Mutarea momentului în baschetul românesc! Hristu Șapera a semnat pentru doi ani la CS Vâlcea-1924

Antrenorul Hristu Șapera (41 ani) a semnat azi pentru doi ani cu echipa de baschet masculin CS Vâlcea – 1924! Echipa vâlceană a fost înființată chiar în această vară de Consiliul Județean Vâlcea și va activa în Liga 1.

La numai 41 de ani, Hristu Șapera are o bogată activitate ca antrenor în baschetul românesc.

De-a lungul carierei, acesta a pregătit pe Granitul București, CSM București, BCM U Pitești, Energia Târgu Jiu, CSM Steaua București și cel mai recent pe Dinamo București. Are în palmares și un titlu mondial de juniori.

Mutarea momentului în baschetul românesc! Hristu Șapera a semnat pentru doi ani la CS Vâlcea-1924

Noul antrenor de la Vâlcea și-a propus formarea unei echipe care să ocupe în primul an de la înființare un loc în prima jumătate a clasamentului în Liga 1, precum și înființarea unei academii de baschet.

„Este de apreciat faptul că aici, la Vâlcea, Consiliul Județean se implică în sport și că se dorește un lucru proaspăt, sănătos și bun pentru sportul județean. Lucrul care m-a atras cel mai mult este faptul că vorbim despre un proiect nou, care poate face multe lucruri bune pentru copiii din județul Vâlcea și care poate fi un proiect deosebit față de tot ceea ce avem în România. Este o provocare să începi un proiect de la zero și sunt convins că, împreună, vom face lucruri foarte frumoase pentru Vâlcea și pentru acest club sportiv județean”, a declarat Hristu Șapera, noul manager al CS Vâlcea-1924.

Publicat: 18 08. 2022, 20:45