ANALIZĂ | Cum să te califici la un turneu final când ai utilizat 31 de handbalişti în cinci meciuri! Câţi jucători a recunoscut Alexandru Şimicu, la prima vedere, când a ajuns în cantonament? Naţionala nu a progresat deloc în ultimii 3 ani

14 iun 2019 2790 afişări Handbal
ANALIZĂ | Cum să te califici la un turneu final când ai utilizat 31 de handbalişti în cinci meciuri! Câţi jucători a recunoscut Alexandru Şimicu, la prima vedere, când a ajuns în cantonament? Naţionala nu a progresat deloc în ultimii 3 ani ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
GALERIE (2 de imagini) VEZI GALERIA

A devenit cât se poate de clar, naţionala masculină nu va juca la Campionatul European nici în 2020. Absenţa de la această competiţie se prelungeşte, aşadar, la cel puţin 26 de ani, până când România va avea o nouă campanie de calificare. Totul s-a lămurit după înfrângerea în faţa Portugaliei şi în jocul retur, cu 19-24, în Grupa 6 de calificare.

La ediţia de anul viitor vor fi prezente cu opt naţionale mai mult decât în 2018, se califică practic toată Europa, nu însă şi România! Este incredibil cât de jos a ajuns prima reprezentativă... Cauzele sunt multiple, dar analizând strict ce s-a întâmplat cu Portugalia, se poate observa lejer faptul că prima reprezentativă s-a prezentat cu o echipă „experiment” la un meci de care depindea ultima şansă de calificare. Iar Portugalia chiar era o echipă de bătut!

Selecţionerul Manuel Montoya a motivat selecţia la conferinţa de presă şi prin faptul că a avut nu mai puţin de 11 jucători absenţi, dintre care opt au fost accidentaţi. De fapt, numărul absenţilor a fost mult mai mare, dar sunt băieţi care nu mai vin la lot după câteva experienţe care le-au lăsat un gust amar! Iar alţii nu au fost pur şi simplu văzuţi, jucători de la Dinamo, Constanţa, Turda, CSM Bucureşti au fost ocoliţi. Deşi era ca şi calificată la Euro, Portugalia a venit cu două zile mai devreme în România pentru acest joc. În tur, tricolorii au ajuns cu o zi înainte de meci, după 17 ore de drum. Acesta este doar un aspect al problemei în profunzime.

Echipa naţională a avut puţini jucători cu experienţă în Sala ”Dinamo”, pe Alexandru Şimicu, Mihai Popescu, Demis Grigoraş, Viorel Fotache. Au tras şi ei cât au putut în cele 60 de minute. În rest, au fost mulţi tineri, mulţi nou-sosiţi, au vrut, au încercat, dar pentru a te califica într-un turneu final este nevoie de mult mai mult. România a fost precum o maşină veche, care a funcţionat doar cu prima, eventual cu a doua viteză în prima parte a jocului. Nu a avut ritm, nu a avut idei, nu a avut o strategie de la bun început. A început campania de calificare cu o echipă şi o termină cu alta.

De la meciul tur din Portugalia (13-21), prima reprezentativă a avut mai avut acum doar 5 jucători. În total, în cinci meciuri oficiale, România a utilizat nu mai puţin de 31 de jucători. Ori la început ori acum s-a greşit, pentru că nu ai cum să faci rezultate schimbând atât de mult. Coerenţă, evident, nu a existat. „Şi eu vin după o accidentare, nici mie nu îmi este foarte uşor. Cred că la fiecare convocare au lipsit câţiva jucători. Nu vreau să dau vina pe acest aspect, dar cred că în multe meciuri acest aspect contează. Este vorba despre experienţă, în acele ultime 10-15 minute, când toată lumea este obosită, acolo se face diferenţa”, a declarat Alexandru Şimicu după meciul cu Portugalia.

Atât interul stânga, cât şi Mihai Popescu au ajuns luni în cantonamentul echipei naţionale, având în vedere că întrecereea internă din Franţa s-a încheiat abia la sfârşitul săptămânii trecute. Câţi jucători a recunoscut Alex Şimicu la lot, la prima vedere, când a ajuns în cantonament? Întrebarea l-a blocat practic pe starul echipei naţionale: „Nu mai ţin minte. Sincer să fiu... Altă întrebare!”. De fapt, răspunsul lui Şimicu spune totul despre ce a ajuns echipa naţională, o reprezentativă care şi-a pierdut identitatea. Iar de aici să nu se înţeleagă că este vina lui Şimicu, lui Popescu, lui Grigoraş. Tot respectul pentru că au venit la lot şi în aceste condiţii grele, că au acceptat să intre într-o echipă cu multe elemente tinere, să fie chiar pedagogi. Au fost dedicaţi, şi-au dorit şi şi-au imaginat cu totul altceva, au încercat.

De 3 ani, naţionala masculină este pe mâna antrenorilor spanioli. Şcoala iberică este fără doar şi poate numărul 1 în Europa, s-a demonstrat acest lucru şi în Liga Campionilor, toate cele patru echipe calificate în Final Four au avut antrenori spanioli pe banca tehnică. Xavier Pascual şi Manuel Montoya sunt cu siguranţă antrenori de excepţie, palmaresul lor este incontestabil. Dar acum, dacă se trage o linie, observăm că naţionala este la fel de jos ca şi în urmă cu 3 ani. Ba chiar mai dezbinată decât a arătat echipa lui Aihan Omer, care a ratat calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial după ultimele două minute de coşmar în faţa Austriei. Măcar s-a demonstrat cu această ocazie, cât se poate de evident, că de fapt problemele handbalului nu sunt la la tehnicienii români. După rezultatele înregistrate în această grupă preliminară, oricine din Liga Naţională ar fi făcut faţă cu brio la prima reprezentativă. Naţionala nu este la nivelul în care să se bată pentru medalii, acolo unde, într-adevăr, un tehnician de mare valoare, precum Xavier Pascual, îşi poate pune amprenta.

Problemele sunt mult mai profunde. Mulţi jucători nu mai vin deocamdată la lot. Apoi, deşi s-a sacrificat această campanie de calificare, nu se poate spune că există o naţională formată pentru ce va urma. Dar, cea mai serioasă problemă, mai nimeni nu are senzaţia că azi se merge pe o strategie, ci totul pare mai degrabă la voia întâmplării. De fapt, care este finalitatea?

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.