactor:
Marius Hutu
Dacă la fotbal nu, poate la handbal! Dinamo joacă AZI, de la ora 18:00, un meci pentru istorie în Liga Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo București înfruntă joi, de la ora 18:00, Ademar Leon (Spania), într-un meci din grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin. Partida se desfășoară în cadrul etapei a 7-a și are o miză deosebită, având în vedere că ambele echipe sunt sus ca punctaj. În cazul unui succes, trupa lui Constantin Ștefan ia o opțiune importantă pentru calificarea în turul următor.

Dacă la fotbal, fanii mai au mult de așteptat până când Dinamo va disputa un meci în Liga Campionilor, în schimb, aceștia trăiesc aerul tare al unei competiții de top prin handbal. Trupa din Ștefan cel Mare este prezentă pentru la al treilea sezon consecutiv în cea mai tare competiție la nivel de cluburi, dar pentru prima dată are șansa să depășească prima fază.

Înaintea confruntării cu formația spaniolă, bătălia pentru primele două locuri, care asigură calificarea în play-off, este aprigă. Patru echipe sunt despărțite de un punct sau golaveraj, este vorba despre Ademar Leon – 9 puncte, Wisla Plock, Elverum și Dinamo – toate cu câte 8 puncte. Runda programată în această săptămână are însă un caracter dacă nu decisiv măcar important, având în vedere că Wisla Plock și Elverum sunt adversare într-o altă partidă.

Pentru Dinamo, calculele sunt simple. Dacă va câștiga, atunci urcă pe loc de calificare și va depinde ulterior de propriile rezultate pentru a stabili o nouă performanță de vârf în epoca modernă a handbalului masculin. În ultimele trei jocuri, formația din Ștefan cel Mare ar mai avea două confruntări accesibile, cu Cocks și Thun, plus o confruntare în deplasare cu Elverum. Dinamo are deja avantajul meciurilor directe într-o eventualitate egalitate de puncte cu Wisla Plock. De asemenea, în ultimele trei runde se mai joacă Wisla Plock – Ademar Leon și Ademar Leon – Elverum.

  • În istoria handbalului românesc, s-a întâmplat într-un singur sezon ca o formație să treacă de grupele Ligii Campionilor. Performanța a fost realizată de HCM Constanța în sezonul 2009-2010, atunci când a reușit să urce în optimi după ce a evoluat într-o grupă cu Montpellier, Chekhovskie Medvedi, Valladolid, Pick Szeged și PAOK Salonic. La vremea respectivă se calificau însă patru echipe în fazele eliminatorii din toate grupele.

Dinamo are toată trupa la dispoziție, astfel că poate aborda jocul cu Ademar Leon în cele mai bune condiții. Istoria meciurilor directe este de partea spaniolilor, aceștia au câștigat toate cele trei jocuri din ultimul an. Partea pozitivă este faptul că băieții lui Constantin Ștefan vor avea de această dată publicul în spate. Suporterii se mobilizează pentru acest meci-eveniment și n-ar fi exclus ca partida să se joace cu casa închisă.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”