AmbasaDOR de România!** Micul Tom din China! Interviu EXCLUSIV Vali Tomescu:

ProSport demarează o serie de materiale cu români care au ales să-și caute împlinirea pe alte meleaguri
Fostul antrenor al Constantinei Diță locuiește într-o fostă bază militară din Kunming

În România nu și-a găsit locul, dar alții l-au reperat rapid. Oferta a venit firesc și Vali Tomescu (36 de ani) accepta în urmă cu un an să preia lotul feminin olimpic de maraton al Chinei. O adevărată provocare! Discuția începe abrupt.

Știi cum îmi spun chinezii?
Va-li!?

Unii mă strigă Tomi, iar alții Vali. Mai sunt câțiva care mi se adresează cu Tome-sucu. Dar să ți-o zic pe cea mai tare: unul dintre șefi îmi spune în chineză Micuțul Tom! Îți dai seama, la început nu-mi convenea și mi-am spus în sinea mea că ar trebui să iau atitudine: «Auzi, stai puțin, că eu nu sunt Micuțul Tom!». Dar pe urmă mi-am întrebat translatora și mi-a explicat că e o formă de apropiere, o formă de respect, pentru că în China sunt mai multe categorii de adresări pe vârste. Încep să înțeleg mai multe, odată cu trecerea timpului. Oricum, experiența e fantastică după 12 luni, acum pot spune că am antrenat cam de toate: copii, studenți, atleți de performanță și o supercampioană olimpică.

Cum de ai reușit să vii în România abia după 10 luni?
Știi că după această perioadă mă simt mai puternic? Asta în comparație cu alți colegi, spre exemplu italienii. Stau două-trei luni și trebuie să iasă la aer. Eu am stat nouă-zece luni, ceea ce înseamnă extrem de mult. Puteam să-mi iau vacanță, dar nu ar fi fost profesionist din partea mea, ca antrenor. Mi-aș fi lăsat grupa în aer. Când elevele mele nu au fost pe acasă de aproape trei ani, eu să plec din China după doar trei luni!? Nu mi s-ar fi părut fair-play.

Unde stai mai exact?
Am fost prin multe locuri, dar acum stau în Kunming, un oraș cu peste 6 milioane de locuitori. Locuiesc într-o bază să-i spun rustică, dacă ar fi ca la Izvorani… ar fi ceva! E o fostă bază militară dezafectată, pe care chinezii au transformat-o în Centru Olimpic. Nu e nicio urmă de lux sau de modernism. Stau într-o cameră relativ mică, așa cum stau și sportivii. În multe locuri revăd România de dinainte de 89 în China. E o țară însă care a lăsat libertate individului, l-a lăsat să se exprime și să se dezvolte.

„Ca-n Pantelimon”

Adică?
Adică văd și lux, și mașini scumpe, și bogați peste tot, dar în același timp îmi sar în ochi și clădirile scorojite sau semnele de sărăcie. Într-un cuvânt, ceea ce m-a impresionat e contrastul! Prezent și în Beijing, și în Shanghai, și în multe alte orașe. Când am văzut prima dată clădirile mai vechi, am zis că sunt prin Pantelimon. Acum am simțit o chestie simplă, n-am mai simțit presiunea de la Jocurile Olimpice din 2008. E și snobism și asta reiese și din mașinile pe care le conduc. Ca în România!

Conduci?
Nu am voie să conduc din motive de securitate. Dacă aș conduce, m-aș expune unor accidente în trafic și vreau să evit asta. Acum nu știu dacă e un defect sau o calitate.

Palinca din Fanta

Câți șefi ai acolo?
Direct, doar doi oameni, dar am început să înțeleg sistemul și nu simt nicio presiune. Plus că am luat anul trecut medalie la Jocurile Asiei în proba de 5.000 de metri. Acum, la ei sunt mai importante Jocurile Naționale ale Chinei, care se fac la patru ani, e un fel de mini-olimpiadă. Obiectivul meu e medalie la Rio de Janeiro! Dar să știi că am fost foarte mândru atunci când colegii mei mai în vârstă mi-au spus că în afară de Ceaușescu au auzit de un tehnician român de atletism… Pui-pui-pui ziceau ei! Și mi-am dat seama imediat că e vorba de Ion Puică, unmare antrenor. Mi s-a făcut pielea de găină când am auzit de el.

Ce mănânci tu și ce alimentație au sportivele tale?
Eu n-am probleme cu mâncarea, m-am adaptat, au chestii sănătoase, e un pic diferit, dar e ok. Nu pot să le schimb atletelor alimentația și să le aduc slănină și palincă! Dacă vin eu cu alimentație mediteraneeană sau americană, i-am terminat. Alimentația nu e ca la Haghig! Haghig e comuna în care am crescut eu și e în județul Covasna, o comună în care am crescut împreună și cu secui, și cu țigani. Dar să știi că mă mai bag și le mai schimb meniul. Le mai pun ceva în plus, le explic de ce nu e bine să mănânce grăsimea respectivă, pentru că-ți face ficatul praf pe termen lung. La antrenamente de mică intenesitate, uneori mă întreabă de ce e așa ușor și le explic că altadată va fi mai greu! E multă psihologie.
cum se spune „te iubesc, românia”

Ce îți iei din China în România și din România în China?
Nu poți lua cu tine mare lucru, totul e în tine. Eu am învățat de la un profesor de latină din liceu dictonul «Omnia mea mecum porto» (n.r. – port totul cu mine). Cât poți să cari cu tine, ce să iei? La mine e o situație mai aparte. Dacă-mi iau o farfurie, unde mi-o pun? Că eu n-am nimic. Asa e meseria, e un pic de călugărie! Dar hai să-ți spun ce iau din România în China. Acum ceva timp, un prieten care a venit în China, Daniel Șanta, mi-a adus într-o sticlă de Fanta niște palincă cu care mi-am tratat colegii. Ei au băutura lor, care nu e foarte tare! Când m-au întrebat ce este, le-am răspuns «Fanta, Fanta». Și acum am luat tot o palincă să tratez doi inși, să le arăt ce înseamnă băutură românească adevărată. Palinca în sine este o formă de respect, căci eu îmi tratez cu ceva de mare calitate noii prieteni, noii colegi. Dar totul cu măsură.

În încheiere, spune-mi ceva în chineză!
Wo Ai Ni, Romania! Asta înseamnă „Te iubesc, România!”

Le învață limba română!

Tomescu are în echipa sa și câteva sportive născute în Tibet (4.900 m), în nord-estul Munților Himalaya
Fostul antrenor al Constantinei Diță spune că îndată ce va avea timp, va face un drum până pe platoul tibetan

Cum comunici cu atletele?
Din ce în ce mai bine, dar îți dai seama că mă bazez tot pe translator. Să știi că și ele au început să mă simtă. Când ies dimineața și arunc o geană pe toți, conștientizez când o fată are probleme. Iar ele, când mă privesc, își dau seama dacă m-am trezit sau nu cu fața la cearceaf. E o chestie reciprocă. După ce te vezi în fiecare zi cu aceiași oameni, începi să te cunoști foarte bine. Când una dintre ele mă supără, celelalte își dau seama și încep să o certe pe sportiva care nu mi-a respectat indicațiile. «Eu îmi pierd vremea cu voi?» Câte una mai iese din grup la antrenament și îi zic «Lianga, lianga!». Asta înseamnă două câte două.

Lianga, lianga… Zi-mi niște nume de sportive!
Zhao Jie, Li Ke, Wamu Nuzheng… Dar am uitat să-ți spun: zi de zi fac engleză, chineză și română cu ele. N-am asta în fișa postului, dar am cumpărat o tablă cu carioca și le dau temă să vină cu o poveste. Cum mă învață ele pe mine, un străin, așa le-am zis și eu lor să meargă la bibliotecă. Pentru limba engleză, pentru limba română… În felul ăsta le strâng lângă mine. Sunt ca o cloșcă ce își crește puii. La grupa mea am patru fete din Mongolia, patru din Tibet. Tibetanele fac parte dintr-un proiect, e un studiu de cercetare pe care nu l-a făcut nimeni în lume până acum, cu fete născute la platouri foarte înalte. Americanii ar fi vrut să aibă acces la asemenea subiecți. Cei de la Universitatea de Educație Fizică și Sport au spus că ar fi foarte interesați să lucreze cu mine și am zis da fără să clipesc. Mi-au oferit un master, nu știu dacă am chiar timp, dar vom vedea cum reacționează la niște stimuli și dacă au oarecare avantaj față de cei care nu sunt născuți la asemenea altitudine.

Păi și cum au ajuns la tine?
Cei de la Centrul de Cercetare m-au întrebat ce pregătire am? Și le-am zis că n-am mare educație: doar Facultatea de Educație Fizică și Sport, dar am lucrat în cercetare la Universitatea din SUA la care am fost angajat după perioada Beijing. Vreau să-l aduc în China pe profesorul universitar alături de care am avut norocul să fiu cooptat într-un studiu făcut de departamentul de fiziologie. Cu el am colaborat foarte bine și am avut și un studiu publicat referitor la măsurarea schimbului de gaze CO2/O2 pentru determinarea pragului anaerob! Dar vreau să construiesc un pod de comunicare și cu țara mea, pentru că sunt până la urmă român, chiar dacă am și pașaport american.