Start la Campionatul Mondial de lupte, seniori U23, de la București. Oaspete de seamă pentru președintele Federației Române, Răzvan Pîrcălabu

Redactor:
Andru Nenciu
Start la Campionatul Mondial de lupte, seniori U23, de la București. Oaspete de seamă pentru președintele Federației Române, Răzvan Pîrcălabu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luni, a debutat, la Sala Polivalentă din București, Campionatul Mondial de lupte, seniori U23. Delegația României este formată din 30 de sportivi, într-o competiție la care și-au anunțat prezența 800 de sportivi din peste 70 de țări.

Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte, a avut un oaspete de seamă în ziua deschiderii întrecerilor.

Am avut deosebita plăcere să îi povestesc câte ceva despre istoria Casei Poporului domnului Nenad Lalovici, Președintele Forului Mondial de Lupte și membru in Comitetul Executiv al CIO, după care am răspuns invitatiei domnului Mihai Covaliu, Președintele COSR, care, împreună cu domnul Octavian Morariu, de asemenea membru CIO pentru România, au fost niște gazde deosebite. Va mulțumim domnilor și sunt mândru ca fac parte dintr-o asemenea echipă. Hai România!”, a transmis Răzvan Pîrcălabu, printr-o postare pe rețelele de socializare.


Președintele forului mondial de lupte, la București. Foto: Răzvan Pîrcălabu, via Facebook

Începând de astăzi și până duminică, cei mai buni luptători din lume își vor disputa medaliile. Atât eu, cât și Ambasatorul acestei competiții, domnul Gheorghe Berceanu, le urăm sportivilor noștri mult succes și la sfârșitul campionatului, România sa arate tuturor că a meritat organizarea acestui eveniment de care se va auzi peste tot în lume. În foarte multe țări de pe toate continentele se va transmite în direct, Bucureștiul fiind, timp de o săptămână, capitala mondială a sportului„, a mai transmis președintele Federației Române de Lupte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele