Alin Firfirică s-a calificat la Jocurile Olimpice. „Încă îmi tremură picioarele. Mi-am dorit atât de mult să fac baremul, încât nu reușeam să mă odihnesc bine noaptea!” Câți sportivi numără în prezent delegația României pentru Tokyo 2020

Alin Firfirică s-a calificat la Jocurile Olimpice.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alin Firfirică, 23 ani, este al cincelea atlet român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, anunță pe site-ul oficial Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Astfel, numărul sportivilor români care și-au asigurat biletele pentru întrecerea olimpică de anul viitor în probele individuale a ajuns la 10, ei alăturându-se componenților naționalei de fotbal U23 (lot de 23 de jucători).

Duminică, Alin Firfirică a câștigat proba de aruncare a discului din cadrul Memorialului „Kamila Skolimowska” de la Cracovia (Polonia), cu o performanță de 67,32 m, din a două încercare, rezultat echivalent și cu un nou record personal pentru sportivul legitimat la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București. Elevul antrenoarei Daniela Costian a reușit două aruncări de peste 67 m, prin care a depășit baremul olimpic stabilit de Federația Internațională la 66  m. Alin Firfirică a aruncat 67,32 m la a doua încercare și 67,26 m la ultima tentativă.

74,04 m este recordul mondial la disc, stabilit pe 6 iunie 1986 de Jurgen Schult (Germania)

71,86 m este cel mai bun rezultat din 2019 la disc, reușit de suedezul Daniel Stahl, pe 29 iunie

68,12 m este recordul național al României la aruncarea discului în aer liber, stabilit pe 22 mai 1983 la Saragoza, de Iosif Nagy

„Încă îmi tremură picioarele. Acum am altă motivație la Campionatul Mondial după un astfel de concurs. Am concurat cu elita și m-am impus. Nu îmi vine să cred ce surpriză am reușit să îmi fac mie și familiei mele. În sfârșit simt că durerile mele de cap s-au dus. Mi-am dorit atât de mult să îndeplinesc acest barem, încât nu reușeam să mă odihnesc bine noaptea. Mă gândeam insistent la acest lucru pentru că am muncit enorm, iar cu fiecare lună care trecea fără barem, presiunea de pe umerii mei creștea”
Alin Firfirică pentru site-ul oficial al Federației Române de Atletism

Sportivii români calificați deja la Tokyo 2020, la atletism:

  • Florentina Iușco – săritura în lungime
  • Alina Rotaru – săritura în lungime
  • Daniela Stanciu – spritura în înălțime
  • Claudia Bobocea – 1.500 m
  • Alin Firfirică – aruncarea discului

Ceilalți sportivi români deja calificați la Tokyo 2020:

  • Robert Glință – natație
  • Daniel Martin – natație
  • Laura Coman – tir
  • Victor Mihalachi și Cătălin Chirilă – kaiac-canoe
  • canotaj – 7 echipaje cu 18 sportivi (calificările nu sunt nominale)
  • naționala de fotbal a României

4 medalii a câștigat România la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, Rio 2016, încheind pe locul 47 în clasamentul pe națiuni (1 de aur, 1 de argint, 2 de bronz)

96 membri a avut delegația României la Rio 2016, plus 7 rezerve

23 atleți au reprezentat România la Rio 2016, atletismul fiind sportul cu cea mai consistentă reprezentare tricoloră (23 sportivi)
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele