Amelia Racea merge la Cupa Americii

Amelia Racea merge la Cupa Americii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Promovată în lotul olimpic de senioare de la Deva imediat după Jocurile Olimpice de la Beijing, Amelia Racea va participa luna viitoare, la prima competiție internațională, Tyson American Cup. Concursul, care va avea loc pe 21 februarie, la Chicago, mai exact, la Hoffman Estates, o suburbie a metropolei.

Inițial, pentru acest concurs fusese vizată medaliata cu bronz continental la sol Ana Maria Tămîrjan, însă în locul ei va merge  vicecampioana europeană de junioare la bârnă, Amelia Racea. “Am hotărât să o menajăm pe Ana, care s-a întors la antrenamente după o pauză mai mare. De când a început pregătirea a tras foarte tare, cu gândul că merge la Cupa Americi, au apărut jene ușoare la o gambă și nu vrem să riscăm nimic, de aceea am domolit-o un pic. Racea merge să vadă ce înseamnă o competiție de anvergură, să se obișnuiască cu atmosfera, este o junioară de perspectivă și credem că va avea o comportare bună”, ne-a declarat Nicolae Forminte, antrenorul lotului.

 La masculin, România va fi reprezentată de Flavius Koczi.

Articol scris de Mirela Basescu
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele