Ionel Pascotă, rege al motociclismului în România și Bulgaria. Pilotul a terminat sezonul în stil de mare campion și a ajuns la 40 de titluri supreme

Redactor:
Anda Deliu
Ionel Pascotă, rege al motociclismului în România și Bulgaria. Pilotul a terminat sezonul în stil de mare campion și a ajuns la 40 de titluri supreme
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul Ionel Pascotă a dus din nou performanța în motociclism-viteză la un nou nivel. Timișoreanul a câștigat la sfârșitul săptămânii trecute titlul de campion al României, campion al Bulgariei și vicecampion european BMU, după ultimele curse ale sezonului, desfășurate în Grecia, pe circuitul de la Serres. După ce le-a „suflat” aurul vecinilor de la sud de Dunăre, Pascotă a atins un număr de 40 de titluri de campion de-a lungul carierei în motociclismul-viteză.

Pe circuitul de la Serres au fost organizate două curse, sâmbătă și duminică, care au contat ca final de sezon în trei competiții: cea internă din Bulgaria, cea din România, unde au fost rundele IX și X, dar și cele ale Campionatului European BMU, unde s-a concurat pentru etapele XI și XII. Ionel Pascotă a avut parte de două curse cu desfășurări opuse, însă cu deznodământ identic. Sâmbătă s-a concurat pe ploaie și pornit de pe poziția a patra. După doar două ture a ajuns pe primul loc și acolo a rămas până la final.

Duminică, timișoreanul a pornit din pole-position, dar a căzut repede pe locul trei. A recuperat însă totul fantastic, în ultimele cinci tururi. Cu cele două succese de la Serres, Pascotă nu a devenit și campion suprem BMU din cauza unor rezultate mai slabe în registrate în primăvară, pe circuitul Motorpark România.

„Cele trei puncte au fost pierdute datorită unor probleme de ordin tehnic apărute în etapele 4 și 5 din România”, a explicat pilotul.

„Dinastia” Pascotă, una de campioni

Ajuns al 40 de titluri, Ionel Pascotă a povestit cum se antrenează cu băiețelul său Patrick, elev în școala primară, dar deja campion și el. Familia Pascotă, originară din comuna Giroc, localitate extrem de bogată din sudul Timișoarei, este la a patra generație de campioni. Și bunicul și tatăl, precum și unchiul lui Ionel, au fost campioni la rândul lor.

Petru Pascotă a decedat săptămâna trecută, iar nepotul i-a dedicat succesele. „Vreau să-i mulțumesc tatălui meu și fiului meu Patrick, care participă alături de mine la antrenamente. Pe fiecare circuit mare unde există și circuit mic, Patrick vine alături de mine și se antrenează, iar după antrenamente vine alături de mine, pe circuit in postura de susținător. Aș dori să dedic aceste reușite unchiului meu, care, în urmă cu numai câteva zile a părăsit acestă lume, trecând în lumea celor drepți”, a spus Pascotă.

Vor urma două luni de vacanță pentru Ionel Pascotă. Din ianuarie, reîncepe antrenamentele pentru sezonul care începe în primăvară. Nu în România, ci la căldură, în Dubai și Spania, alături de fiul său.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Se interzic TELEFOANELE mobile. S-a adoptat ordin la nivel de stat. CINE RENUNȚĂ la smartphone
Se interzic TELEFOANELE mobile. S-a adoptat ordin la nivel de stat. CINE RENUNȚĂ la smartphone
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”