Zece ani de când Forza nu mai e cu Ferrari. Analiza declinului şi de ce pierde Vettel un campionat pe care l-a dominat, la start

29 sep 2018 4999 afişări Auto-Moto
Zece ani de când Forza nu mai e cu Ferrari. Analiza declinului şi de ce pierde Vettel un campionat pe care l-a dominat, la start
GALERIE (6 de imagini) VEZI GALERIA

Sezonul 2018 de Formula 1 programează, în acest weekend, al 16-lea Mare Premiu, în Rusia. Cu şase curse rămase de disputat, campionul mondial în exerciţiu, Lewis Hamilton, are avantaj de 40 de puncte la general în faţa lui Sebastian Vettel. Germanul de la Ferrari a început sezonul cu victorii în primele două curse, însă acum şansele sale la titlul suprem s-au diluat considerabil, iar ziua de vineri de la Soci, rezervată antrenamentelor, a adus alte veşti proaste, monoposturile Mercedes dovedindu-se mult mai rapide decât cele roşii.

  • Hamilton a reuşit, vineri, un cel mai bun timp cu peste jumătate de secundă mai rapid decât Vettel (+0,543). Germanul câştigase prima sesiune de antrenamente profitând de diferenţa de cauciucuri montate pe monopost, după ce Ferrari a ales să folosească cea mai performantă opţiune pusă la dispoziţie de Pirelli, în timp ce Mercedes a mers doar până la al doilea tip disponibil (Vettel s-a impus în faţa lui Hamilton cu 0,33 secunde).

BBC a publicat, vineri, sub semnătura lui Andrew Benson, principalul redactor pe F1, o analiză a declinului înregistrat de Ferrari în ultima decadă, pornind de la observaţia că, dacă Sebastian Vettel va rata titlul mondial, atunci 2018 va prelungi ciclul de zece ani în care Scuderia de la Maranello nu reuşeşte să câştige titlul mondial şi a patra oară când Forza Rossa lasă să-i scape o bună oportunitate. "Ferrari: ce s-a întâmplat cu cea mai nemiloasă dominatoare din Formula 1?" - iată cele mai importante observaţii ale jurnalistului britanic.

  • Istoria Formulei 1 arată că, deşi Ferrari este cea mai de succes echipă, cu 15 titluri mondiale ale Piloţilor în palmares (locul 2 McLaren cu 12 şi Williams, pe 3, cu 7), perioadele de glorie ale Scuderiei sunt ca nişte insuliţe, total separate de mari perioade de criză. Prima perioadă roşie a fost între 1952 şi 1964, atunci când 6 dintre cele 13 titluri puse la bătaie au fost câştigate de Ferrari. Apoi, timp de zece ani, cununa mondială a fost de neatins pentru Căluţul Cabrat, următorul succes Ferrari venind în 1975. Piloţii constructorului italian au câştigat 3 dintre următoarele 5 titluri mondiale, pentru ca apoi Michael Schumacher să întrerupă în anul 2000 o secetă de exact 20 de ani. În prezent, se derulează al 11-lea sezon după ultimul succes Ferrari, adus în 2007 de Kimi Raikkonen, al 10-lea de la ultimul titlu adjudecat la Constructori de echipa de la Maranello (2008).

Epoca Baronului Roşu şi moştenirea sa

Ultimul reviliment Ferrari în Formula 1 s-a datorat aducerii francezului Jean Todt şi a trio-ului de la Benetton, Michael Schumacher - Ross Brawn - Rory Byrne. Mutarea din 1996 s-a concretizat abia după 3 ani de muncă, în 1999, când Căluţul Cabrat a câştigat titlul mondial al Constructorilor, într-un an în care "Schumi" avea mari şanse la coroană dacă nu ar fi fost accidentul de la Silverstone, în care germanul şi-a rupt piciorul, fiind nevoit să rateze 6 Mari Premii. Între 2000 şi 2004, Michael Schumacher a câştigat cu Ferrari 5 titluri mondiale consecutive.

În 2007, Kimi Raikkonen a beneficiat de valul de succes anterior, notează Andrew Benson. Recunoscut pentru faptul că are o versatilitate aparte şi poate struni orice maşină, finlandezul a condus practic o creaţie a cuplului Brawn - Byrne, chiar dacă cei doi părăsiseră Scuderia la finele lui 2006 ca şi germanul Michael Schumacher, şi s-a încoronat campion mondial. Diferenţa în clasament dintre Raikkonen şi următorii săi, Lewis Hamilton şi Fernando Alonso - exact 1 punct! Atunci, Ferrari profita prompt de scandalul de spionaj care a pus pe jar echipa McLaren, dar şi de fricţiunile dintre cei doi coechipieri aflaţi la bordul Săgeţilor Argintii.

Declinul Ferrari

Lipsa unui monopost competitiv, greşeli de pilotaj, accidente provocate de alţi piloţi şi ghinionul au generat seceta pentru Ferrari în F1.

2008 Cu o maşină competitivă, în primul an fără Jean Todt, Massa a ratat titlul, în faţa lui Hamilton, într-un alambicat ultim tur al sezonului. Ferrari a câştigat însă titlul mondial al constructorilor.

2009 An foarte slab pentru Ferrari, exact ca 2005-ul, cu o singură victorie repurtată de Kimi Raikkonen, pe tehnicul circuit din Belgia.

2010 Venirea lui Fernando Alonso a ridicat-o pe Ferrari, în primă fază. Spaniolul a comis greşeli mari încercând să compenseze prin realizări personale deficitul de viteză faţă de Red Bull, rămânând astfel la jumătatea sezonului la 47 de puncte în urma liderului. Cuplul Ferrari-Alonso a recuperat însă fantastic, reuşind să ajungă la conducere cu două curse rămase de disputat. O decizie tactică greşită a echipei, sub safety-car, în ultima cursă, când ibericul s-ar fi încoronat campion cu un loc 4, i-a scos titlul din buzunar lui Alonso, apreciază Benson.

2011 Ferrari a câştigat o singură cursă, într-un an de coşmar pentru tifosi.

2012 Un adevărat dezastru pentru Forza Rossa! Într-un an atipic, cu 7 câştigători diferiţi în primele 7 curse, Alonso s-a desprins la 40 de puncte în faţa piloţilor Red Bull, Vettel şi Webber, după 11 din 21 curse disputate, deşi maşina roşie nu era cea mai rapidă. Apoi, ibericul a fost victima a două accidente nefericite, care l-au forţat la abandon, iar până la urmă a fost depăşit în ultimele două curse de Sebastian Vettel.

2013 Un sezon început de Alonso cu 2 victorii în primele 5 curse s-a întors radical pentru Ferrari când Pirelli a modificat compoziţia gumelor, din cauza deselor probleme de fiabilitate. Noile cauciucuri au avantajat clar Red Bull şi Vettel s-a impus cu 13 victorii în ultimele 19 curse.

2014 Motorul hibrid propus de Ferrari a fost un fiasco, iar Alonso a decis să îşi negocieze plecarea.

2015 O maşină mai competitivă l-a ajutat pe Vettel să câştige a doua sa cursă la volanul Ferrari. Chiar dacă progresul faţă de 2014-le fără victorie a fost evident, acesta a fost însă insuficient pentru a contesta supremaţia Mercedes.

2016 Ferrari a făcut doi paşi înapoi, încheind din nou fără victorie, ca a treia echipă în F1.

2017 Ferrari a operat schimbări majore, renunţând la conservatorismul caracteristic şi alegând soluţii radicale, creative, notează Benson. Sergio Marchionne, care a preluat funcţia de preşedinte al Ferrari de la Luca Di Montezemolo în 2014, s-a implicat personal în reforma echipei de Formula 1. Vettel a fost lider în clasament în prima jumătate, însă ieşirea nervoasă a germanului, care în Azerbaidjan a intrat pur şi simplu în Hamilton, avea să pună paie pe foc şi să declanşeze o serie neagră pentru Sebastian şi Ferrari, cu două abandonuri tehnice şi un dublu-abandon pentru echipă provocat la start, la Singapore, de german ce au pecetluit soarta titlului.

Ce se întâmplă în 2018? Deja-vu!

Sebastian Vettel şi Ferrari au câştigat primele două curse în 2018. Maşina mai rapidă în sezon a fost cea Ferrari, cu excepţia circuitelor din Australia, Spania, Franţa, Austria şi Silverstone, notează expertul BBC, însă balanţa înclină net în favoarea lui Hamilton prin prisma unor greşeli ale Scuderiei, dar şi ale unor erori de pilotaj ale lui Vettel. Nu mai puţin de 6 Mari Premii ar fi putut oferi un alt aspect campionatului, cu o gestiune mai bună din partea Ferrari şi a lui Vettel.

Marele Premiu din Azerbaidjan (aprilie) Vettel a început cursa cu avans de 9 puncte în faţa lui Hamilton şi a terminat-o la 4 în spatele acestuia. După ce echipa a greşit strategia, chemându-l prea devreme la boxe comparativ cu Valtteri Bottas (coechipierul lui Lewis), Vettel s-a angajat riscant într-o depăşire pentru primul loc, l-a lovit pe Bottas şi a încheiat cursa pe 4.

Marele Premiu al Franţei (iunie) Vettel avea la startul etapei a 8-a un punct avans în faţa lui Hamilton. S-a ciocnit însă la start cu Bottas, a terminat doar al 3-lea şi a căzut la 14 puncte în urma britanicului.

Marele Premiu al Austriei (iulie) Echipa nu l-a informat corespunzător pe Vettel de faptul că, după ce îşi terminase turul cronometrat de calificare, îl obstrucţionează pe Sainz şi s-a ales cu o penalizare de 3 poziţii pe grilă. Germanul nu a reuşit să profite din plin de abandonul pe motive tehnice al lui Hamilton, ocupând doar treapta a treia a podiumului şi ajungând la +1 în clasament, de la -14.

Marele Premiu al Germaniei (iulie) Raikkonen, aflat pe strategie alternativă, a fost menţinut în faţa lui Vettel, limitându-i acestuia opţiunile de a-şi mări ecartul faţă de urmăritorii direcţi. Benson apreciază că din cauza ecartului mai mic, presiunea exercitată de Hamilton l-a împins pe Vettel la greşeală în momentul aversei de ploaie din final, soldată cu abandon. Cursa a făcut rocada în clasamentul general, Hamilton obţinând o victorie nesperată şi un ecart de 17 puncte.

Marele Premiu al Italiei (septembrie) Sursa de frustrare pentru Vettel a venit în calificări, atunci când echipa i-a oferit poziţia privilegiată pentru obţinerea celui mai bun timp lui Raikkonen. Finlandezul a făcut record pe tur şi a luat pole-ul, în faţa germanului, iar acesta din urmă s-a ciocnit la start cu deţinătorul titlului mondial, avariindu-şi maşina, reuşind apoi să recupereze de la coada grilei doar până pe locul 4.

Marele Premiu de la Singapore (septembrie) Ferrari a fost neaşteptat de lentă, iar Vettel a pierdut 10 puncte în duelul direct cu Hamilton.

5 curse în sezonul 2018 în care Sebastian Vettel nu aprins podiumul, doar 2 pentru Hamilton

1 egal este raportul abandonurilor în sezonul 2018 pentru Hamilton şi Vettel

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.