Jucătoarele reprezentativei Danemarcei au venit la Skopje cu bradul de Sărbători în bagaje. Danemarca, viitoarea adversară a României, a intrat în febra Sărbătorilor de iarnă. Trupa pregătită de Jan Pytlick simte deja mirosul de brad, chiar dacă se află în plină competiție. Venită încă din 30 noiembrie la Skopje, Danemarca nu a uitat să pună la bagaje și bradul de Crăciun. O zi mai târziu l-a și așezat în holul etajului 3 de la hotelul Continental, palier unde a fost cazată reprezentativa nordică. În plus, totul este împânzit de beculețe, iar pe ușa fiecarei jucătoare au fost atașați săculeți în culorile alb și roșu. „În Danemarca, Sărbătorile de iarnă încep de la 1 decembrie și se termină pe 26 decembrie”, ne spune unul dintre kinoterapeuții danezilor. Selecționerul nordicelor, Jan Pytlick, este surprins în primă fază când ne vede pe etajul 3. „Suntem de la un ziar din România, ProSport, și am dori să fotografiem și noi bradul. Este o imagine inedită”, spunem noi, iar titratul antrenor ne satisface dorința.