Turnul de la Australian Open 2026 a luat sfârșit, dar directorul competiției a făcut duminică un anunț care a stârnit rumoare în lumea sportului alb.
Spaniolul Carlos Alcaraz a triumfat în competiția masculină, în timp ce kazaha Elena Rybakina s-a încoronat campioană în turneul feminin de la Australian Open, ambii plecând acasă cu câte un cec de 2,78 milioane de dolari.
Directorul Grand Slam-ului de la Antipozi, Craig Tiley, a anunțat însă că egalitatea ar trebui să existe nu doar în privința premiilor, ci și a numărului de seturi jucate.
Regula avută în vedere de Tiley ar putea fi implementată chiar de la următoarea ediție a Australian Open! Fetele ar urma să joace în sistem „trei din cinci seturi”, nu pe toată durata turneului, ci începând cu faza sferturilor de finală: „Nu poți replica acea zi de semifinale (n.r. – pe tabloul masculin). A fost uimitor. Probabil cel mai mare și mai bun eveniment de până acum!
Încă mă cuprind fiorii când mă gândesc la asta, iar finala de aseară la feminin nu poate fi replicată. A fost incredibilă. Unul dintre lucrurile pe care le spun acum este că cred că ar trebui să se joace trei din cinci seturi și la femei. Ar trebui să ne uităm la ultimele meciuri, sferturi, semifinale și finală, apoi să facem ca meciurile feminine să fie tot trei din cinci seturi”, a declarat Craig Tiley, conform The Tennis Letter.
Australianul a precizat că va discuta propunerea cu jucătoarele: „Este ceva ce ar trebui să punem pe agendă și să începem să discutăm cu jucătoarele despre asta, pentru că au fost meciuri în acele faze finale care ar fi fost fascinante dacă s-ar fi jucat trei din cinci seturi. Acum, nu știu dacă jucătoarele ar dori să joace așa sau nu, dar este ceva ce trebuie să luăm în considerare pentru competițiile feminine”, a adăugat Tiley.