Trauma provocată de medalia Anei Bărbosu a continuat să o bântuie pe Jordan Chiles: „Abia atunci am trecut peste”

FOTO: Profimedia 08.11.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Gimnastele  Jordan Chiles (24 de ani) și Ana Bărbosu  (19 ani) au fost protagonistele unuia dintre cele mai controversate momente la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, când românca a câștigat bronzul în finala la sol, însă sportiva americană a contestat propria notă și i-a „smuls”  medalia. Situația nu s-a încheiat aici, ci s-a tranșat la TAS, care a decis că medalia în aparține gimnastei din România. Iar această traumă a continuat să o bântuie pe Jordan Chiles, abia acum reușind să își revină din șoc.

Chiles, care în această perioadă este parte din celebrul show TV, „Dansând cu vedetele”, a făcut mărturii legate de perioada de după Paris 2024, dar și care a fost momentul în care a realizat că încă este susținută de publicul american.

Trauma provocată de medalia Anei Bărbosu încă o bântuie pe Jordan Chiles

Gimnasta Jordan Chiles a făcut mărturii emoționante legate de trauma provocată de medalia Anei Bărbosu, medalie pe care românca și-a recâștigat-o la TAS.

„Au fost zile în care stăteam pur și simplu și pângeam. A fost greu, dar a fost și eliberator. Pentru că nu poți vindeca ceea ce continui să ascunzi”, a declarat Jirdan Chiles, pentru Essence Magazine.  Cât privește momentul în care a reușit să își vindece trauma de la Paris, Jordan Chiles a făcut referire la apariția sa în celebra revistă Sport Ilustrated. „Probabil aș spune că atunci când am apărut în numărul special dedicat costumelor de baie din revista Sport Ilustrated, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări, sărbătorindu-mi corpul și încrederea în mine, în felul meu. Abia atunci am trecut peste, când am realizat că «Oamenii încă mă susțin»”, a declarat Jordan Chiles.

În ciuda controversei de la Paris, gimnasta a devenit faimoasă, iar multe companii și-au îndreptat atenția spre ea, reușind să vadă potențialul pe care sportiva îl avea și în afara sălii de gimnastică, Iar contractele au venit, „pe bandă rulantă”, în prezent participă la al 34-lea sezon al „Dansând cu vedetele”, unde face pereche cu Ezra Sosa, dansator și coregraf.

Jordan Chiles, dezvăluiri despre Paris 2024

După incidentul de la Paris 2024, Jordan Chiles a decis să ia o pauză de pe social media, unde era invadată de comentarii împotriva sa, și să acorde atenție sănătății sale, emoționale și mintale.

În urmă cu câteva luni, când lucrurile s-au mai liniștit, Jordan Chiles a făcut dezvăluiri legate de momentul controversat de după finala de la sol.

„Eram distrusă și furioasă. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă antrenorul Anei, care știa că Cecile (n.r. antrenoarea lui Chiles) depusese o contestație imediat după exercițiul meu la sol, ar fi așteptat rezultatul contestației înainte de a-i permite Anei să urce pe podium (n.r. pe suprafața de concurs), ținând steagul în mână”, a spus Jordan pentru Daily Mail, dar nu a ezitat să fie critică la adresa antrenorului Anei Bărbosu.  Potrivit gimnastei din SUA, „a fost ceva foarte neobișnuit și prematur. Antrenorii noștri nu ne-ar fi permis să facem asta. Toată lumea știe că nu sărbătorești până când nu este definitiv – iar o cerere de revizuire a punctajului meu fusese anunțată”, a concluzionat Jordan Chiles.

Publicat: 08 11. 2025, 13:34