8 Martie, Ziua Băieţilor de la Paris: 45 de ani de la titlul mondial de handbal cucerit de România. Birtalan: "Am fost magnifici!". Kicsid: "Din păcate, tot pe noi ne scoateţi de la naftalină"

8 mar 2015 3102 afişări Handbal
8 Martie, Ziua Băieţilor de la Paris: 45 de ani de la titlul mondial de handbal cucerit de România. Birtalan: "Am fost magnifici!". Kicsid: "Din păcate, tot pe noi ne scoateţi de la naftalină"
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

Pe 8 Martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Practic, în fiecare familie este motiv să sărbătorească persoanele dragi, fie că vorbim de mame, bunici, soţii, fiice, surori, etc. Din puncte de vedere sportiv, ziua de 8 Martie are o semnificaţie puternică şi în sportul românesc. Pe 8 Martie 1970, la Paris, naţionala de handbal masculin reuşea să câştige al 3-lea titlu mondial din istorie, într-una dintre cele mai dramatice finale din toate timpurile, 13-12 cu RDG după 80 de minute (două serii a câte 10 minute de prelungiri).

La aproape jumătate de secol distanţă, detaliile s-au uitat. Însă România chiar a fost Brazilia Europei. La handbal. Fantastica generaţie a anilor '60-'70 câştiga, la 8 martie 1970, un meci în urma căruia s-a spus că i-a îndrăgostit pe francezi de handbal. La Paris, în faţa unei săli arhipline care a scandat din prima până în ultima secundă pentru România, tricolorii învingeau maşinăria infernală a RDG-ului într-un meci de infarct: 10-10 după cele 60 de minute regulamentare şi 13-12 după alte două reprize a câte 10 minute de prelungiri.

Handbalul este privit ca un sport naţional în România pentru că are la bază un palmares impresionant: 7 titluri mondiale, dintre care 5 la handbal în 7. Fetele sunt acum la mare căutare, dar în trecut România a avut o şcoală de handbal fantastică, de fapt cea mai bună din lume. Până să apară Franţa, care a câştigat cinci titluri mondiale după 1990, cea mai tare din lume la acest capitol a fost România. În 1970, naţionala lui Gruia, Günesch, Licu, Oţelea, Kicsid şi ceilalţi câştiga al treilea titlu mondial din istorie. Totul se întâmpla într-un interval de numai 9 ani, astfel că tricolorii aveau toată lumea handbalului la picioare! Patru ani mai târziu, la Berlin, România obţinea şi cel de-al patrulea (şi ultimul) trofeu, intrând definitiv în istoria acestui sport.

La acea vreme, Estul Europei domina categoric handbalul mondial. Danezii şi cehii fuseseră profesorii tuturor, dar esticii dezvoltaseră, fiecare, o şcoală proprie bazată pe calităţi diferite. URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia şi RD Germană aveau, fiecare, ambiţii uriaşe, dar deasupra tuturor trona România, pentru că, aşa cum observau specialiştii din întreaga lume, tricolorii aveau faţă de adversari ceva în plus: fantezie, tehnică şi eleganţă. Din Vest, doar Suedia şi RF Germană emiteau pretenţii.

După cum susţinea Călin Antonescu, trimisul special al ziarului "Sportul" la Campionatul Mondial din 1970, România a câştigat în faţa naţionalei RD Germane o finală transformată într-un "joc al apărărilor şi al nervilor"."Oricâtă măiestrie sau talent ar avea un gazetar, sunt imposibil de descris aceste 80 de minute de handbal. Efectiv, creionul alunecă nebuneşte pe hârtie, aşternând parcă incoerent, poate uitând câte ceva... Ar fi necesar un creier electronic pentru a putea reţine, dacă aşa ceva este cu putinţă, multitudinea de sentimente, trecerea cu rapiditate de la bucurie la teamă, de la clipele de încredere, de certitudine a victoriei, la cele de descumpănire", aşa şi-a început cronica din 9 martie Călin Antonescu.

"Le Journal de Dimanche" titra în ziua finalei, înainte de meci: "Este util de văzut această finală deoarece se va putea afla răspunsul dacă eleganţa românilor va învinge puternica, dar precisa maşină de jucat handbal care este echipa R.D. Germane". A învins eleganţa? "Nu! A învins forţa morală, capacitatea superioară de efort a românilor, ştiinţa lor în jocul de handbal", a remarcat la vremea respectivă reprezentatul cotidianului "Sportul".

România a câştigat finala din 1970 în primul rând datorită unei apărări de fier, care a rezistat eroic în faţa maşinăriei disciplinate şi tenace a germanilor: "Ar fi greu să facem acum unele remarcări în ceea ce priveşte sistemul defensiv. Dar nu putem trece cu vederea aportul lui Penu - excelent şi considerat pe bună dreptate portarul numărul 1 al acestei ediţii a Campionatului Monsial - al lui Samungi despre a cărui valoare am mai vorbit, Guneş (n.r. Gunesch) şi Chicid (n.r. Kicsid)".

  • Primul "7" al României din finala jucată pe 8 Martie a fost următorul: Penu - Oţelea, Gruia, Kicsid, Gaţu, Gunesch, Samungi.

România ar fi putut câştiga finala de la Paris în 60 de minute, însă în ultimul minut al jocului, Gheorghe Gruia, supranumit de Ştefan Birtalan "Himalaya al nostru!", a ratat o ultimă acţiune, RDG a plecat pe contraatac şi a trimis meciul în prelungiri. Tricolorii au luptat eroic încă 20 de minute, iar la final au reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă. "Gruia, marele Gruia, cel mai mare handbalist al tuturor timpurilor, cum l-au denumit străinii, plânge ca un copil. Nu mai poate uita greşeala din minutul 60, când a pierdut o minge care ne putea costa titlul mondial. Stă îmbrăţişat cu Oţelea şi plâng amândoi... <<iertaţi-mă băieţi, ... ieraţi...mă!>>. Sunt singurele cuvinte pe care le mai poate pronunţa. Dar cine se mai gândeşte acum la greşeala lui? Succesul este atât de mare şi nimeni nu poate uita că Gruia a înscris 30 de goluri  în acest Campionat Mondial, fiind la un singur punct de titlul de golgheter cucerit de sovieticul Maximov", a subliniat Călin Antonescu.

Succesul naţionalei masculine a venit în urma unui final care merită povestit acum, la 45 de ani distanţă. Poate va trezi anumite sentimente în rândul celor care azi fac handbal... Ca să avem un viitor, ar trebui să ne cunoaştem şi trecutul! "Încă 90 de secunde, iar Kicsid este eliminat din joc. Echipa noastră are un om mai puţin în teren, dar braţele jucătorilor ridică un adevărat zid în faţa impetuoşilor atacanţi adverşi. Încă 60 de secunde, 45 de secunde. Rost şutează şi Penu reţine. A mai rămas jumătate de minut şi românii pornesc în atac. Mingea zboară de la Goran la Oţelea, apoi la Gaţu, care începe să danseze în dribling printre apărătorii adverşi, iar sirena finală vestind marea victorie a culorilor noastre îi găseşte pe aceşti adevăraţi eroi în atac la poarta lui Frieske. Este 13-12 şi România cucereşte pentru a 3-a oară titlul suprem", aşa a arătat cronica finală din ziarul "Sportul", în ziua următoare.

România la Campionatul Mondial din 1970

  • Cornel Penu, Alexandru Dincă, Ştefan Orban - portari;
  • Cristian Gaţu, Cornel Oţelea, Roland Gunesch, Ghiţă Licu, Mihail Marinescu, Titus Moldovan, Gavril Kicsid, Cezar Nica, Ştefan Birtalan, Ion Popescu, Valentin Samungi, Gheorghe Gruia, Gheorghe Goran - jucători
  • Niculae Nedeff, Oprea Vlase, Eugen Trofin - antrenori

La 45 de ani distanţă de la titlul mondial din 1970, ProSport a discutat cu câţiva dintre eroii de la Paris. Dialogul cu fiecare în parte a plecat de la o întrebare simplă: "Ce semnificaţie are data de 8 Martie?". Toţi campionii mondiali intervievaţi au amintit în primul rând de Ziua Femeii. Majoritatea au făcut însă şi o incursiune în timp. "Sunt robul handbalului românesc. Nu am cum să uit data de 8 Martie! Îmi reamintesc absolut tot", a spus Cristian Gaţu, fostul preşedinte al FR de Handbal, dublu campion mondial în 1970 şi 1974 şi socotit, de mulţi, cel mai bun conducător de joc din toate timpurile. "Dacă îmi aduc aminte, pe 8 Martie am ieşit campion mondial. Istoria mi-a plăcut mereu, mai ales când a fost vorba despre istoria noastră", a susţinut şi Ştefan Birtalan. "Vreţi să ştiţi semnificaţia sportivă a zilei de 8 Martie? Ce frumos era la Paris în 1970... Atunci am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului", a răspuns cu un sentiment de emoţie şi Cornel Oţelea.

Gabriel Kicsid, tocmai ieşit de la o slujbă de la biserică, a aflat, în schimb, de la ProSport că astăzi se împlinesc 45 de ani de la câştigarea titlului mondial din Franţa. "Nici nu m-am gândit la aşa ceva, mă duc să mă îmbăt (n.r. - a glumit în primă fază campionul mondial, care  apoi a devenit dintr-o dată nostalgic). Tocmai am ieşit de la biserică. De obicei, Ştefan Birtalan este omul nostru care ne dă toate aceste date. Mulţumesc frumos pentru veste, mi-au dat lacrimile", ne-a transmis cu o voce tremurândă Gabriel Kicsid.

Rezultatele obţinute de România la CM 1970

  • Grupe: 12-9 cu Franţa, 22-7 cu Elveţia, 14-15 cu RFG
  • sferturi de finală: 15-13 cu Suedia
  • semifinale: 18-12 cu Danemarca
  • finala: 13-12 cu RDG după două reprize de prelungiri

Ştefan Birtalan şi-a reamintit că, înainte de a pleca în Franţa, în revista "Sportul" s-a făcut o poveste cu naţionala masculină, care a fost denumită "Cei 16 magnifici!": "Noi am fost magnificii. Ne-a plăcut foarte mult fimul <<Cei 7 magnifici>>, de aici a venit şi porecla noastră. Am plecat la Paris să-i batem pe toţi şi am reuşit. Eu am fost mai puţin magnific, abia ajunsesem la echipa naţională, dar am ţinut steagul sus. Toată echipa a fost extraordinară, dar la acest Campionat Mondial au strălucit patru jucători, Gruia, Oţelea, Penu şi Kicsid, ei n-au ieşit, practic, din teren. Finala a fost tare de tot. La 10-9, Gruia a irosit un atac, iar nemţii ne-au egalat pe contraatac. În acea vreme se putea ţine mai mult mingea în atac, nu se fluiera imediat pasiv. Tot Gruia a marcat însă de 13-12 şi s-a terminat treaba. Gruia a fost Himalaya al nostru la Mondial, dar Kicsid, Licu şi Gunesch au făcut o apărare fantastică, nu trecea nimeni de ei. Kicsid a avut o contribuţie colosală, pentru că el făcea şi apărare şi atac. În apărare, el îşi mai aranja freza. De pe bancă i se striga să nu şi-o mai aşeze atât pentru că îi fac <<freza adversarii>>!", a povestit Birtalan.

"Nu ai cum să uiţi niciun banchet, niciun gest, nicio amintire din acele vremuri. Cred că ar trebui să povestim 2 săptămâni să vă spunem tot ce a fost la Paris. Cel mai important aspect este însă că am rămas ca fraţii şi la atâţia ani distanţă. Vorbim foarte des la telefon, colegii din Bucureşti se mai şi întâlnesc în fiecare miercuri. Jumătate din acea performanţă se datorează în primul rând acestei legături fantastice dintre noi", a susţinut Gabriel Kicsid, fost comandant al ASA Braşov. Campionul mondial a dezvăluit că după finala de la Paris a avut oferte să plece în străinătate, dar a rămas pe loc: "Trebuia să fug, dar am ţinut cont de ce mi-a spus tata, care a fost un secui mai al dracului. Mi-a spus să nu plec niciodată pentru că zonă mai frumoasă ca în Covasna nu am să găsesc nicăieri. Când am avut ocazia să plec, mi-au sunat cuvintele lui tata în cap. Financiar, poate aş fi avut de ce să regret, dar atât". Acum, la 45 de ani distanţă de la titlul mondial din 1970, Kicsid şi-a vărsat şi un of: "Tot pe noi ne scoateţi de la naftalină, din păcate! Nici în următorii 10 ani nu întrevăd nimic bun cu handbalul masculin. Încă din 1981, când am ieşit de la Steaua, am spus că nu mai există material pentru handbal. Deşi mulţi nu m-au crezut atunci, le-am spus că în următorii 20 de ani nu vom mai avea asemenea rezultate pe care le-am avut la Steaua şi la naţională. M-am înşelat, au trecut între timp 45 de ani!".

Gabriel Kicsid a făcut o scurtă referire şi la numele său, care - din motive politice la acea vreme - nu era scris corect în mass-media. Şi în cronica după finală din "Sportul", numele său a fost scris Chicid. "Mi s-au mai bătut apropouri, să-mi schimb numele. Tata mi-a spus însă că omul care îşi schimbă religia şi numele nu este om şi nu are caracter. Nu puteam să servesc România dacă se scria cu <<K>>? Le-am spus să-mi scrie numele corect şi voi rămâne la fel de loial ţării. Ce a zis tata, trebuie să rămână aşa", a povestit Kicsid.

Prezent la al 5-lea mondial, Cornel Oţelea a devenit în 1970 primul handbalist din istorie cu trei titluri la activ. El îşi mai trecuse în cont un argint la handbal în "11" (ediţia 1960) şi bronz la CM 1967. "Pentru mult timp, performanţa a fost greu de egalat. Spre bucuria mea, a fost depăşită de curând, de jucători ai Franţei, care au avut o generaţie de excepţie şi care a făcut posibilă câştigarea unor titluri la rând. A avut loc însă şi o modificare a competiţiei ca distanţă între două turnee, Mondialul se joacă acum din 2 în 2 ani". 

După 1970, România a cucerit încă un titlu mondial, patru ani mai târziu, tot cu RDG, chiar pe terenul nemţilor, în Berlinul de Est (14-12 în finală). Pentru naţionala masculină au mai urmat o serie de medalii la turneele finale, ultima fiind obţinută în 1990, bronz la Campionatul Mondial. A fost şi ultima zvâcnire a băieţilor la cel mai înalt nivel. Handbalul românesc are o istorie fantastică, peste care s-a aşternut, din păcate, un strat gros de praf. Şi fără o strategie la nivel naţional, pleactă chiar de la Guvern, este foarte greu ca acest praf să mai poată fi şters.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.