Timișoara, victorie în derby-ul cu CSU Ploiești!

BC Timișoara a învins sâmbătă, pe teren propriu, vicecampioana CSU Ploiești, scor 99-92 (48-44), în derby-ul etapei a 29-a a Diviziei A, penultima a sezonului regular.

Gazdele au început în forță, 12-3 (min. 5) și 23-16 (min. 8), dar prahovenii au recuperat pe finalul primului sfert (26-22), după 10 minute avantajul fiind tot de partea timișorenilor, scor 29-22.
În debutul sfertului secund, CSU Ploiești a apăsat pe accelerație, s-a apropiat la 29-28 (min. 12), reușind și egalarea, după o triplă a lui Cepulis, 31-31 (min. 14). Oaspeții au preluat conducerea, 40-41, cu trei minute înaintea pauzei mari, când BC Timișoara revenise în avantaj, 48-44.

Sfertul trei a aparținut bănățenilor, adversarii negăsind antidot la jocul organizat din apărarea acestora sau la acțiunile ofensive „tăioase”, 65-52 (min. 26). Replica ploieștenilor a venit înspre pauză, ca în sferturile anterioare, 65-61 (min. 29) și 68-64, după 30 de minute. Ultimul sfert a fost și cel al descătușării pentru BC Timișoara, care s-a detașat la 84-69 (min. 35), reușind să păstreze supremația până la final, când a bifat nu doar victoria, ci și consolidarea primei poziții în clasament.

Marcatori:

BC Timișoara – Popescu 27 puncte, Jovanovici 27, Archie 18, Siriscevici 10, Cuici 9, Sarovici 8

CSU Ploiești – Hargrove 28 puncte, Tica 16, Cepulis 14, Căpușan 12, Szijarto 9, Burlacu 7, Dzambici 4, Vlahovici 2.

În devans s-a jucat meciul dintre BCM U Pitești-Poli Iași 110-52, iar în celelalte partide disputate sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: „U” Mobitelco BT Cluj-Dinamo București 113-68, CSȘ Giurgiu-Gaz Metan Mediaș 86-101, CSM București-CSU Atlassib Sibiu 95-83, Energia Rovinari-BC Mureș 85-80, CSM Oradea-SCM U Craiova 92-79.

După 29 de etape, liderul Diviziei A este BC Timișoara, cu 48 de puncte, urmată de Gaz Metan Mediaș 47 și alte patru echipe cu câte 46 de puncte, „U” Mobitelco BT, CSM București, CSU Ploiești și CSM Oradea.

Etapa a 30-a, ultima din sezonul regular, este programată în 4 aprilie, toate meciurile fiind programate la aceeași oră, 18.00.

Primele opt clasate vor juca apoi în play-off, în timp ce partidele din play-out nu se vor mai disputa, cu excepția celor pentru stabilirea echipei retrogradate, între ocupantele locurillor 14-15.

Mediafax

Publicat: 31 03. 2012, 21:58
Actualizat: 31 03. 2012, 22:34