„Cristina Neagu a avut trei neplăceri din aprilie și până acum!” Când va reveni starul pe teren, în cel mai fericit caz, și cine are cele mai mari șanse să fie a doua jucătoare pe postul de inter stânga la CSM?

Redactor:
Marius Hutu
„Cristina Neagu a avut trei neplăceri din aprilie și până acum!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a intermediat prin intermediul paginii de Facebook un dialog între fani și antrenorul Tomas Ryde. Printre subiectele abordate s-a regăsit și situația Cristinei Neagu.

Căpitanul echipei naționale nu va reveni pe teren mai devreme de luna octombrie, în cel mai fericit caz. „Când faci această operație de ligamente, ai un plan, un plan lung, dar care e 100% sigur. Să spunem că ea a avut trei neplăceri din aprilie și până acum. A început să alerge săptămâna trecută pe suprafață de lemn în sală, iar genunchiul a reacționat imediat, într-o manieră nu foarte pozitivă și, din păcate, acesta este procesul. În cel mai bun caz, revine la finalul lui septembrie – începutul lunii octombrie, înainte să începem meciurile din Liga Campionilor. Asta ar fi bine și, de fapt, acesta este planul”, a spus tehnicianul suedez, conform site-ului oficial

Este o certitudine faptul că Neagu va rata și startul sezonului 2019-2020, iar primul ei meci ar putea fi, dacă lucrurile decurg conform planului, cu Team Esberg, în Liga Campionilor.

Tomas Ryde a vorbit și despre variantele de înlocuire pentru Cristina Neagu. Antrenorul a nominalizat trei jucătoare, dar a doua variantă de inter stânga la CSM București se „joacă” în principal între două componente ale echipei: „Aici este o competiție între Linnea Torstensson și Gabriela Perianu. Trebuie să spun că acum Claudia Constantinescu este cu un pas în spatele lor, deoarece Bebe și Linnea sunt cele mai importante jucătoare din apărare. Ele au un rol special, alături de Crina, ele sunt apărătorii centrali, așa că au un rol foarte important. Ținând cont de asta, când aleg echipa, Bebe și Linnea vor fi în fața Claudiei, pentru că au acest rol în apărare, iar acest rol este bătut în cuie. Aceasta ar fi explicația. Dar sunt situații în care Bebe poate juca centru sau inter dreapta, așa că am câteva jucătoare pe care pot să le folosesc pe mai multe posturi. Dar va fi o luptă între Linnea și Bebe, cred că ele știu deja asta”.

CSM București va pleca vineri în Franța, unde va participa un puternic turneu amical. Echipa va susșine două jocuri de verificare cu Brest Bretagne și Buducnost. Din lot ar putea să facă parte și Andrea Lekic.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×