A devenit cât se poate de clar, naționala masculină nu va juca la Campionatul European nici în 2020. Absența de la această competiție se prelungește, așadar, la cel puțin 26 de ani, până când România va avea o nouă campanie de calificare. Totul s-a lămurit după înfrângerea în fața Portugaliei și în jocul retur, cu 19-24, în Grupa 6 de calificare.
La ediția de anul viitor vor fi prezente cu opt naționale mai mult decât în 2018, se califică practic toată Europa, nu însă și România! Este incredibil cât de jos a ajuns prima reprezentativă… Cauzele sunt multiple, dar analizând strict ce s-a întâmplat cu Portugalia, se poate observa lejer faptul că prima reprezentativă s-a prezentat cu o echipă „experiment” la un meci de care depindea ultima șansă de calificare. Iar Portugalia chiar era o echipă de bătut!
Selecționerul Manuel Montoya a motivat selecția la conferința de presă și prin faptul că a avut nu mai puțin de 11 jucători absenți, dintre care opt au fost accidentați. De fapt, numărul absenților a fost mult mai mare, dar sunt băieți care nu mai vin la lot după câteva experiențe care le-au lăsat un gust amar! Iar alții nu au fost pur și simplu văzuți, jucători de la Dinamo, Constanța, Turda, CSM București au fost ocoliți. Deși era ca și calificată la Euro, Portugalia a venit cu două zile mai devreme în România pentru acest joc. În tur, tricolorii au ajuns cu o zi înainte de meci, după 17 ore de drum. Acesta este doar un aspect al problemei în profunzime.
Echipa națională a avut puțini jucători cu experiență în Sala „Dinamo”, pe Alexandru Șimicu, Mihai Popescu, Demis Grigoraș, Viorel Fotache. Au tras și ei cât au putut în cele 60 de minute. În rest, au fost mulți tineri, mulți nou-sosiți, au vrut, au încercat, dar pentru a te califica într-un turneu final este nevoie de mult mai mult. România a fost precum o mașină veche, care a funcționat doar cu prima, eventual cu a doua viteză în prima parte a jocului. Nu a avut ritm, nu a avut idei, nu a avut o strategie de la bun început. A început campania de calificare cu o echipă și o termină cu alta.
De la meciul tur din Portugalia (13-21), prima reprezentativă a avut mai avut acum doar 5 jucători. În total, în cinci meciuri oficiale, România a utilizat nu mai puțin de 31 de jucători. Ori la început ori acum s-a greșit, pentru că nu ai cum să faci rezultate schimbând atât de mult. Coerență, evident, nu a existat. „Și eu vin după o accidentare, nici mie nu îmi este foarte ușor. Cred că la fiecare convocare au lipsit câțiva jucători. Nu vreau să dau vina pe acest aspect, dar cred că în multe meciuri acest aspect contează. Este vorba despre experiență, în acele ultime 10-15 minute, când toată lumea este obosită, acolo se face diferența”, a declarat Alexandru Șimicu după meciul cu Portugalia.
Atât interul stânga, cât și Mihai Popescu au ajuns luni în cantonamentul echipei naționale, având în vedere că întrecereea internă din Franța s-a încheiat abia la sfârșitul săptămânii trecute. Câți jucători a recunoscut Alex Șimicu la lot, la prima vedere, când a ajuns în cantonament? Întrebarea l-a blocat practic pe starul echipei naționale: „Nu mai țin minte. Sincer să fiu… Altă întrebare!”. De fapt, răspunsul lui Șimicu spune totul despre ce a ajuns echipa națională, o reprezentativă care și-a pierdut identitatea. Iar de aici să nu se înțeleagă că este vina lui Șimicu, lui Popescu, lui Grigoraș. Tot respectul pentru că au venit la lot și în aceste condiții grele, că au acceptat să intre într-o echipă cu multe elemente tinere, să fie chiar pedagogi. Au fost dedicați, și-au dorit și și-au imaginat cu totul altceva, au încercat.
De 3 ani, naționala masculină este pe mâna antrenorilor spanioli. Școala iberică este fără doar și poate numărul 1 în Europa, s-a demonstrat acest lucru și în Liga Campionilor, toate cele patru echipe calificate în Final Four au avut antrenori spanioli pe banca tehnică. Xavier Pascual și Manuel Montoya sunt cu siguranță antrenori de excepție, palmaresul lor este incontestabil. Dar acum, dacă se trage o linie, observăm că naționala este la fel de jos ca și în urmă cu 3 ani. Ba chiar mai dezbinată decât a arătat echipa lui Aihan Omer, care a ratat calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial după ultimele două minute de coșmar în fața Austriei. Măcar s-a demonstrat cu această ocazie, cât se poate de evident, că de fapt problemele handbalului nu sunt la la tehnicienii români. După rezultatele înregistrate în această grupă preliminară, oricine din Liga Națională ar fi făcut față cu brio la prima reprezentativă. Naționala nu este la nivelul în care să se bată pentru medalii, acolo unde, într-adevăr, un tehnician de mare valoare, precum Xavier Pascual, își poate pune amprenta.
Problemele sunt mult mai profunde. Mulți jucători nu mai vin deocamdată la lot. Apoi, deși s-a sacrificat această campanie de calificare, nu se poate spune că există o națională formată pentru ce va urma. Dar, cea mai serioasă problemă, mai nimeni nu are senzația că azi se merge pe o strategie, ci totul pare mai degrabă la voia întâmplării. De fapt, care este finalitatea?
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER