Mondialul de la Doha / Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat calificările cu un total de 153.763 puncte. Nici vorbă de finală, dar prindem „top 24”. Denisa Golgota, șanse de a fi prezentă în finala de la individual compus

Redactor:
Marius Hutu
Mondialul de la Doha / Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat calificările cu un total de 153.763 puncte. Nici vorbă de finală, dar prindem
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de gimnastică a României și-a încheiat duminică dimineață evoluția din calificările Campionatului Mondial de la Doha. Cele cinci tricolore aruncate în focul competiției de antrenorul coordonator Nicolae Forminte, Denisa Golgota – Ioana Crișan, Maria Holbură, Carmen Ghiciuc și Nica Ivănuș – au concurat în cea de a șaptea subdiviziune a Mondialului (din 11) și au adunat la finele evoluțiilor pe cele patru aparate un total de 153.763 puncte. Rezultatul este superior celui obținut la Campionatele Europene de la Glasgow, unde totalul a fost 147.663p.

Cu acest rezultat, România s-a situat pe locul 8 în clasamentul general după 7 subdiviziuni și chiar dacă este clar că nu are nicio șansă la finala pe echipe, va reuși să prindă un loc între primele 24 de formații (important pentru a rămâne pe linia de calificare pentru Tokyo 2020). În cele patru subdiviziuni care mai sunt în program pot fi maximum 10 echipe care pot depăși România. Nu au intrat încă în concurs Rusia, Brazilia, Franța, Elveția, Marea Britanie, Spania sau Canada.

Dintre cele patru aparate, România a stat cel mai bine la sărituri – total de 40.932, iar cel mai slab la paralele – 36.399. La bârnă (38.099) și sol (38.333) scorurile au fost asemănătoare.

În ce privește finalele pe aparate, se prefigurează una sigură, la individual compus, prin Denisa Golgota (total de 52.765). În clasamentul provizoriu, Golgota se află pe locul 7 la sărituri (medie de 13.916 / 14.266 + 13.566) și pe 6 la sol (13.400). La individual compus, clasamentul este dominat de americanca Simone Biles (total 60.965).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele