Au apărut primele imagini cu Dacia Sandero Stepway! Cum arată și ce schimbări are noul model

Foto: Facebook

Noua Dacia Sandero Stepway a apărut pentru prima dată fără camuflaj, iubitorii acestui model luând astfel cu noul model al constructorului român.

Dacia Sandero Stepway a fost surprinsă în timp ce se pregătea pentru filmările spoturilor publicitare oficiale. Schimbările de design sunt evidente, iar începând cu 2026 vor fi însoțite și de un interior modernizat și motorizări mai eficiente față de modelele anterioare.

Cum arată noua Dacia Sandero Stepway! Ce schimbări aduce noul model

Inițial, compania intenționa să lanseze oficial noul Sandero până la finalul acestui an, însă situația s-ar putea schimba, iar lansarea ar putea avea loc chiar în lunile următoare.

Noul model a fost surprins complet necamuflat pe străzile din Marsilia, echipat chiar cu recuzita specifică filmărilor publicitare. Inclusiv numărul de înmatriculare este unul special, folosit doar în materialele grafice oficiale distribuite de Dacia presei.

Modelul prezentat este vopsit într-o nuanță strălucitoare de galben, o culoare nouă în paleta Dacia.

Așa cum era de așteptat, forma farurilor nu s-a schimbat, însă grafica luminoasă interioară este nouă. Acum, luminile de zi și semnalizatoarele sunt poziționate în partea superioară a farurilor.

Grila radiatorului a fost și ea modificată, adoptând un model cu pătrățele în locul celui cu zale. Bara de protecție este, de asemenea, complet redesenată, cu proiectoarele de ceață mutate mai sus decât până acum.

De asemenea, micuțul model românesc se va bucura de motorizări mai eficiente: un motor turbo de 1.2 litri, 3 cilindri, TCe, disponibil în versiuni de 140 și 155 CP, atât în variantă pe benzină, cât și în versiune cu GPL.

„Turnăm clipul publicitar Dacia cu o echipă grozavă. Ce provocare să oprești traficul în Marsilia pe un mare bulevard”, este mesajul care însoțește fotografiile.

Dacia scrie istorie cu modelul Dacia Sandero! Cifre absolut remarcabile

Dacia a introdus pentru prima dată modelul Sandero în 2008, iar de atunci a scris istorie cu acest model. De asemenea, un an mai târziu, constructorul român a lansat și modelul Sandero Stepway, ca o completare pentru cei care își doreau o mașină mai mare.

An după an, Dacia Sandero a câștigat popularitate și a reușit să devină încet dar sigur un nume iubit de toți pasionații de mașini din Europa. Chiar dacă a plecat timid la drum, Dacia a reușit să transforme modelul Sandero într-o adevărată bestie atunci când ne raportăm la vânzări.

De pildă, doar în anul 2024, Dacia a vândut peste 300.000 de unități Sanderi doar în Europa, ceea ce a consemnat un record absolut pentru constructorul român. A fost pentru prima dată în istorie când Dacia a depășit pragul de 300.000 într-un an.

Astfel, Dacia Sandero a fost cel mai vândut model în Europa anul trecut, reușind să devanseze nume uriașe de pe piață precum Renault Clio, VW Golf sau Tesla Model Y.

Publicat: 23 07. 2025, 22:20
Actualizat: 23 07. 2025, 22:23